Poezie
sunt pedantă
1 min lectură·
Mediu
sunt pedantă
și când mă plimb printre morminte
topesc zăpada cu tălpile albe
și cerul nu-mi știe numele.
n-ai fi crezut vreodată —
piatra ta zace sfărâmată
de ciocurile unor vrabii curajoase.
sunt pedantă,
și în liniștea asta ca o zi geroasă
se aude vuiet de lume nouă
de inimă nouă
când gemetele morților pictează
cele mai luminoase stele.
eu rămân pedantă
într-o poveste asumată
în mod special de sfârșit —
să privesc cele mai mici păsări
cum ciugulesc
obrazul tău de ametist
și cum le cresc durerile omului
care toată viața
a cioplit
cu unghiile de la picioare
iubirea.
00874
0