vlad sibechi

amintirea copilăriei bântuie prin șifonierul bunicilor toți au plecat căutând altceva poate că refuză să creadă că din copacii prin care ne cățăram s-au făcut sicrie au îmbătrânit toate mâncate

din cauza ei s-au sinucis caii iarna trecută fiecare trecător îi sărută talpa piciorului și îi strigă numele în somn când coboară din mașină pașii ei se împletesc într-un step

de multe ori treceam prin locul ăla fără să îmi dau seama – un fel de rendez-vous cu respirația înghețată printre gropi ce înghit fantastic trupuri anchilozate și gândaci cu picioare lungi și

la început a fost marginea satului și un cuvânt ieșit dintr-o burtă de chitară rece respirația gesturile și celelalte reflexe ne-au apărut mai târziu odată cu asfaltul sub greutatea căruia

e seară bunica își ține nepoții lângă ea ca o cloșcă podul casei este plin cu povești – ca niște fluturi de noapte ascunși printre vechi ulcioare și războaie de țesut în picioarele goale noi

“se-amână revolta din cauza ploii” Mircea Dinescu ești printre norocoșii care au plecat mai devreme și nu mai aud casele scrâșnind sub buldozerul proletar copiii tăi cu origini

nimeni nu o să-ți ia în considerare zilele petrecute la cârciumă iar revelațiile ( mă rog…) pe care ni le arunci în față nu intră în nici o grilă de salarizare stiu, povestea ta e mult mai

îmi lipesc mâinile de calea ferată simt cum se întorc acasă soldații de pe frontul de est cuvintele lor au rezonanța cartușelor rusești moartea coboară din pagini să dea socoteală rudelor

vine o zi când muzica se oprește și oamenii trebuie să se agațe de cuvinte ca șobolanii naufragiați din mările nordice nu ne trebuie dicționar, reacții de copii subnutriți ci numai o

andreea era în top ten la trivia și îl iubea pe mihai respirațiile lor se uneau ca două dungi descompuse devenind un fel de androgin leneș se căutau în fiece mișcare de la capătul reflexului

ca să fii fericit trebuie doar să mângâi un disc în răspăr și să apeși niște butoane asta ne e cel mai la îndemână am renunțat să mai săpăm fântâni sau să altoim fluturii pentru

am văzut oameni care mor la marginea patului lovind cu pumnii disperați coșul pieptului bunicu și-a vândut vaca și a murit într-o săptămână el își regla ceasul după animalul

poate că și gândurile sunt niste unghii netăiate G a plecat grăbit aruncând pe masă trei petale și asul de treflă din mânecă mâine va fi același necunoscut din dreapta șoferului un fel de

prin mine trece ziua de luni ca trenul accelerat prin orașele unde se fac videopoeme sunt un morcov ce-și regretă destinul sedentar de exponat falic pe tarabele din piața mică încerc să mai

descopăr în sfârșit alte locuri cu ugere pline cu bere prin iarbă în stânga - o fată care habar n-are cine e borges în dreapta o nostalgică a vechiului regim “era mai bine pe vremea lu’ ceașcă.

A scrie despre Petre Stoica presupune într-o anumită măsură riscul plasării în prima linie a existenței cu toate elementele pe care aceasta le presupune: analiză, trăire, luciditate, forța de a privi

eram în anul acela numai noi într-o țară în care se vindea vodcă minorilor găseam chiștoace prin parcuri tu le uscai cu foenul și era așa de bine chiar dacă radioul se stricase chiar dacă

copilul căuta râme roz maronii albe...în fine diferite ca toate zilele care îi treceau repede prin fața ochilor era un punct inert dintr-un mecanism ce-și schimba vârstele o dată la trei

în fiecare zi mâinile se varsă flegmatic pe lângă corp ehe, mâinile, acele tentacule cu care apuci lacom dimineața sandwich-ul făcut de maică-ta chestiile alea lungi, deșirate, lălâi da...chiar

telefonul nu îi mai sunase de câteva zile încerca să-și strige numele prin casă dar îl izbea în plex un ecou surd ca acele dimineți care se întind leneșe prin toate colțurile prin ferestre

te-ai cuibărit tandru între mine și un mare semn de întrebare pus justificat sau doar așa aiurea am rămas de unul singur cu aceleași obsesive interogații de ce este legat zâmbetul cu un fir

pasărea ruginită mi s-a așternut pe tâmple virgulă apoi nimic totul a fost răstignit într-o zi de decembrie de un ecou s-a stins în albele depărtări suspans pe atunci degetele

câtă tristețe descărnată pot desena două mâini în chip de rugăciune ritualuri funebre decantate de conținut vor să tragă secundele de șireturi să pună orologiul pe repeat sufletul se scurge