Nichita Stănescu›Poezii

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, nu credeam să mă zarzăre să mă piază de mugure înlăuntru de roată. Nu credeam să mă stele, nu credeam să

Mie mi se poate da numai ceea ce pot uita. Sunt chinuit de zei pentru că ei nu-mi încredințează propria-mi suferință, - ci lipsa ei, cunoscând

Slavă celor care nu au nevoie să fie înțeleși! Și fericire celor care nu au de ce să-și ceară iertare! Trăiască și înflorească cei care știu

Dacă mierea n-ar avea făptură ea ar fi vorbire pură și a libelulei și a lunii. Ne-am putea noi înțelege om și piatră într-o lege și ne-am mai

Plânsul ființelor de a fi ființe să nu mi-l dai în ochii mei. Gingașul trei cel umilit de patru să nu mi-l dai din unul meu. Lasă-mă numai

Casă cu pat înlăuntrul ei, trup cu inimă în afara lui, ah, o să ridic, o să înalț pe aripa unei păsări. Aerul e singura noastră pasiune. Apa

M-am trezit dintr-un somn pe care nu l-am dormit. Aș fi fost un arbore binemirositor dar mă chinuia foamea arborilor binemirositori. Aș fi fost un

dacă cumva vine moartea, voi, ai mei, dragilor, voi să fiți și după aceasta.

Te-aș alunga și te-aș disprețui de n-ai fi eu, de n-ai fi însumi. Te-aș plânge argintiu și gri cu plânsu-mi. M-aș lepăda de tine ca de

Cât de lipsit de vlagă poate să fie adevărul și ce lipsită de rude poate să fie speranța. La capătul unei vieți, șoarecele știind totul despre

Uneori ai dreptate și aceasta mă tulbură și mă face nefericit. Uneori mă ai pe mine însingurând cifra unu. Uneori ne vine să murim cu moartea

Moartea este originară din Milet deși unii susțin că se trage, de fapt, de la Siracuza. Originile morții însă nu se trag din trecut. Cuiul de

Părea că mă locuiește și că venise, lăsase o parte din cai pe ficatul meu. Ce miros, doamne, de potcoavă, și de vărsături de stea

Toți se știu pe toți nimeni nu mai aude pe nimeni. Cu un august rafinament, chelnerul aduce clătitele, laptele bătut și un syrinx. Tristețea se

Ce economie ai făcut cu mine, ce secetă se abătuse pe cer, cât de foame trebuia să le fie frigurilor toate din cer, de m-ai lăsat să fiu

Cântă, cucule, cântă pasăre pe ouăle altora, pe viețile noastre pe viețile voastre sub stea peste stea. Cântă, graure și tu,

Nu mai speriați și nu mai ziceți culoarea pentru steag. Luați această dură, grea visare în brațe și chiar de la ușă. Vine viața, se arată,

Orice lucru e mai puțin real decât amintirea mea despre el. Orice amintire e mai puțin reală decât faptul nașterii. O, voi strămoși, tu

Mie nu-mi spunea mare lucru țipătul acela, îmi răsuna ca un sunet oarecare. Dar el, el imediat și-a dat seama. Lui, lui i s-a vădit că este un

Salvați-mă, - trupul meu se topește atingând un ideal, cum fulgul de zăpadă se topește pe mâna de lapte a copilului. N-aș fi vrut, din

Leneș cântă piatra cu păsările cerului. Leneș cântă muntele cu nisipul deșertului. Leneș cântă morții animalelor și omului cu ierburile

Nașterea este a multora unul stă și se uită la ei.

Au dat dovadă întâmplările: întâmplarea de a fi o tomată, întâmplarea de a fi vulture, întâmplarea de a fi țărână. Solemn, martorul a

-Scoală-te și coboară-te de pe cracă, urlă la mine luptătorul, -Coboară cât mai iute cu putință, și i-ați și cântecul: ia-ți-l! -Mai lasă-mă să