Poezie
gradul zero de rudenie
2 min lectură·
Mediu
când nu are tantrum,
tatăl contemplă și vegetează
în simbioză cu sămânța de floarea-soarelui.
privirea către băiat e de parcă
sufrageria e un parc imens
și copilul a fost trecut doar pe numele mamei.
mama, gravidă cu tristețea,
își ascunde burta sub blugii skinny
chiar dacă nu mai sunt la modă.
cineva i-a luat din mână arsenicul
și l-a înlocuit cu o carte de vizită,
dar ai nevoie de bani ca să mergi mai departe
la braț cu necunoscutul ce vinde fantezii de vindecare
și doar oamenii puternici lucrează.
tatăl a iertat-o, chiar dacă a fost nervos,
că e prea bună în cuvintele
pe care le făcea mănunchi în mână,
i le arăta și lui dinainte de concepție
găsea câte un colaj poetic dadaist
despre biologia femeii după naștere,
când iubirea se transformă și e multiplu de 3.
dar tatăl nu poate suporta asta,
de asta simbioza cu sămânța se face tot cu coaja sărată
de culoarea neîmplinirii sexuale monogame.
își vede băiatul cum crește,
chiar dacă va fi alăptat pe termen lung
și după majorat, de strălucirile mamei din ochi,
că mama are sâni plini și-n iriși,
pentru orice eventualitate -
copilul se va deshidrata
de la ură,
nu-și va dori să fie leul junglei
va fi șoarecele de casă, că tata nu e acolo,
să vâneze gazele, dacă nu stele, împreună
și ori de câte ori bagă în gură
suzeta din care trage cu sete,
tatăl și-amintește că trebuie să dea un telefon
și nu mai vine până dimineață.
02883
0
LA