Poezie
Colaj
1 min lectură·
Mediu
Nimănui nu-i pasă
dacă restul oamenilor
mor sau trăiesc.
Împreunare de mâini.
Chiar suprapunere.
Calmul oglinzii – regrete târzii
Regrete inutile. Iertare – de asemenea.
Degeaba există speranța
pentru a omorî așteptările
oamenilor.
Ceva trecu deasupra
mea. Miros straniu
de rășină.
Îți mulțumesc, ție, de a
fi crezut în mine.
Ceva sinistru.
Hainele negre de doliu
înfășoară gâtul fecioarei.
Târfele de pe Valea Oltului.
O țigară. Vin, plec,
mă-ntorc, iar plec,
stau și nu știu ce să fac.
O mână palidă de mort
îmi bate-n geam să îi deschid,
în noaptea rece, cum ating fereastra
îmi vine poftă să ucid.
Trezit din letargie milenară,
un monstru demn de Frankenstein apare,
să sfarme tot, să-ucidă tot,
să lase trupurile goale.
Schimbare: luna s-a-nverzit
și pe ea aleargă cai albi, puri.
„Somn mult, din plușuri. Vid în stal.„
Mă aflu sub zodii străine.
Jumătatea mea: întuneric.
Jumătatea lor: lumină.
Θ înseamna dragoste. Θ înseamna lumină.
Înseamnă că Θ trebuie sinucis
(dus la disperare)
pentru ca noi să trăim liniștiți.
Și ceasul blestemat
măsoară minutele și mai blestemate,
și timpul trece.
Marcel Proust, negăsindu-l,
se sinucide cu o madlenă.
001378
0