Adrian Paunescu›Poezii

O, biet actor O, biet artist Rolurile mor Viața e un teatru trist. Actorul a ieșit în stradă, Să-și cumpere ceva salam, Era în haine de

Ce frumoasă ești în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Þurțurii în plete vor suna. Hai să fim doi

Mai miros a tine, mai miroși a mine, o să vină vremea să ne șteargă ea, încercare aspră, misiune grea, nouă, niciodată, nu ne va fi bine. Te-am

Cum umbli fără cauză și scop Pe negrele, murdarele șosele, Întruchipare a tristeții mele, Vitreg copil al lumii, câine șchiop. Și lacrima ți-o

Se urcă Basarabia pe cruce Și cuie pentru ea se pregătesc Și primăvara jertfe noi aduce Și plînge iarăși neamul românesc. Noi n-avem nici un

M-aș așeza cu capu-n pumni și-aș plânge pentru destinul meu ursuz de cuc, că nu pot la sfârșit nimic să duc, aș plânge lacrimi, ca să curgă

Mamă, ce plumb ai în pântec, mamă, am visat că atârnăm, dumneata și eu, de un clopot de plumb, care bătea înfundat, mohorât, mamă, vecinii au

Cerneala putrezește-n călimări, În beciuri, vinul nostru reînvie, Ca să miroasă a lăstari de vie Și prin armuri ne trec stafii călări. Dintre

Despre blândețea de a fi de vină Și despre nebunia de-a fi trist, Am să vă povestesc, cât mai exist, Și ochii mei atârnă de lumină. Dezastrul

E-o liniște plătită-atât de scump Și e o pace de sorginte sfântă De se aude tăinuit cum cântă Mătasea în știuleții de porumb. Colinele

Sărăcia noastră ne omoară, De atîta marș ne doare splina, Cine iese ultimul din țară E rugat să stingă și lumina. Noi mereu le-am suportat pe

Ce bine mi-e a-ți recunoaște Ștergarul alb de in la porți, Te-ai pregătit și tu de Paște, Hristos a înviat din morți. Pe mal de rîu mai cîntă

De mine aveți, dragii mei, a vă teme, Sunt îngerul cuminecat de dezastre, Pe sânge-mi plutesc în derivă blesteme, E mintea-mi azilu-ntrebărilor

Cea mai urîtă faimă ne omoară În Europa ultimelor știri, Suntem români, fugim din gară-n gară Din patria strămoșilor martiri. Vom pustii de tot

Ce greu se pot înțelege oamenii Cu propoziții simple: \"Mi-e dor să dorm în fân\". Prea complicat, nu-i așa? Nu e destul să spui: Mi-e dor să

Ce ieftină moarte, în viața de lux, se-ncarcă în somn toate armele vechi, politică fizică, flux și reflux, de ce să mai fie iubirea-n

Trenuri somnoroase pleacă întrebând Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând, Plec și eu din gară și tristețea-mi port Spre mirajul galben din

Acest pustiu ce ne îngroapă-n el, acest pustiu crescând din oră-n oră, acest pustiu curat ce ne devoră ca remușcarea după un măcel. Acest

Rămîn prin casă niște haine vechi, Un fel de moștenire părintească Și umbre ale tragicei perechi, Că posesorii nu mai vor să crească. Părinții

Și Hamlet străbate pământul cu Yorick, Cu Yorick în pumn sau cu chiar capul său, Căci prinși amândoi în vârtejul istoric, Chiar Yorick e Hamlet și

Singurătatea ne face bine, singurătatea ne dă puteri, mănâncă astăzi scrumul de ieri flacăra noastră fără rușine. Noi ne mai credem corăbieri

Aștept primăvara: vreau să fiu dus de un pluton suav la primul zid și împușcat cu muguri și când voi muri să-mi înflorească toate rănile, să vină

Primăvara în țări dezvoltate Un mugur de nichel străbate și-un verde ciudat, monoton, Livezi de săpun și șampon, Primăvara în țări

Nu-mi place să mă simt bine Într-o lume care se simte prost. Iată motivația Tainică și egoistă A militantismului meu.