Poezie
Copacul tuberculos
1 min lectură·
Mediu
Copacul deochiat își scuipă ultimele frunze,
Tuberculoza lui boemă
Se lipește pretutindeni
Pe cărările din munți.
Amiaza, văzută din lucarnă,
I se-aseamăna tot mai mult –
E sfînta de sînge ce se lasă profan sărutată
Cu-a ei voce de scînteie-l cheamă să se culce
În pînza deasă de priveghi...
Căci nu va avea timp să-ncărunțească.
Ca o bătaie a inimii,
Pielea apei de fum se-ncrețește.
Și sub cerul de tăciuni stinși
Pare-a fi un deșert de solzi
Ai unui pește omorît de singurătate,
Speriat de vîntul închegat.
El sta-n adîncul odihnit de ape
De sub lacul straniu apărut,
Parcă, înainte de geneză.
Ți se pare, cînd mugește gros și apăsat,
A fi un pescăruș rănit și izolat,
Înspăimîntat și el, la rîndul său,
De soarta copacului tuberculos.
001.848
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zburlea Ariana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Zburlea Ariana. “Copacul tuberculos.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zburlea-ariana/poezie/14132710/copacul-tuberculosComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.