Poezie
dintr-un carnețel prăfuit
1 min lectură·
Mediu
amintirea copilăriei bântuie prin șifonierul bunicilor
toți au plecat căutând altceva
poate că refuză să creadă că din copacii prin care ne cățăram
s-au făcut sicrie
au îmbătrânit toate mâncate de carii
s-a stins becul
și ne gândim pe întuneric la câte și mai câte
care atunci aveau farmec // simple naivități fantastice
rămase ca o palmă de copil pe un geam aburit
bunicul nu se temea de moarte
dac-o veni, zicea, măcar să-mi mulgă vaca înainte
și pe urmă m-oi duce după ea
avea în piept o groapă făcută de un cal năzdrăvan
și își ascundea acolo toate insomniile
jumate din viață a tușit
cerșind câte o gură de aer
ca printr-o țeavă înfundată
nu a fost dizident
dar o dată era să o pățească
s-a certat cu primarul de la niște pământ…în fine
chestii neînsemnate acum când mâinile mele ar vrea să sape
ca o cazma și să-l smulgă de acolo
cât nu s-a întărit încă pământul
012529
0
Sunt imagini, care mi-au atras atenția încă de la prima lectură, ca de exemplu:
\"simple naivități fantastice
rămase ca o palmă de copil pe un geam aburit\"
sau
\"bunicul nu se temea de moarte
dac-o veni, zicea, măcar să-mi mulgă vaca înainte
și pe urmă m-oi duce după ea\"
ori
\"avea în piept o groapă făcută de un cal năzdrăvan
și își ascundea acolo toate insomniile
jumate din viață a tușit
cerșind câte o gură de aer
ca printr-o țeavă înfundată\"
și, nu în ultimul rând, finalul.
Un text cu care am rezonat pe deplin, cu atât mai mult cu cât și eu a trebuit să mă despart de bunici la vârsta de 5 ani.
Nu am găsit în text expresii forțate ori disonante cu restul...
Am citit cu plăcere,
Eugen