Virgil Titarenco

anticariat printre cărți singur amintirile mele ca o literă ............................ litografie în alb și negru aromele unei epoci trecutul perfect .............................

am întins pergamentul între greutatea opaițului bucata de magnetit și o carte am așezat la rînd cuiele ruginite creionul de tîmplărie firul roșu al istoriei șireturile cu noduri imposibile un sîmbure

peste mîinile mele curge un rîu de tăcere peste ochi o pădure de stele peste tîmple s-au așezat lichenii de sare peste creștet buruienile-amare am visat că adulmec drumul tăcerii am visat că

ar trebui să vă povestesc despre scorbura în care s-a sălbăticit primăvara a fugărit-o un vînt fără căpătîi un hoinar s-a ascuns acolo a făcut un copil din flori de mai cu dinți de zăpadă într-o

fug de lumină mă refugiez în somn precum făceau strămoșii mei țărani cumsecade aciuindu-se prin munți cînd veneau popoarele migratore mai greu era cu fetele că erau frumoase și trupeșe nu aveau

lumina lunii frumusețe bolnavă calm se răsfiră singurul om rămas pe planetă scrie poezie

liniște răcoare pămîntul respiră astmatic rece și umed uneori scuipă noroi printre pietre alteori copacii își leapădă sufletele pe trotuare miroase greu a primăvară scursă în melci

seara vîntul își flutură pielea albastră și rece chemînd nume uscate pe buze de foc răscrucea răsare din fîntîni pustiite în taină fiecare bob de nisip un tropot urgisit călăuzele mor

între un gourd de yerba mate și salata caesar existența mea pendulează precum coada unui motan metafizic pe nume brutus într-o zi ploioasă de vară privesc marginea galben scorojită a

muguri de sticlă printre ramuri uscate o clipă de ger imaculată prima zăpadă în crîng tăcere albă cristale de frig pe lespezi de marmură un doliu în alb

Domnule Radu Herinean apelez la acestă cale (mai ales acum fiindcă văd că sînteți online) pentru că am epuizat alte căi fără succes pentru a vă pune o intrebare simplă de tot: există pentru tot