Charles-Pierre Baudelaire›Poezii

O, tu, ce între îngeri, ești cel mai învățat Și mai frumos, de soartă și laude trădat, Prinț izgonit din ceruri, rămas nedreptățit, Și care, —

In zori, de-abia trezita, tu suferi, sora draga, Infricosata inca de ce vazusi in vis, De piept cu nebunia si spaima, noaptea-ntreaga, Muncita

Îmi pare câteodată că sângele din vine Ca un izvor țâșnește cu ritmice suspine. I-aud prea bine valul și murmurul prelung, Dar în zadar mă pipăi,

Îngeri îmbrăcați in aur, purpură și hiacint. Geniul și dragostea sunt datoriile-mi ușoare. LACOMUL Rumegand, eu rad de trecătorii flămanzi. Ca un

Întemnițat poetul, bolnav și chinuit, Călcand pe manuscrise cu pas împleticit, Măsoară c-o privire aprinsă de teroare A amețelii scară și sufletul

Þi-ar place, toți bărbații în patul tău să vină, Femeie deșucheată, punct negru în lumină! Iar dinții, spre-a-i păstrare acestui joc turbat, O

Mi-e scumpă amintirea acelui ev — și-l sui! — Cînd Phoebus, zeul soare, mai aurea statui. Atunci, fără de grijă, In toată-a lor minune, Bărbatul

Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă, Doreai să vină Seara; privește-o cum coboară: Peste oraș, tăcută, o atmosferă joasă, Dand unora

Sunt fericiți, sătui, ușori, Amanții fetelor pierdute, Cand mie brațele mi-s rupte Fiindcă-am strans cu ele nori. Voi, sori fără

Liniștit ca un înțelept, bland ca un proscris,... am zis Te iubesc, o, preafrumoaso, tu încîntarea mea... Fără de-asemuire... Orgiile-ți fără de

Din acest vânăt cer ciudat, \"Plin, ca și soarta-ți, de blesteme, Ce gânduri, om destrăbălat, Coboară-n tine să te cheme?\" -Iubind tot ce-i

Un peisaj încântător E-ncântătoarea ta făptură Îți joacă zâmbetul pe gură Ca boarea unui vânt ușor Drumețul trist ce-ți iese-n cale își simte

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună, În fundul unei hrube de marmură și când Drept pat și drept podoabă a trupului plăpând Vei

Spesso, per divertirsi, gli uomini d’equipaggio catturano degli albatri, grandi uccelli di mare, che seguono, indolenti compagni di viaggio, la

VI ALEGORIA Es hermosa mujer, de buena figura, que arrastra en el vino su cabellera. Las garras del amor, los venenos del garito, todo

A Madrigal of Sorrow by Charles Baudelaire What do I care though you be wise? Be sad, be beautiful; your tears But add one

Creo sentir, a veces que mi sangre en torrente se me escapa en sollozos lo mismo que una fuente. Oigo perfectamente su queja dolorida, pero me

VII LA BEATRIZ En terrenos de ceniza, calcinados, sin verdores, mientras me lamentaba un día a Naturaleza, y mi pensamiento vagaba al

¡Qué admirable día! El vasto parque desmaya ante la mirada abrasadora del Sol, como la juventud bajo el dominio del Amor. El éxtasis universal de

I Bientôt nous plongerons dans les froides ténèbres ; Adieu, vive clarté de nos étés trop courts ! J\'entends déjà tomber avec des chocs

Ah ! ne ralentis pas tes flammes ; Réchauffe mon cœur engourdi, Volupté, torture des âmes ! Diva ! supplicem exaudî ! Déesse dans l’air

Ce soir, la lune rêve avec plus de paresse ; Ainsi qu\'une beauté, sur de nombreux coussins, Qui d\'une main distraite et légère caresse Avant de

Du temps que la Nature en sa verve puissante Concevait chaque jour des enfants monstrueux, J\'eusse aimé vivre auprès d\'une jeune

»Woher« fragst du, »dies seltsam fremde Sorgen, Dies Leid, das in dir schwillt wie Meeresflut?« Ach, wenn das Herz die reife Frucht geborgen,