Nichita Stănescu›Poezii

Brusc, pasărea a murit în zbor; ca o pupilă piezișă taie un nor. Șterge cu aripa flască steaua verde gata să nască. Suna murdar și greoi prin

Și dacă pietrele sunt păsări dormind, lung dormind, ale unui altui aer?... Și dacă arborii soldați sunt dormind, după luptă dormind, ai altei

o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâșnești într-o

Patru evanghelii scrie-vom despre căderea frunzei în toamnă. Matei zice-va: - Frunza de verdele verdelui cădea-va în toamnă. Marcu striga-va: -

Ea mi-a spus, căci mă iubise, – despre marele Ulise, care tocmai plânsu-mi-se de rău gând, de negre vise. El mi-a spus, căci mă urâse, –

Nu trebuie înțelese sentimentele, – ele trebuie să fie trăite. Nu trebuie înțeleși porcii, – ei trebuie să fie mâncați. Nu trebuie înțelese

De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mă mult murisem De visare mă aflasem Vino, tu, cu tine toată ca să-ntruchipăm o

Am născut o pasăre azi-noapte pe când întindeam privirea de la unu pân’ la șapte contemplând nemărginirea. Din privirea mea gravidă ea și-a

Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea în zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel de martori ai adolescenței ruginind. Nimeni nu ne spune:

Vine un animal și mănâncă o stâncă. Vine un câine care latră și mănâncă o piatră. Vine un fel de nimic și mănâncă nisip. La urmă

Alergam atât de repede încât mi-a rămas un ochi în urmă care singur m-a văzut cum mă subțiam, – dungă mai întâi, linie apoi... Nobil vid

Haide și nu te mai uita, nu te mai uita decât când cade, când cade îngerul, atâta. Haide, nu te mai uita tu în jos! Uită-te la el, uită-te la

Minunatul joc de ape foarte reci din grădinile de regi izbucnind din scurtă țeava cea de fier ca și otrava! ... care dragă meștere

Săgetarea unui leu în cușcă, iată vânătoarea regală.

În cuibul zâmbitor la subțioara unu curcubeu stau puii ei de zgomot. M-a luat în plisc să mă ducă la suavele guri flămânde. Oricât de uriaș

Lanțul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit mințile de durere și de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, doamne, pentru

Dă-mi, Doamne, victorie, ajută-mă să-mi înving dușmanii, pielea de pe mine, marginea, orele, anii.

Coridor de aer, timp pierdut. Frunze zburătoare, țări de toamnă. Străzile pe care am trecut în gâtlejul amintirii se răstoarnă. Trec secundele

Valul venind spre mine a împietrit în aer. O, chiar și tu, iubito, ai rămas într-o deplină nemișcare. Și timpul are febră. O, el mă

Ah, n-o să știe nimeni gingașa pricină a leandrului profunda pricină a stejarului cauza ochilor mei. Ah, n-o să știe nimeni zburata pricină a

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie. Amintirea intamplarilor mele vine din viitor, nu din trecut. Deci spun: se vor darama mari

Nichita Stanescu Poezia Poezia este ochiul care plange. Ea este umarul care plange, ochiul umarului care plange. Ea este mana care

El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete. Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti. El a intins spre mine o ramura ca un