Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

trecerea cantității în armonie. dicționar constant

1 min lectură·
Mediu
când a venit vremea toți au strigat
cantitățile s-au separat instantaneu
ducându-se pe pustiii fiecăruia dintre strigători
ceasurile au fost date înapoi și limbile lor au vorbit timpului
într-un nou esperanto
cuvintele pietre de moară pietre de cântar pietre de lapidat
erau atât de cantitative în substanța lor oxidată
și-au strecurat saliva între dinții transparenți
ai orei de început
erau atât de multe cantități cântătoare
atât de multe cutiuțe muzicale pline de charm
toți au tăcut
și încă o dată și-au spart
cantitățile în idei
064.682
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
85
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Plopeanu Petrache. “trecerea cantității în armonie. dicționar constant.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/plopeanu-petrache/poezie/1770156/trecerea-cantitatii-in-armonie-dictionar-constant

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@teodor-dumeTDTeodor Dume
poemul are încărcături filozofice dizolvate chimic întru înțelegerea cuvântului \"lichid\" așa cum de fapt se desprinde și din titlu \"trecerea cantității în armonie\"
cel mai potrivit moment l-am găsit în strofele 2 și 3 din care am dedus \"rețetarul\" poemului

\"ceasurile au fost date înapoi și limbile lor au vorbit timpului
într-un nou esperanto

cuvintele pietre de moară pietre de cântar pietre de lapidat
erau atât de cantitative în substanța lor oxidată
și-au strecurat saliva între dinții transparenți
ai orei de început\"

pentru conformitate,
stimă și considerație,
teodor dume,
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Textul are mai multe chei de analiză. E aici aș spune, o revelare a Noului Ierusalim, ca o trăire a unui nou Început. Sau o reîntoarcere la lumea de dinaintea despărțirii limbilor. Saltul din cantitativ în calitativ. Poezia renaște dincolo de semne. Un fior religios răzbate din întregul text, chiar dacă e străbătut de reflexivitate. Ce îmi place în concepția ta creatoare e faptul că mai crezi în cuvinte și nu te lași \"sedus\" de modele trecătoare. Pentru că știi infinitatea de nuanțe ale rostirii.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
\"E aici, aș spune, o revelare...\"
0
@plopeanu-petrachePPPlopeanu Petrache
Teodor, sunt ca întotdeauna bucuros să te reîntâlnesc pe pagina mea, ca pe un vechi prieten și totodată ca pe o oglindă în care mă văd așa cum sunt, de aceea aștept de la tine cele mai reale comentarii. Ai remarcat foarte bine, încerc o nouă cheie, dar nu renunț la nimic din ce mă definește în acest moment. Cele spuse de tine au încărcătura clară a adevărului.
Cu multă prietenie și stimă
PP
0
@plopeanu-petrachePPPlopeanu Petrache
George, mulțumesc pentru trecere și pentru cuvintele tale creatoare, mai ales că am convingerea că scrii o poezie de foarte bună calitate, tot veni vorba de trecerea cantității în calitate.
Dreptatea este de partea ta atunci când identifici subconștientul religios, care acționează, uneori necontroloat de mine, datorită, probabil, unei vini asumate inconștient pentru cine știe ce păcate ale cuvintelor. Le voi pedepsi în continuare până vor suna aur și nu metal calp. Cu ajutorul unor suflete interesate de vorbă, precum este și al tău.
Mulțumesc din nou
Cu prietenie și stimă
PP
0
@veronica-valeanuVVVeronica Văleanu
separationismul varstei de aur. sacralizarea coboara aici indulgenta spre uman. se lasa mostenita si dusa mai departe in miliarde de reiterari. o oglinda imensa sparta in cioburi infime care ii poarta intreaga semnificanta spre mai departe.
cantitatile= densitatea primordiala mijocita la infinit.
poem de 24 de karate de lapidat cu greutatea lui in pietrele goale pe dinauntru, precum dvs spuneati in alt poem.
0