Veronica Văleanu

da, stiu, poate ca e prea apasata pedala dislocarii dimensiunilor. dar am vrut sa pastrez implacabilul.
multumesc pt semn!
Veronica

in primul rand, ma bucur ca ati inceput sa va desfasurati activitatea si in acest domeniu.

ceea ce consider ca e prea mult aici e controlul auctorial asupra reactiilor,constructia prea rigida, chiar monumentala a personajului (stie tot, intelege tot, celelalte nivele de existenta par a se defini in raport numai cu el.)
ar incapea stari de spirit fara auto-asumare sau auto-suficienta. (\"cad zdrobindu-ma de pamant\" se cere modificat (nu e nici lirism, nici descriptiv, nici concept, adica prea incearca sa fie de toate.
succes!
Veronica Valeanu

traseul expus de tine aici tradeaza, e un anti-traseu prin faptul ca la sfarsit omul nu-si poate asuma punctul terminus si nici racorda puterea castigata prin experienta trecerii la confundarea pana la dramatic cu acest final (ceea ce personajul ar fi putut face in cazul mortii).
textul de mai sus e de fapt un anti-traseu fiindca traseul isi refuza functiile, nu le inglobeaza. si fiindca ziceai de echilibru, in textul meu echilibrarea (cu baloane) e o contrapondere la absenta aplicarii functiei.
cum vezi tu cu traseul A-Z e un actor tragic (care e acasa in lume) care-si anuleaza tragicul prin estomparea limitei;
la mine e un pacient tragic (care e aruncat in lume) si-si anuleaza tragicul prin sublimarea lui imorala trecand peste datoria pe care o are ca personaj fata de propriul destin.
deci anti-tragic, limita exista pt altii.
si iti multumesc!

aici self-alienation devine liric si raportat emotional la relatii afective; in varianta de proza self-alienation se raporta la lipsa de instrumentar la propria viata.
de fapt
daca stau sa ma gandesc, femeia din textul tau (chiar atunci cand isi declara capacitatea de a da viata) poate fi o varianta feminizata a propriului traseu de destin (viata insasi). in varianta de proza predominau obiecte neinsufletite (in loc de copil, balonul cu trairi avortate).\"tacerea pe care o vezi inainte sa o auzi\" era de fapt in viziunea ta tabloul meu, numai ca aici e un component cu rol de canal, dat fiindca e vorba de 2 persoane, a 2a fiind chiar si virtuala/proiectata.
deci interesant ce reversed vision gasesc eu aici si te sfatuiesc Petru sa o postezi si pe pagina ta.
cu multumiri,
Veronica

stilul tau inconfundabil, subversiv. se citeste fara respiratie.
stiai cum se face corect semnul crucii? cand spui {in numele...si-al sfantului -si cele 3 degete se inchina pe un umar - \"duh\"- si apoi pe umarul celalalt.
deci rostirea \"Sfantului duh\" trebuie facuta cu pauza cuvintelor care trebuie sa inchine cei 2 umeri.
eu asa vad acest indiciu aici

formele de existenta care-si leapada identitatea in alte matci- de placut!

mai vrem parca ceva mai putin descriptiv: un principiu care sa le anime pe toate in final, sa le dea un sens pe care ele si-l asuma/sau chiar o impotrivire disperata la aceasta noua lege universala. ar merge un vers ca un deus ex machina.
de ramas pe frecventa.

da, Alexandru!e o mutatie genetica asupra unei rase care si-a constientizat o noua formula de supravietuire. Ai simtit efectul pe care voiam sa-l creez. Asta ma face sa rasuflu usurata.
M-am temut ca din cauza alegerii imperfectului de care aveam nevoie sa uniformizez coupure-ile dinspre trecut spre prezent atemporal poezia asta avea sa sfarseasca in atelier. pare greoi construita. ca si constructia personajului infrauman care trece in suprauman.
si tot parca simt ca lipseste ceva pe aici, dat fiind ca n-am pus accentul pe lirism.
multumesc mult pt feedback.

supunerea la acest experiment de catre Zeu (ca exponent al unei conditii spirituale superioare)este o trecere initiatica. Zeul forteaza umanul sa se innobileze, fie si prin chinul unei metamorfoze pe care o purta latenta. Zeul vrea sa vada daca-si poate crea el singur un egal din pura necesitate de a-si oglindi si pune la incercare propriul static - ceea ce denota o similaritate a originilor. e o provocare uriasa, pe care umanul o accepta aici cu aceeasi lacomie alchimista pe care si-a indus-o si zeul.
experimentul reuseste dar nu e trecuta ultima bariera, constientizarea.
conditia umana odata expirata, in alta dimensionare, Zeul isi poate avertiza discipolul asupra greselii.
daca nu ma insel, domnule P, imi amintesc ca intr-o veche carte a copilariei mele, \"povestiri pt Ninon\" de Zola, cutarui personaj i se nazareste sa treaca in nustiucetara-a-fericirii. un soi de maestru spiritual ii spune \"dar esti in ea! inchide ochii.ai ajuns\" . Eram o copila pe cand citeam asta si m-a marcat.
Zeul dumitale a facut ceva mai bun decat sa initieze umanul. a asigurat dupa moarte o continuitate a initierii pe care umanul acela devenit spirit o va duce mai departe prin avatarurile lui urmatoare.
cea mai buna lume virtual posibila e atemporalo-prezenta si rabdatoare. nu o gasim fiindca salasluieste numai in cusatura dintre realitate si sacralizarea ei.
poezia asta e in sertarul meu din my favourites.

separationismul varstei de aur. sacralizarea coboara aici indulgenta spre uman. se lasa mostenita si dusa mai departe in miliarde de reiterari. o oglinda imensa sparta in cioburi infime care ii poarta intreaga semnificanta spre mai departe.
cantitatile= densitatea primordiala mijocita la infinit.
poem de 24 de karate de lapidat cu greutatea lui in pietrele goale pe dinauntru, precum dvs spuneati in alt poem.

Alice, nu m-am asteptat niciodata sa te vad pe pagina mea.Ai o racoare si o fierbinteala a scrisului care sparg hartia/ecranul, direct peste cititor.De aceea parerea ta conteaza pt mine.
Balonul acela se voia un anti-prezent. Cum spuneai, directioneaza concentrarea ca instrument, dar personajul inclus narativ nu-l foloseste cum normalmente s-ar astepta cineva, ci devine anti-prezent prin neutralizarea functiei.

Felicitari din toata inima pt publicarea cartii tale \"Mirositi aceasta femeie\".
Veronica

of
pana la urma vad ca nimeni n-a observat efectul textului.
Pythia era o fiinta profetica iar profetiile erau rostite dramatic, intr-o transa uneori cu capcane lexicale, si putini reuseau sa-i interpreteze mesajul corect.era intr-un loc de pelerinaj la care se venea, profetia trebuind sa fie intampinata.
asa trebuie sa se vina si la acest text (placa pe zid).asa trebuie si textul intampinat. primul vers (blocuri drepte si utile) duce la un efect psihologic de transa a repetitivitatii si neutralitatii pana la senzatia de infricosare/respingere, ca si cum nu poti s-o duci. De acolo se produc rupturi in felul de vizualizare a locatiei pe care o crezi aducatoare de mari promisiuni pt derulari de destin - aici, capitala, o densitate de fiinte care nu au nimic profetic in schimb se asteapta la asta de la rezonanta locului.
o vilă cu placă pe zid din care ne privește
o piață
în piață țigănci
-asta ca o mise-en-abime a textului, un zoom in. in urmatorul vers textul te fura si mai inspre interior (in gandul tigancilor, desi reparafrazat de chiar insusi cititorul (pentru că nu mai sunt aspiranți darnici)- tigancile n-ar spune . apoi textul deturneaza in zoom out (nici aspirantii, nici iubitele)
-(nu mai sunt}- textul ramane suspendat, inghetat

{doar că bucureștiul nu se mai preface}- bucurestiul-pytia ,locul in care se vor conduse drumurile catre glorie, ca un egregor spiritual - inceteaza a mai trata propria functie profetica drept o misiune neconditionata, si ca intr-o rasucire in care revelatia devine teatralitate-in-teatralitate (theatre for theatre\'s sake).
sunt aici miscari de perspectiva aproape imperceptibile, pe care eu le recunosc la a 3a citire, prima data chiar n-am inteles nimic din text.
kebab împuțit mititei pe stradă
și gogoși fierbinți
- maretia unui imponderabil care renunta la el insusi, ca sa lase oamenilor realitarea invaluita nu in aburii sulfurosi cum se spune ca erau pe locul unui profetea pythia, ci aburii calduti cu care oamenii isi infasoara vise chiar si necesitatile imediate, devenite primordiale.

ultimele versuri- timpul de data asta masurat in destine micsorate, datorita faptului ca oamenii nu au stiut ce intrebari sa puna pythiei asa incat ea sa poata ramana legata de sensuri, nu de intamplari marunte; timpul se intoarce impotriva oamenilor, nu impotriva propriului pilon de sustinere. pyhia, orasul se supune dorintelor marunte suspendandu-si functia.
deci nu rasisme, vacsuri.
mie mi se pare un text cedat vizualului cu fulguratia unei transe care se cere refacuta de cei ce citim.

-rulajul in fantasma deplaseaza frontierele narativului circumscris, chiar in el insusi! de fapt el face priza narativa.
-scurtcircuitarea erotica planeaza ca autocombustie
-pastrezi pana la sfarsit reitatea, contactul cu ceea ce scrii, cu scriitura, cu naratarii precum si la maitrise.
-ai evitat trasee de limbaj sau \"gandirea\" pe care acestea le-ar putea imprima.
-emotia, ca sperietura prin simturi
-infraumanul si hiperumanul vin din acelasi loc, ce lovitura teatrala
Un text de neuitat.
Cu toata aprecierea mea,
Veronica

din orice iguana fie ea si primordiala se poate scapa intr-un singur fel: lasi mana sa-ti alunece pana la cot in gura ei si o scoti apoi intorcand iguana pe dos, cu interiorul spre in afara. Batranul tau stie acum asta dar nu mai are puterea sa intinda mana...
atentie, o iguana sedusa si imblanzita ar putea sa faca la fel!...

totul se intelepteste, nimic nu se pierde... numai in multidimensionalitatea celui ce e si om si revolver si glonte se castiga viata inapoi, chiar si prin gaurile lasate de vierme in mar se traseaza noi dimensiuni de cucerit...
La cat mai multe forme sapate pe dinauntru, Laurentiu!
poezia este tare frumoasa
Veronica

am ramas fara cuvinte.
Imi aminteste de versurile unui poet indian Deepak Chopra:\" I\'m drenched in the flood which is yet to come/ I\'m tied up in the prison which is yet to exist./Not having entered the battlefield/ I\'m already wounded and slaved\".
cu cele mai calde ganduri,
Veronica

magicul e intotdeauna smuls sau se infiltreaza - si zeu si sclav in acelasi timp! si esti putinul dintre cei ce agonizeaza intru sacrilegiul plasmuirii lui in fumul dintre narghileaua mintii si cea a sufletului.
multumesc ca am citit textul acesta.
Veronica

traitura acestui text te taraste dinspre inauntru spre in afara si invers de nu mai vrei sa stii unde esti...l-am foarte savurat...
as vrea poate sa te mai gandesti la ultimul cuvant. bubuiala este opusul salii de asteptare, deci trebuie sa tradeze omul propriei lui asumari a nebuniei,nu sa [ramana]. e putin cam neutru verbul. ii poti gasi alta reverberatie.