curg sunete golașe.
acum se prelinge un MI
pe un tomberon policolor
din gura căruia se smulge
cenușa țigărilor.
pana plutește pe portativul străzii,
prelung crepuscul,
adie. adiere.
adierea
Plăpândele clipe nu îmi sunt sortite mie
Eu vreau cuburi de zahăr transparente
Să pot orbi ideile emanate de suflul omului;
Vreau miere de pe piciorul albinei
Împreună cu acul-surpriză:
Tequilla
Un șir de intrigi îmi mutilează stomacul
Atom al suferinței mele în labirintul alb
Când mă luptam cu mirosul de vopsea proaspătă
Răspândit de celula mea: camera 205.
Of! Oaspeții mei plecau
În rai curge miere și apa e dulce
Iar acele ierbii-s prelinse de rouă
Scântei pământii.
În iad curge roșu un val des de sânge
Și stâncile negre-s prelinse de smoală
Scursuri sidefii.
În rai
De ce tac gândurile
Când plouă emoțiile?
De ce nu pot iubi?
Firele nisipului i se scurg pe picior,
Îl calcă șoptindu-i amprente
Îl udă rostindu-i regrete
Îl uita zgribulit în stropi de
Capul atârnă pe piept
Strigând oasele.
Ochii se-nfig în picioare
Uitând de mâinile
Însângerate.
Implozie.
E târziu și încep să număr oi.
Ieri e azi
Sau mâine.
Năluci dezbrăcate
Mint
Aeriane gânduri întețesc
imaginile înfipte
în craniul marcat
cu un X este
punctul condensat
de durere neuroni
plăpânzi lâncezesc
cenușiu sau alb?
asta-i întrebarea
Golgota
... sfărâmă craniile unul câte unul, pășind printre mormanele de oase albe. Vântul îi flutură mantia neagră, impregnată de praful sidefiu și găurită după atâtea milenii. Caută suflete... puținele
Metalic
șoapta țâșni
prin fumul țigării nocive
plutind legată
de tăcerea secundelor
dar
ajunsă ecou
sărmana șoaptă se izbi
de muțenia nepăsării
amprentând numai
întoarcerea cu spatele
a
Privește timpul prin ochii mei
Recolorând trecutul staccato iterant
Când încercam să zbor idei
Cu pene rare, gândind dezacordat.
Can’t fly
But I must try
El, vântul e-nchis sub cheia
Ultima zi la mare. O dupa-amiaza calduroasa, cu cerul gol, cu astrul aratandu-si toata splendoarea si reflectand sulitele in apa limpede si verzuie. In 19 ani de cand pasesc pe nisipul fierbinte al
Trăiască domnul președinte!
Căci e-n vacanță acum, se pare,
Dar tot ne scuipă vechile-i cuvinte
De marinar rânjind la mare.
Îhî, îhî! Chiar a dansat maestru’
Și a cântat cu voce groasă, dar
Apa roșiatică reflecta norii. Culorile se schimbau continuu. Norii erau galbeni, ba nu, portocalii... Razele verzi ale soarelui explodau în contact cu zăpada în miliarde de fascicule. Un pinguin
Pe străzi cutreieră demoni
Și îngeri se aud încet...
Pasul lor greu zdruncină tot.
Aș vrea să înțeleg ce se întâmplă
... nu cred că pot.
O lacrimă se scurge
Pe obrazu-mi cald,
Răceala ei
Praf pe cărți, praf pe minți, praf în inimi... Analogii concrete, analogii abstracte, la ce sunt bune? Stop. Realitate. Falsurile sunt la modă pentru că tot ce ne înconjoară sunt falsuri. Originalul
„Nu știu să fiu lumină...”
Þi se potrivește de minune. Poți să înveți însă.
„Nu mă cunoști cu adevărat...”
De fapt, te cunosc mai bine decât îți dă tu seama. Doar un pretext? Poate ai dreptate.
Un pas alungit, iubind un cuvânt,
Un mort rătăcit, rafală de gând;
O rază de stea, atingere vie,
Apus ruginit, lovit de beție;
O ploaie de cald, lumina ce trece,
Un gând de boem, un gând către
Mimul din tine
Râde mut.
Ascultă și tace;
Acele grele ale ceasornicului
Sufocă pereții scrijeliți,
Iar tu râzi, dar
Dinți metalici se reflectă
În irisul meu
Oglindă a ta,
Durere „de
Răpăiala ploii jignea astrul înfierbântat
Căci coama-i leonină, frumoasă coz,
Se-mpiedica de nori
Fărâme de lumină nepătrunzând
Printre puzderia de picături;
Melanj de negură și apă
Se îmbulzea
VS