Nimănui nu-i pasă
dacă restul oamenilor
mor sau trăiesc.
Împreunare de mâini.
Chiar suprapunere.
Calmul oglinzii – regrete târzii
Regrete inutile. Iertare – de asemenea.
Degeaba există
Trezit de ploaia care bate-n geam
umblam buimac prin casă.
După un timp venise vremea
să plec și am ieșit.
Ucigătoare diferență –
afară ploua reversibil,
dar nimeni nu oprea ploaia.
La stația
Vin…dragoste, pomi, aer,
Plutesc în aer timpuri noi
Cu mari războaie și eroi
Și sângele curgând prin aer.
Fără să știi treci prag,
Urci spre Nirvana, spre eter,
Devii același cu mărețul
Puteam să trec
mai departe, dar am
oprit timpul în
monotonie. Astfel
trece zi după noapte,
apus după răsărit,
fără să simt nimic.
Totul rămâne neschimbat,
în calea Timpului.
Fier rece! Doar
Zidurile înlocuite de sunete.
Timpul moale se prelinge
printre degete, între cub
și Θ. Roabă, Veghea se întărea
în forma renegatei nave a
Consistenței. Vale de
prăpastie sapă
Lumina necesară am murdărit-o
și de aici a pornit totul:
membrele îmi alternează,
inima s-a urcat în stomac,
creierul a devenit nul,
plămânul drept mi s-a înjumătățit,
ochii mi-au lărgit
Lumina interioară am desacralizat-o,
Am murdărit cu lut încins și aspru,
Solar, temutelor văi astru,
Și-am aruncat simțirea, iat-o.
Pietrificată existență, sucită letargie!
Zburam prin
Se prelinge albușul sfânt pe cer:
Se face-Albastrul plin de nori.
Șuieră vant în calmul de eter
Și circulă fum nalt prin sori.
Slăbita față prin noroiul ud
Înalță apă către cer, mai
Copacii goi și strada goală.
Cădere liberă din cer,
mă-mprăștii pe pământul sfânt.
Tu vii încet și calci pe mine
și cazi jos în genunchi, pe frunze,
te-nchini, lumina o privești pieziș,
săruți
ai văzut calmul oglinzii
mă întrebă el
în acel moment
valorificând mișcări lente
i-am răspuns că da
dar vezi că dezavantajul oglinzii
există și el
am spus pipăind seara
Polinezia mea
este paradisul meu,
pe care nimeni nu-l înțelege.
În Polinezia mea totul este posibil,
eu sunt stăpânul și servitorul meu.
Harta Polineziei este simplă și mică,
dar mă simt
privesc albastra Mare Neagră
și valurile ei mă mângăie pe ochi
pomii de cireș de pe plajă
umbresc gândurile trandafirii
gândesc albastra Marea Roșie
și algele îmi îngroapă meduzele
în nisipul
Blânda turlă de biserică,
mângâiată de soarele gigantic,
se odihnea masivă lângă cer.
Era aproape dimineață
și soarele își desfăcea brațele
să îmbrățișeze lumea
într-un curcubeu final.
Stelele
Priveam fascinat
tufa de Opuntia ficus indica
și mă gândeam nimic,
un nimic mărunt,
lipsit de importanță,
când, fără să vreau
am întins mâinile
peste frunzele cactusului,
zgâriindu-le.
Mersul:
Zăpezi cădeau de pe biserici
să zgârie asfaltul cu îngeri.
Cădeau din loc în loc
Grămezi de alb sfințit.
Și doar un fulg ningea din cer.
Destinația:
Acolo, frigul puse
trompeta zăcea pe fundul gropii;
Romeo coborî s-o ia,
alunecă pe cerul uscat de
atâta ninsoare. își rupse în
trei sprânceana mijlocie, dar tot
nu se lăsă și astfel, tot aiurând
pe ape, aduse
la un sky albastru, plin de clouds.
The sun era prea yellow și prea
înfierbântat, the birds zburau prea-ncet,
obosite fâlfâiau din wingsurile aiurite.
Even the frunze nu mai aveau clorofilă
any
Mă biciuise ploaia peste lacrimile
din ochi. Căzuse cerul peste
„Sears Tower”, se împlântase
buildingu-n văzduh, iar gaura
plângea cu sânge. Ploaia sângerie
îmi însângera ochii. Tu erai
lângă
Erau castanii înfloriți, era și mintea ordonată,
Era o primăvară
prea predestinată
unui suflet pur, neliniștit.
Era o lume dureroasă, cu vechi cuvinte și noroi,
Era o primăvară!…
Eram
E-o noapte lunecoasă, ca
balele de melc. Sunt
sunete subtile, ‘nfiorate, ce
panică stârnesc printre îngeri,
iar demonii din casă
nu mă lasă
să
dorm în pace, fără vise.
Afară e orgie, în
Noapte. Luna își plânge
seleniul deasupra hotelului
Mimoza. Orașu-i adormit.
Să ne plimbăm încet spre
parc, să sugem fumul din
țigară. Către „Café Mimoza”
ne-ndreptăm, să facem
schimb de
Gândind la abstractizarea sufletului după moarte
Filozofii care s-au retras la țară
Au influențat animalele.
În sec. 2șpe filozofii încă meditau
la soarta programului Apollo,
animalele pășteau
Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morți.
În tăcerea
În parc, mașina milenară joacă șah,
Copacii grei atârnă și umbresc
Umbrele oamenilor care joacă șah.
În parc, copacii grei te-nnebunesc,
Iar umbrele oamenilor care joacă șah
Umbresc umbrele
