Zburlea Ariana

Simt cum plutesc deasupra unei mări, ale cărei valuri se înclină cu grație către divin, cîteodată, dar și către odiosul profan. Nu pot ști cu exactitate ce înseamnă asta, dacă mi s-ar cere să explic

vreau să-mi biciuiesc sângele să-l pun să se târască până-n venele tale să-l clocotească pe-al tău să crească multe inimi mici în el să dea pe-afară să fie război vreau să-l sechestrez pe Ioan

am oferit unui bărbat o floare era ziua lui, stătea singur la o masă, într-o cafenea cu geamuri murdare unde intri doar ca să te ascunzi de ploaie. aerul din jurul lui cânta saudade

iubind inima mea s-a făcut trup și-a pierdut un ficat, un ceas și-a lăsat pastilele să se topească pe fundul paharului iubind, a uitat să-mi scrie numele în dreptul a tot ceea ce am creat. a

viața mea încape într-un sâmbure de cireașă — asta ți-am zis când îți plimbai aura caldă a palmei pe pieptul meu și mă întrebai cine sunt. eu sunt viața mea — un exces incontrolabil de

în întunericul ochilor lui se ascund șerpi adormiți și căprioare care privesc cum ninge. îl strâng în brațe, iar părul său lung câteodată pare fânul în care s-a-ncălzit iisus. totul e tăcut

fiecare sărut e calculat pe secundar unul tu, unul eu. pijamalele noastre, așa de pure că tușim de la atâta detergent liniștea lumii ne înfundă urechile pescărușii se-aud ca niște unde radio

oare am să reușesc să uit mirosul tău de tuberoze până la crăciun? să fac cornulețe cu gem și tot să mă gândesc la tine absența ta ar fi o reverie personală pe scaunul bătut în

e înspăimântător am trăit doar în mine din filme din cărti fără să țin minte nume văd sunt respir doar microexpresii am trăit doar în mine din muzică fără să țin minte versuri din visele

e seară și mângâi iarba din toate parcurile cartierului tău sunt morminte pentru ceea ce nu s-a spus. luna se reflectă în lacrimi noaptea crește monștri pe pielea mea. deschid jurnalul,

nu mai facem patul oricum e seară și știi că moșul nu ajunge la noi deși i-ar plăcea lampa din geam ce luminează ca luceafărul când pune capul pe pernă dar stăm între perne și noi, ca niște

îmi ridic rochia lungă de salcie neagră să te cațeri pe-un picior de nuc, în timp ce planeta lunaticilor linge suprafața apei; ascultă cum strălucesc cum ne-ntineresc nopțile mi-arunc pieptul

Te caut în zori, Ai rochie de mireasă - Am cuiul nopții. Un vis prăbușit Doare până-n măduva Anelidei vii.

nu voi lăsa geamul deschis azi să nu fugă căldura din patul meu din hainele mele — înspăimântător, doar ale mele fără tine. nu voi lăsa deschis geamul să intre miros de iarbă crudă iarbă

spui oglinzii, undeva-ntre noapte și dimineață hai, Lie, nu fi supărată încă ești ciocârlie, încă ai succes și ești atât de sobră, o mască prea intensă încât nimeni nu ar îndrăzni să-ți

scot o mască. te urăsc se topește a doua. mă detest o arunc pe a treia. nu știu cum să trăiesc cu mine dacă îți cade vreodată o mască, să vii la mine, ți-o-mprumut orice ca să fie bine în lumea lui

ascultam muzică pe o bancă în gara de nord lumea părea mai frumoasă pe blues mai sensibilă mai tristă mai mult decât o întâmplare așa cum trebuie să fie o planetă cu inima pe guler și zâmbeam,

O candelă de fiere Ce avea propria minte O luptătoare a vechilor himere - Inima mea. Te vei elibera de mine, Odihnește-te, bătrâno Îți las flori de singurătate Niciodată n-a trebuit să le

Luna e rece. Ca în fiece noapte, Își dezvelește Paloarea piciorului Mai mult, mai mult. Trimite doruri, Instigă lacrimi Stând pe un fir De stâlp de tensiune. Atât de tânără, Atât de secretă, Face

pentru o clipă nu mai aud nimic te zgârii lung pe piele o tânără flutură un trandafir alb ca un drapel în marea de protestatari, cu geci identice și fulare scămoșate și noaptea se lasă