Adrian Paunescu›Poezii

In lumea plina de urmari Eu sunt un om pe niste scari, In sus ce e, in jos nimic, In jos ce e, in sus nimic. Vorbesc cu ceilalti care-au

Apleacă-ti fruntea de stăpân spre brazda noastră milenară, reînviat tăran român si făcătorule de tară... Intr-un pridvor cu busuioc

V-am spus ca sint un om periculos Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama. V-am spus s-aveti pentru persoana mea Un plus de-ngrijorare si de

Mi se-nlacrimeaza rece spada Cand ajung in fata ei si-o vad, O iubesc pe Alba-ca-Zapada Si albastrul ochilor prapad. Uneori ea spune si

Ma voi feri ca de foc de pericolul Ca dragostea sa devina Obiect al meditatiei, Al speculatiei, Al filozofiei. Fereasca Dumnezeu De acea

Poetul n-are voie sa tradeze si nici sa faca glume despre Neam, el simte totul, de la Rau la Ram, nascut ca lacrima de metereze. Poetul n-are

Ce noapte linistită la Vaslui si totusi, cea mai mare dintre toate, asa cum poate însăsi mama nu-i este această sfântă bunătate. Au

Cine are părinti, pe pământ nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti, Astăzi îmbătrânind

tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla ca ochii mei sunt cand senini cand verzi ca port ninsori sau port noroi pe tampla ai sa ma ierti altfel ai

Numai artistii au corupt tarana, din vina lor rasar pe lume flori, prin arbori trec pierdutii dirijori, si-si misca-n fiecare creanga

Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Și este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate

Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis, De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici

COMERCIANTII DE INGERI Au trecut prin orașele noastre comercianții de îngeri, vindeau îngeri, împreună cu mături, dacă luai și pământul de

Oameni, oameni, fratii mei, Disperatii, fericitii, V-ati spälat de superstitii, De demoni si dumnezei. Insä nu-i destul folos Dacä peste tot

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic. Pe viata si pe moarte. Fara frica, Compatimesc pe cei care abdica, Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Acum, cand cade toamna pe pamant, Ca un cosmar al unei boli ciudate, Acum sa trecem prin acele sate, In care merele in meri mai sint.

FIINTA NESUPUSA Aș fi vrut să-mi organizez poezia Ca să fiu mai sigur pe ea, Dar versurile mele râdeau de prostia Care mă înflăcăra: Cum ai

Mă rog cu puterea cuvântului Pentru copiii pământului, Mă rog cu dulceata colinzilor De sănătatea părintilor. . Florile, florile dalbe, Iar pe

Si-mi vine sa plâng si sa strig, Putem linistiti înopta, Ducându-mi la frunte o mâna, Tacerea ne este deplina Se face teribil de frig, Si

Când ni s-a dat cuvântul, ni s-au luat aripile, Zadarnic este dorul nostru după aripi, Noi invocăm în lume aripi și, pentru a convinge, Triști

Ne urcasem cu totii in autobuz Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul säu, Dar ne gândeam cä o sä aibä, Era

Ne urcasem cu totii in autobuz Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul säu, Dar ne gândeam cä o sä aibä, Era

Pune-ti, copile, capul pe perna, Te-asteapta vise, prunc adormit, In vise viata este eterna, Cu ceruri blânde si fără sfarsit. Ce stii tu-n

Inchide fereastra, perdeaua o lasa, Da zgomotul marii afara din casa, Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, S-ascult al rodirii si-al