Charles-Pierre Baudelaire›Poezii

În tine unu-și pune focul, Natură! altul chinu-și pune Ce-i pentru unu-ngopăciune Pentru-altu-i viața și norocul. O, Hermes tainic ce-n

Intr-un tarim de seve si de moluste plin Imi voi sapa eu insumi, cit mai adinc, o groapa, In care miine osul batrin sa mi-l alin, Dormind intru

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite! Tu, grija mea și unic tezaur de plăceri Mai știi tu dezmierdarea iubirii fericite Căminul blând și vraja

Amar și dulce-mi pare ca-n nopți de iarnă stând, S-ascult, de lângă focul ce-n fumu-i se frământă, În depărtări puzderii de amintiri

O, Muza mea iubita, indragostind palate, O sa ai tu, cand vantul Ghenarul si-o purta, Cand negre griji si-omaturi la tine-or innopta, Camin

Mi-ai spus: „De unde-ți vine ciudata întristare Ce crește ca și marea pe-un țărm stâncos, pustiu?” Când inima culesul și-a isprăvit, ne pare O

Vinul amanților Frumos e azi văzduhul! Sprinteni, Fără căpăstru, fără pinteni, Să ne-avântăm călări pe vin Spre-un cer feeric și divin! Ca

Unei mizerabile Picioru-ți fin ca mâna-i, iar șoldul împlinit Ar fi de cea mai mândră din albe pizmuit; Se-ndrăgostește-artistul de dulcea ta

Podoabele Iubita era goală, și după-a mea dorință Asupra ei păstrase sonorele podoabe, Purtându-le cu-un aer semeț, de biruință, Ce-l au, în

Sed Non Satiata Ciudată zeitate cu trupul brun și plin, Împrăștiind mireasmă de mosc și de havană, Făcută de vreun obi, de-un Faust din

Cuando por el mandato de un supremo poder, Aparece el poeta en este mundo hastiado, Aterrada y lanzando mil blasfemias, su madre Alza su puño a

You have to be always drunk. That\'s all there is to it--it\'s the only way. So as not to feel the horrible burden of time that breaks your back

Allorché, per decreto delle potenze supreme, il Poeta appare in questo mondo attediato, sua madre impaurita e carica di maledizioni stringe i pugni

Afanan nuestras almas, nuestros cuerpos socavan La mezquindad, la culpa, la estulticia, el error, Y, como los mendigos alimentan sus piojos,

Rubens, río de olvido, jardín de la pereza Almohada de carne fresca donde no se puede amar, Pero donde la vida afluye y se agita sin cesar, Como

Quand, les deux yeux fermés, en un soir chaud d\'automne, Je respire l\'odeur de ton sein chaleureux, Je vois se dérouler des rivages

\"Di dove viene\" dicevi \"questa strana tristezza che sale come il mare sulla roccia nera e nuda?\" - Quando il nostro cuore ha fatto la sua

Oft kommt es dass das schiffsvolk zum vergnügen Die albatrosse - die grossen vögel - fängt Die sorglos folgen wenn auf seinen zügen Das schiff

\" D\'où vous vient, disiez-vous, cette tristesse étrange, Montant comme la mer sur le roc noir et nu ? \" - Quand notre coeur a fait une fois sa

Mi pare, a volte, che il mio sangue fiotti come una fontana dai ritmici singhiozzi. Lo sento colare con un lungo murmure, ma mi tasto invano in cerca

Voici venir les temps où vibrant sur sa tige Chaque fleur s\'évapore ainsi qu\'un encensoir ; Les sons et les parfums tournent dans l\'air du soir

(I) February, peeved at Paris, pours a gloomy torrent on the pale lessees of the graveyard next door and a mortal chill on tenants of

Was sagst du heute abend, arme Seele, Was sagst du Herz, schon fast verwelkt, verblüht, Der schönen, holden Göttin ohne Fehle, Ihr, deren Blick

Es ist der Tod, der Trost und Leben schenkt; Er ist das Ziel, das einzig Hoffnung macht, Ein Elixier, das uns berauschend tränkt, Und Mut gibt,