Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

retorice I V

poezia e moartă

3 min lectură·
Mediu
eu nu știu ce este poezia
nu
asta e
nu strigați la mine
nu sînt liceană și nici critic literar
am spus să nu strigați
se adună lumea ne facem de rîs
prefer să mă lipesc cu spatele de perete
e rece îmi face bine
mă stinge pe dinăuntru
dar nici nebun nu sînt
nu sînt
ar fi prea sofisticat și nu am răbdarea necesară nebuniei
nu eu
acuzați profesorii da și manualele și ministerele
și istoria secolului teribil
acuzați pe cine vreți dumneavostră
dar nu strigați
frumosul e un lux al prostiei
o tînguire de o clipă într-un orfelinat abuzat de proxeneți
asta e
mă tem că nu m-ați înțeles
nu m-am cocoțat pe cutia asta îngustă ca să facem polemică
I\'m doing the talking and ur doing the listening \'nțeles?!

... despre un altfel de poezie
născută nu făcută
care îți iese dintre coapsele minții
care te despică
nu cu cezariana asta stupidă cu care vă amăgiți voi
nu
de o mie de ori nu
uite că am ajus să fiu și retoric acum
r e t o r i c !!!!!!!!!!!!!!!!
dar voi m-ați adus aici
voi și și și și și
mortăciunea asta
poezia asta moartă
blah blah blah
foaie verde lobodă
mă preling pe o sticlă albastră
de mînă cu Oedip
și joc șotron cu Iocasta
într-o jumătate de scoică

blah blah blah
mai vedem noi
peste o mie de ani
nici schelet nu va mai avea reptila asta pe care v-o înfășurați în jurul gîtului
și nu nu nu vă așteptați la metafore de la mine
că nu sînt karatist
și nici liceană și nici critic literar și nici prof de limba română
și nici nu am ceva de pierdut și nici cărți de publicat și nici nu îmi pasă de ce credeți
e moartă e moartă
asta e
nu nu știu ce este poezia
nu știu ce este mortăciunea
asta
cu sînge tulbure
cu mîini flasce cu piercinguri peste tot
tatuată ca o soldățoaică americană
mai bine îmi aduceați o maimuță bărbierită sau un elefant fără trompă

mai bine mă lipesc cu spatele de perete
mă stinge
aș vrea să nu mai îmi tremure piciorul
aș vrea să fie primăvară
și să nu vă mai drogați cu poezie uscată cu magiun de poezie cu peltea cu dulceață
de poezie
să o mîncați proaspătă
să o mușcați să vă curgă zeama pe cămașă pe fustă pe pantaloni și să rîdeți să plîngeți
aș vrea
apoi să veniți și să aruncați cu pietre în mine
și să îmi spuneți că nu vă place
aș vrea
085930
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
430
Citire
3 min
Versuri
72
Actualizat

Cum sa citezi

Virgil Titarenco. “retorice I V.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-titarenco/poezie/95393/retorice-i-v

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elia-davidEDElia David

\"să nu vă mai drogați cu poezie uscată cu magiun de poezie cu peltea cu dulceață
de poezie
să o mîncați proaspătă
să o mușcați să vă curgă zeama pe cămașă pe fustă pe pantaloni și să rîdeți să plîngeți
aș vrea
apoi să veniți și să aruncați cu pietre în mine
și să îmi spuneți că nu vă place\"

Cotorul poeziei..., cred.:)
0
@bianca-goeanBGBianca Goean
pus la zid, Virgil, de poetasii care suntem...
noroc cu poezia nascuta, din care trebuie sa musti, nu sa o tai cu cutitul...
mi-a placut ideea pe care s-a \"crescut\" aceasta poezie, cred ca te-a inspirat o scena din Noul Testament, sau cel putin la nivel ideatic (uf, ma repet!); ca o iedera cu frunze aprinse; se vede scena cu ochii mintii.
poezie de alarma as zice...
0
@virgil-titarencoVTVirgil Titarenco
Elia, dacă ție îți plac cotoarele, nu mă bag...

Bianca, nu știu daca neaparat din Noul Testament doar. Scene ale lapidării sînt pretutindeni în istorie. Mi-a plăcut însă imaginea ta cu iedera cu frunze aprinse... aprinse în jurul coapselor ce nasc... doar zidul e rece...

mulțumesc de citire
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Ai dreptate, suntem aici și acum și nu contează că:

peste o mie de ani
nici schelet nu va mai avea reptila asta pe care v-o înfășurați în jurul gîtului


Dar ai să vezi un alt fel de timp pe care îl atârni de gât fără riscul de a se destrăma ca toamna.

Cotorul Eliei rămâne antologic. ;) Eu mi l-am imaginat ca pe un cotor de carte. Voi aminti de el la o viitoare lansare a volumului tău de versuri.

Mulțumesc.
0
dush rece; e nevoie; bine (ma abtin sa zic frumos) le zici chiar si la furie, chiar cand ne dai palme si picioare de ne-karatist; esti sincer si puternic in discursul-confesiune-alarma; nici nu mai stiu ce zic; m-au trecut fiori
0
@virgil-titarencoVTVirgil Titarenco
Interesant Alina. Eu nu mă gîndesc să scot nici un volum. Că n-am ce pune în el. Cred că am să scot cotorul și pune fiecare ce vrea din textele mele. Ce bine ar fi să fie așa. Eu am sensibilitate aparte pentru cotoarele de carte. Mai ales pentru mirosul lor. Eu am copilărit în librărie și începeam să consum cărțile de la cotor. Le miroseam și după aia le citeam. Oare unde mai sînt cleiurile de altădată... Ei uite că am divagat. Deci, nu știu, eu am un cult pentru carte. Nu știu dacă merit să scriu una. Nu știu.
0
@virgil-titarencoVTVirgil Titarenco
Florina, și cînd te gîndești că nici nu eram furios. Poate doar personajul meu, care se credea în Hyde Park.
0
@adina-batirABAdina Batîr
totul a pornit de la prima poezie pe care am citit-o semnata Virgil Titarenco si am dat buzna sa citesc restul... asa ca cioc, cioc, ma primiti? :)
dupa cum ziceam socanta viziunea asta asupra poeziei moarte.. imi aduce aminte putin de Nietzsche care zicea ca Dumnezeu a murit. Impresionante imagini, blah blah-urile mi se par de efect :) si de asemenea si versul in engleza.
What about u\'ll resurect the dead poetry?... so u could do anything u wish with it.



0