Charles-Pierre Baudelaire›Poezii

Frumoasa sunt, cum este un vis cioplit in stanca Si sanii-mi de care atatia se strivira Poetilor o muta iubire le inspira, Materiei asemeni,

In vechile orase cu strazi intortocheate Pe unde chiar uratul surade-ncantator Pandesc, purtat de toane fatale, cam ciudate Fapturi trec

... O lebada scapase din inchisoarea ei Si se tara pe labe in praful de pe strada Spre-o balta-nchipuita ducandu-si pasii grei In alba ei podoaba

Pe craniul Omenirii sade Amorul cocotat Si prostul, pe-acest tron, sloboade C-un ras nerusinat Basici rotunde, pus pe glume,

Un peisaj incantator e-ncantatoarea ta faptura iti joaca zambetul pe gura ca boarea unui vant usor drumetul trist ce-ti iese-n cale isi simte

Femeia langa mine se zvarcolea salbatec Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec Si framantandu-si sanii molatec si barbar Cu gura ei de fraga

Vii din inalte ceruri sau iesi din adancime, O, frumusete? Reaua si buna ta privire Imprastie de-a valma si fericiri si crime, De aceea tu cu

Asurzitoare, strada in jurul meu mugea. Inalta si subtire, durere maiestuoasa In voalurile-i negre de doliu fastuoasa Si mandra, o femeie trecu

Tu, cititor, tacut, bucolic, Naiv si sobru om de munci, Aceasta carte s-o arunci, Cu tot desfrau-i melancolic. De nu stii slova si vorbirea De

(...) - O doamne! Da-mi curajul si vlaga minunata sa-mi pot privi si gandul si trupul, nescarbit!

Pe vremea cand Natura, cu vlaga ei poznasa Nastea mereu ciudate fapturi si monstri noi mi-ar fi placut alaturi de-o fata uriasa sa stau ca-n

Noi cantari ti-nstrun eu tie Ramura care adie Peste inima-mi pustie, Invascuta-n flori surate, Tu, mai gingasa din toate Ce ma mantui de

Eu te slavesc totuna cu bolta innoptarii, O, doamna a tacerii, o, vas al intristarii, Si te iubesc, frumoaso, mai mult cand imi dispari, Si

Cum stam in noapte langa o groaznica ebree, Cum sed doua cadavre pe-un singur asternut, Ma prinse dor, alaturi de acest corp vandut, De trista

Pe-o noapte de catran și zgură Dacă vreun bun creștin smerit Pe-ascuns lâng-o dărâmătură Îngroapă trupul tău slăvit, Aici, când stele

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună, În fundul unei hrube de marmură și când Drept pat și drept podoabă a trupului plăpând Vei

Strig, mila ta sa-mi darui tu, singura-mi iubire, Din negre-adancuri unde-mi sta inima pustie; Trist univers e-acesta cu zarea plumburie, In

I TENEBRELE In vagauna trista si urata In care Dumnezeu m-a surghiunit, Si unde nici o raza n-a zambit Iar noaptea

Iubita era goală, și după-a mea dorință Asupra ei păstrase sonorele podoabe, Purtându-le cu-un aer semeț, de biruință, Ce-l au, în zile bune, a\'

Frumos e azi văzduhul! Sprinteni, Fără căpăstru, fără pinteni, Să ne-avântăm călări pe vin Spre-un cer feeric și divin! Ca unor îngeri arși de

Picioru-ți fin ca mâna-i, iar șoldul împlinit Ar fi de cea mai mândră din albe pizmuit; Se-ndrăgostește-artistul de dulcea ta făptură; Mai negri

Ti-s ochii ostenit, iubita! Inchide-i, si pe-adancul pat Ramai culcata, toropita, Cum desfatarea te-a lasat. Havuzul murmura afara Zi, noapte,

Cap, aer, gest - frumoase-ti sunt Ca o priveliste mareata; Iti joaca zambetul pe fata Precum in cer un fir de vant. Mahnitul trecator

Les Belges poussent, ma parole, L\'imitation à l\'excès, Et, s\'ils attrapent la vérole, C\'est pour ressembler aux Français