Poezie
cu lumina stinsă
1 min lectură·
Mediu
la început a fost marginea satului
și un cuvânt ieșit dintr-o burtă de chitară rece
respirația gesturile și celelalte reflexe ne-au apărut
mai târziu
odată cu asfaltul
sub greutatea căruia stau bătrânii noștri
și alte chestii neexplodate
totul e firesc ca o mână amputată
așternuturile plușate sunt tranșee
și din când în când cimitire
transpirația ni se scurge în bocanci
tremurăm ca o armată de epileptici
mecanism crâncen sinucigaș acționat prin comandă vocală
în satul nostru oamenii se nasc după-amiaza
și mor în fiecare seară pe marginea drumului
la comanda \"pe loc repaus\"
033863
0
\"chestii neexplodate\" - inițial am citit neexploatate și culmea, cred că ar fi mai ok, căci chestii e un cuvânt cam colocvial, dacă pot spune astfel. în orice caz, e mișto și așa.
după astea ai dat iarăși in patetism, mă refer la ultimul vers - oasele veteranilor cer o ultimă îmbrățișare - you don\'t give a damn pe asta și nici pe ceea ce ar conta, să fim serioși
începând cu piece II până la III, chiar ai scris poezie, deși finalul e puțin ridicol în comparație cu restul
eu aș scoate ultimul vers, gândește-te la faptul că finalul plafonează, respectiv ultimul vers
mai bine elimini și lași or să se subînțeleagă efectul ăsta or să-și imagineze fiecare ce dorește, altfel pe mine mă plictisesc rău chestiile astea cu păpușarii
e vacs în lapte, crede-mă