Poezie
poem pentru chagall
1 min lectură·
Mediu
înoată, sunt aici, zise tata
niciodată
îmi înghite urechile nările rănile
parcă nici nu e apă e o cremă albastră
de tort de botez
parcă sunt limbile acrilice ale lui chagall
respirația atât de rece că pot simți viața cum evadează
strângându-se, pulsând în ochi
înoată, altceva n-ai ce face
tu ai vrut-o. mama a zis ,,în cadă”, tu ai ales marea
și uneori apa e roșie că lumina are termenul ei
ce spectacol
pielea noastră albă e lampa de veghe a căluților de mare
le ținem de urât până își găsesc iubirea vieții, privindu-ne cu milă
trupul navighează fără busolă până mi se face somn
nici nu mai contează dacă patul are tăria unei coji de nucă
perna nu s-a uscat; parcă a stat în ger ca un tren care trece
prin fața buzelor tale subțiate de așteptare
înotăm
în straturi generoase, ca să nu ne facem de râs tații
dar noi suntem adâncul mării
și ni-l pictăm din instinct pe sub cămăși
și vom înota
ca să nu ne prefacem
că suntem cea mai ușoară pradă
pentru albatroși
00841
0