Adrian Paunescu›Poezii

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna, De cand ma simt tot mai bogat, de tine, Si-mi stau pe tample soarele si luna, Acum mi-e cel mai rau si cel mai

Orație de nuntă Astfel după tine se încheie toate. Trag oblonul negru la fereastra mea. Nu mai vreau decepții, vreau singurătate, Nu mai vreau

Eu n-am să mă fac bine niciodată Mereu voi suferi de-o boală grea, Simțindu-mi conștiința vinovată, Că nu e totul bine-n țara mea. Puteți să

Aceasta-i tema noastră la română, Cum poate omul, de spinare frânt, Să-și fie, însuși, rob la îndemână Și cum să-și piardă urma pe

Numai viteza mă mai ține viu Și sclav măreț acelorași proporții, Să mă opresc, n-am dreptul nici să știu Că sunt alergător la zidul

Nimeni nu e singur pe pamant, Cineva in grija lui il are, Nici cei singuri-singuri nu mai sunt Daca are umbra fiecare. Singur stai in casa si

Iubind-o ca pe fructul interzis, această deșănțată poezie, mi-am regăsit încrederea în scris, din care pricină, nici nu se știe. Nu mă droghez

Nici nu mai stiu daca erai frumoasa Si nici in ce culori iti sta mai bine, Stiu doar ca amintirea nu ma lasa Si ca mi-e imposibil fara

Aicea m-aș întoarce Odată îndărăt Ca să m-aplec sub piatră În râul care scurmă Să iau izvoru-n brațe Și-apoi să vi-l arăt Spunându-vă:

Nu știu unde mă culc și cine sunt oamenii-aceștia buni, ce-mi dau de toate nici cum îi cheamă parcă n-am aflat și totuși ne iubim pe

Lumină din lumină pănă-n veci, Lumina în lumină se închină, Lumina moare, spre a învia, Copii-lumină din părinți lumină. Pământu-ntreg e-un

E BINE Adrian Păunescu Că ne bîrfește lumea este bine. Normal. Aproape excelent. Așa e când două drumuri mari se întretaie vorbesc

Si mai bolnav am parasit spitalul Si ma ating cu fata de pamant, Nici nu mai stiu probabil ce mai sint, Asa convalescent mi-e idealul. Si boala

SINGURI ȘI TOÞI Adrian Păunescu Sfîrșim mizeria, începem criza, Puteam trăi și noi cum se cuvine, Și

Nu mai e nimeni Între mine și viscol, Numai eventuala bunăvoință A celor ce păzesc și asmut ninsorile, În rest, vârsta prăbușindu-se Asupră-mi,

Ce daca vine primavara Atâta iarna e în noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii înapoi In noi e loc numai de iarna Vom îngheta sub ultim

Sunt un om liber Adica Nu-i este nimanui Mila de mine. Nu mi-am dorit Aceasta libertate Dar o pastrez Si ma laud cu ea. Sunt un om

Pune-ți, copile, capul pe pernă, Te-asteaptă vise, prunc adormit, În vise viața este eternă, Cu ceruri blânde și fără sfârșit. Ce știi tu-n

Sunt un om liber Adică Nu-i este nimănui milă de mine. Nu mi-am dorit Această libertate Dar o păstrez Și mă laud cu ea. Sunt Un om liber Nu

Spune-mi ceva Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie și-un blestem Din partea ta. Totuși nu știu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput

Nu știu unde mă culc și cine sunt oamenii-aceștia buni, ce-mi dau de toate nici cum îi cheamă parcă n-am aflat și totuși ne iubim pe

Acestei tari de tainica sorginte Sa-i dati pamantul trupului ce sunt, Cand veti avea nevoie de pamant, Sa-i dati doi metri de pamant

Acestei tari de tainica sorginte Sa-i dati pamantul trupului ce sunt, Cand veti avea nevoie de pamant, Sa-i dati doi metri de pamant

Acestei tari de tainica sorginte Sa-i dati pamantul trupului ce sunt, Cand veti avea nevoie de pamant, Sa-i dati doi metri de pamant