Nichita Stănescu›Poezii

Eu am trăit o stea îndepărtată cu reci dulăi lătrând în raza ei, sub frunza nevăzută dar înfiorată cap, trunchi și membre, devenirăm trei. Tăiat

Să nu ne ferim de suferință, ea este pământul cu morți ai ierburilor și cerul cu zei al vederii. Ea este focul mortal născător al luminilor, ea

De dor de tine văd iarba răsărind văd verde, foarte verde. Botul de bou al stelelor mugind și cornul lunii ce mă pierde. Sunt fericit că ești, că

Credeam că unul și doiul sunt de la tine în liniștea lor. Credeam că numele pe care mi l-ai dat și cuvintele pe care le am înfricoșător aidoma

Secunda vieții mele mi-a luat-o un vultur în plisc patru morți și opt răniți văzui pe șosea. Secunda vieții mele în cer este în plisc la

Câtă istorie și ce trecut poate să aibe chipul subțire pe care-l aveai când mi-ai părut că te beam, otrăvire. Câtă răcoare și ce somnolență și

M-a întrerupt cu trivialitatea lui fără de preț. Un șarpe lung, spăimântător. Am vrut atunci să am aripi am vrut atunci să pot să zbor. M-a

E bine, vă zic, să aveți de prieten un nebun care să nu spună, care să tacă care să alerge pentru tine când ninge și plouă când iepurele ne apare

Un aparte miros de umbră de frunză violent abator vegetal; o, jupuire de lumină de pe stele cu ochiul, cu ochiul cel mai nedorit. julitură de

Hai, să nu-l distrugem pe păianjen și morții să nu îl dăm la iepure, sacrifica-vom foamei ținerea de minte. Cu aripi creierul, el, în

Prin lucrul rău, prin lucrul rupt, prin carnea fără piele, prin țâța stelei de nesupt, pe sânul altor stele aș mai fi stat și-aș fi rămas mai

Singura mea pradă e viața mea. Tot ce pot pierde e viața mea. Ceea ce se întâmplă este în timpul vieții mele Inima mea învinge sângele

Las` să se răcească ouăle păsărilor Las` să se albească frunzele. Există un schelet al frigului în fiecare clipă care curge. Aș vrea să înmoi

Rămân pietrele după ce se face seară, rămân casele de după ceară, de după sângele acesta vărsat ca un aer în care nu zboară nimeni. Urcă tu

Fuga înainte, mereu înainte, din sfintele patru carcere. Pântecul mi-e frate, glezna mi-e părinte, drumul e fără întoarcere. Sângele

Fără să i se pună vreo întrebare cel care înverzea și se ofilea dădea răspunsuri. Ah muzică, tu, tu ești un răspuns dar nimeni nu ți-a pus nici

Pe un pod de farmec adesea am trecut întins între o frunză și adierea ei aproape balerin pe cântecul tăcut un fel de doi legând pe unul cu un

Ce să ne mai cântărim unul pe altul? Eu sunt chiar adevărul; a-ul este de culoare verde. Atât am să-ți spun. -Eu dorm pe șapte căței, zise carul

Această steauă fixă dădea din raze ca iubita mea din plete, nemulțumită steaua, ea, era de timp nemulțumită draga, ea, era de mine. Acest sânge

Sus în cosmos a fost o boală care a dat iama în adevăr. Raze rupte și litere disparate îmi burează pe mâini și în păr. Simt cum se depun în

Întocmai cum gâsca se jumulește de pene pentru a face perne din ele Poetul jumulește timpul de secunde pentru a-și face loc de

Ca un leșin se arată forța, ca un pat pe care adoarme altcineva înverzirea și creșterea frunzelor este. De jur împrejurul gurii tale

Suavă veneai prin iarnă cu sacoșa de cartofi cu de mâncare pentru o gură generală. Tu îl duceai pe a a mic și a mare a de mână și a de

Se-ntoarce-napoi în vedere și în sus se întoarce-napoi, din recea zăpezii putere gingașul noroi. Răsar poate flori pentru tine cu miros, cu