Amprenta șoaptei

Interesant!
Consider însă că acel \"nocive\" e în plus. Se formează acolo un fel de pleonasm, țigara prin definiție e nocivă, nu?

\"Se formează acolo un fel de pleonasm, țigara prin definiție e nocivă, nu?\"
as spune nu pentru ca am incercat sa intaresc ideea de nocivitate. printre randuri se intrevede ceva. oare ce?
multumesc pentru trecere. ne mai \"citim\"
cu drag,

Victor, ce mai faci?
eu as scoate de acolo\"prin fumul țigării nocive\" si as lasa poezia fara versul ala. dar e textul tau si faci ce vrei.
Mi-a placut, dar stiu ca poti si mai bine.:)
drag de tine, Dana

ce zici de :
Metalic
soapta tasni
din gura nociva a tigarii

daca nu...oricum mie imi place partea asta asa controversata
da nastere la comentarii...

va multumesc mult pentru comentarii.
dana fac si sunt bine. et toi? idem, nu? miha ms pt trecere. e prima oara cand comentezi (am vazut si comentariile la poeme) un text de-al meu.
in ceea ce priveste versul \"prin fumul țigării nocive\"...
ei bine, putina controversa nu strica niciodata. nu pot sa imi cizelez poeziile decat daca este vorba de o greseala evidenta.
drag de voi, Victor :)

Uite, eu cu țigara nocivă nu am nimic.
Textul de față mi s-a părut deosebit de melodios. Asta ai intenționat, e \"amprenta șoaptei\", nu? Dar \"amprentând\" nu îmi place. E foarte greu de pronunțat, gândul rămâne cumva agățat și nedumerit, trunchează ritmul. Plus că apare și în titlu.

Poem despre o stare de rău. Descrie un nociv al arderilor nu atât a ceea ce interiorizăm în noi, ci din cauza absurdului în care ni se izbesc șoaptele de pereții sufletului nepăsator.
\"Sărmana șoaptă\", ușor ironic ai ales sintagma, m-a surprins. Evident că între metalica țâșnire și izbirea de muțenia nepăsării, nu putea fi decât de plâns.
Este ceva ce mie îmi rămâne în fum, fără amprentă pe degete. Acest galben-cenușiu al zilelor în care poemele se scriu ca o pauză, un răgaz între mistuiri. Țigara nu e nocivă prin ceea ce este, ci prin efectul ei, ca orice în lumea asta ce este prea mult ori în exces.
Și totuși, poemul are un sfârșit care mă face să citesc prin formele vagi ale sensurilor dincolo de aparența versurilor. Oare ce văd? O durere care, de-ar fi privită din față, ar fi neîndurător de nocivă sufletului. Poate mă înșel. :)

Drag, Ela

scuze pt intarziere.
va multumesc si voua pt comentarii, interpretari si ganduri.
numai bine. timpul nu prea tine zilele astea cu mine. cred ca de-abia prin octombrie o sa postez urmatoarea poezie.
salutari,