Vasile Munteanu

revin cât timp e nevoie.

Mihai Robea: spuneți dumneavoastră că textul este \"ușurel\"; nu știu în raport cu ce, dar, în cazul dumneavoastră, am să mă rezum la un exemplu simplu; textul, transpus într-o pagină word, are 2,5 (l) x 6,5 (h); asta dă un total de 16,25 cmp; ceea ce, convertit în \"carate\" (în sistemul metric), înseamnă 80; o fi mult, o fi puțin?

Cornel:

primo) cum am spus mai sus, dacă tu ai înțeles că textul este despre \"hai să facem ceva\" și despre \"ceilalți au spus bine\"... e problema ta.
secundo) cum tot problema ta este că-ți pui semne de întrebare despre cel care a putut să recomande un astfel de text; din punctul meu de vedere, ai putea înlocui literele numai cu semne de întrebare.

stai liniștit, Gelu, ar fi greu să mă mai surprindă Alberto; în urma acelui \"conflict\" (în care, deși pentru mine a fost o simplă \"aflare în treabă\" a lui Alberto, pentru că, după cum s-a văzut, nici usturoi n-a mâncat - deși a jignit - nici argumente nu a adus), eu sunt acela care nu s-a ținut de cuvânt, adică nu i-am modificat nivelul; am considerat-o ca fiind prima eroare (sau, după cum singur s-a exprimat atunci, legare la cap fără să-l doară); în naivitatea mea, cum îl consider pe Alberto un halterofil al gândirii, țin să îi spun public că aceasta este \"a doua încercare\";

mă deranjează \"atitudinea\" lui? habar n-am! trec peste divergența dintre noi, despre tăcerea lui de pe site post-conflictuală, și apare acum; foarte bine, are tot dreptul să o facă; totuși, să vedem cecomunică Alberto:

1) nu pot sa ma abtin
2) am citit cu atentie textul de 2 ori. nimic. l-am recitit a 3a oara. am presupus ca_cineva rade de noi. autorul, sau cenzorul care a recomandat textul. 3(sa ma explicitez:) avem 3 pusti in pantaloni noi (o primă dovadă a cât de atent a citit, pantalonii sunt scurți, nu \"noi\" - mă rog, poate Alberto se adresa, așa, la pers. I plural, nu știu...), pana aici ceva care promite.
4) ce fac ei? fura cirese. si atat!!! nimic mai mult, nici macar o julitura. (deci o \"julitură\" satisfăcea minimal gustul estetic al lui Alberto, cel care, în scrierile sale \"tratează\" căutătorii în gunoi și vorbește cu... Dumnezeu!.) 5) acum sa fim seriosi, e o actiune atat de comuna si atat de rigid expusa, care dupa parerea mea nu-l onoreaza pe gelu si nici site-ul agonia, daca s-a ajuns sa se recomande asemenea balarii! totul e banal, copiii sunt muti, cirese n-au mancat, nimic care sa oripileze sau sa incante. intreb si eu: ce tehnica literara s-a folosit ptr a se realiza acest text. e o povestire de 3-4 randuri expusa in forma de versuri albe care are un final de gradinita. preusupun ca daca isi dadeau coate si se hlizeaua unul la celalat era mai interesant. nu consider ca acest text care se bazeaza pe digerabilitate poate sa aiba valente literare. nu vorbesc degeaba, gelu, ai scris ceva care nu e nimic, nici literatura, nici balarie, nici poezie. e o istorie expusa fara talent si fara gratie.
6) imi pare rau sa ti-o spun. acest text e o balarie. foarte amical (deci, așa, amical și cu păreri de rău, textul e o bylinarica, adică o bălărie.

deși pare incredibil, ACEASTA ESTE ANALIZA LITERARÃ alb-ertiană; extrem de albă.

acum, părerea mea: \"bălărie\" este genul acesta de \"analiză\"; 90% citez autorul și, 10%, mă refer la modul cel mai general cu putință despre cum n-am înțeles eu nimic din acest text.

sincer, Alberto (și oricine are aceeași părere): este de vină autorul și/sau editorul că tu (voi) nu înțelegeți nimic din text? a, nu vă place?! nimic neobșinuit; deși a persevera...

am să fac abstracție de tehnica cinematografică; sau de cireșe ca simbol al carnalității și al senzualului; dar, uite, indic aici numai „trei” autori publicați recent la Polirom care, printre altele, abordează problema celor trei băieți și/sau a pantalonilor scurți: Holly Peterson („Dădacul”), Lucy Cavendish („Femeia invizibilă”) și Ryu Murakami („Copii de aruncat”); cât despre exemplele clasice ale literaturii noastre consider inutil a mai aduce vorba.

cum nu am chef de poelmică, am să recunosc că poți foarte bine spune că aceasta nu dovedește că textul lui Gelu este literatură; dar nici simpla ta afirmație cu pretenție de axiomă: „textul nu are nici o valoare literară” nu este analiză literară; prin urmare, ai putea spune simplu: “Eu nu văd poezia din text” sau “Eu consider că textul nu este poezie”. în orice text, indiferent de gen, specie șcl, „cineva face și drege”; ce te deranjează, numărul lor sau pantalonii scurți (simbol al uniformei)?

eu văd și/sau consider sub acest raport, al genului și al speciei, textul ca fiind unul valid. Care e problema?

mult mulțumesc, Ela; atât pentru cele văzute, cât și pentru cele nevăzut.

vârsta pantalonilor (mereu) scurți; sau când biologicul (viața) o ia înaintea materialității.

între idealul propus (cireșe) și cel atins (corcodușe) există mereu o asemănare de formă, dar niciodată una de substanță.

impulsul vital (hai să facem ceva), inițial unul de natură mistică (trei), sfârșește la limita ignoranței (n-au știut ce să răspundă) și a ilicitului (au rupt-o la fugă).

finalul osiclează între rătăcire (pe alte străzi) și complacere (s-au așezat pe bordură).

nimic deplin valoros, nimic îndeajuns copt (corcodușele verzi).


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

\"Nu arunca gunoi pe mormânt\"

două mari semne de întrebare: i) gunoi, nu; dar ce se poate arunca pe mormânt? și ii) cine/ce-o fi înăuntru?

despre text: o echivalență reușită (la nivel portretistic) între Geea și Kali.

deși personal nu cred în zei - mai multe brațe = mai mulți morți.

am citit,
Vasile Munteanu

când stai în poante, te întreb:
te crezi cumva vreo balerină?
explozia e ca un verb -
nu poți să râzi de n-ai lumină.

de fugi încet, așa se pare:
nevastă-ta fuge mai tare;
morala? stai pe loc că vine
nevasta altuia ca tine.

făcând abstracție de aspectul de \"proză\" și de încadrarea la \"personale\", am ținut să-ți spună că teoria e validă (rara avis prin astfel de ceruri); din păcate, începe cu o axiomă... universală (\"Era un timp când totul părea… posibil.\") și nu reușește să dobândească pe parcurs o notă personală; cel mult conceptul de frumos înțeles în accepțiunea sa estetică drept o sarcină extrauterină a urâtului; dar pentru că se vrea \"un final\", imposibil să nu amintească volens-nolens de estetica urâtului...

ca să respectăm un \"maestru al genului\" (și eu, când spun asta, mă gândesc întotdeauna la Baudelaire), demersului tău îi lipsește ceea ce este \"... bizar, violent, excesiv, dar întotdeauna poetic (...), savoarea amețitoare a vinului Vieții\".

un cititor,
Vasile Munteanu

mulțumesc, Alina, pentru prezență și pentru lectură; probabil că mai ales \"amintirea\" ne definește ca oameni.

mulțumesc și ție Tama; nu neg, a ține iarbă între dinți e un clișeu; totuși, dacă revezi strofa precedentă, unde se spune că muntele era urcat \"târâș\", aș spune (dacă-mi permiți), că, de fapt, aici, e vorba despre a ține dinții între iarbă; ce să facem, în natură \"vertebratul\" din noi nu este în orice împrejurare biped; și, da, cel mai adesea, \"zmeii\" (sau demoni; sau cum vrei să le spui) sunt ai sufletului nostru; încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

năpădiți de-atâtea nații:
rus, maghiar, arab, evreu,
să vorbești limba rromână
doar dacă bei... rom e greu.

s. \"haină\", da, este de genul feminin.

nu, titlul nu ar fi trebuit să te inducă în eroare.


mulțumesc.

... numai hrănit de 3 ori pe zi cu otravă (nu că m-aș fi gândit la Alberto).

uneori, devenirea (îmi permit să o văd aici înțeleasă ca transfer între două regnuri) se traduce în umori; tot ceea ce ne prisosește (pentru că am primit fără să cerem) are, înainte de a-și găsi ordinea de funcționare și principiul de relaționare, consistență de \"bală\".

cred că rândul acela aparent stingher este tocmai acesta: de a echivala vârste aparent ireconciliabile (\"încremenire\") și de a converti zecile de mii de nuanțe vizuale (om) în nuanțe olfactive (câine) și invers în favoarea... animalului (\"... din câine\").

și, în interiorul acestui animal suprasaturat estetic, fiecare zi e o formă de incantație (\"god is love god is love\") și o întoarcere la prima femeie și la prenatal (\"somnul e lung\").


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

de unde boom-ul demografic?
spun vouă, nu-s alte motive:
dar, între Roșiori și Padova,
nu se găsesc prezervative...

dacă există ceva neprețuit pe lume, acela este un copil care a învățat să aibă răbdare.

îmi place că, dincolo de dedicația în sine, textul se susține singur, \"povestea\" părând spusă, așa, ca de către un Copil Mare unui Copil Mic.

din nefericire, morala este validă: baloanele ținute la cald se desumflă...

La Mulți Ani, Doru; La Multe Povești, Elian.

Leonard, Adrian, Ioan: mai mult sau mai puțin, eu cred că toate scrierile sunt la limita autobiograficului - nu poți scrie exclusiv din afara ta; cred că adulții sunt cum sunt pentru că prea mulți confundă copilăria cu \"desene pe asflat\" și \"înfloresc grădinile\".

Ioana: există literatură pentru copii și întrebări pe care adulții ar trebui să învețe când și cum să le pună; a gândi nu este echivalent cu a avea dreptate; dar, să îți răspund direct la întrebare: da, dacă ar avea vârsta și înțelegerea necesară, i-aș citi acest text; în schimb, sincer, cred că aș avea ezitări dacă să o învăț sau nu cu astfel de întrebări.

ce și-ar dori acela care scrie? să simtă ce gândește toată lumea și toată lumea să gândească ce simte el.

vă mulțumesc pentru cuvinte.

o precizare: mi s-a părut firesc să îmi exprim opinia acolo unde mi-am văzut numele scris;

o observație: recursul acesta la autoritatea unchiului nu reiese din text; sau asta trebuia să înțeleg prin \"parc\"? adică... un Parc de distracții sau cum?

și o concluzie: nu, pe vasile nu îl înțelegi; cândva credeam, acum nu mai am încredere; dar, da, eu chiar sunt capabil de reciprocitate; voi respecta ceea ce dorești atâta timp cât tu însăți vei face acest lucru.

domnule Mugur Frâncu:

i) plecând de la rugămintea (pertinentă, spun eu) ca, pe viitor, să nu mai argumentați pornind de la presupoziții cum a fost sau cum nu a fost copilăria mea, am să fac următoarea precizare: copilăria mea, deși una petrecută în uniformă (școlară), nu a fost una uniformizatoare (dpdv socio-cultural); copilăria mea, vă asigur, nu aș schimba-o cu a nici unui copil din lume – nici măcar pentru o zi, nici măcar pentru un ceas.
ii) departe de mine gândul că ar trebui să îi punem pe copii să citească din Kant; am cunoscut oameni cu pretenții și „din domeniu” care nu pricep nimic din Kant, dar, de exemplu, detest „desenul pe asfalt”-ul călcat de adulți în picioare; adulții care, indiferent de modul în care și-au petrecut copilăria, nu vor ține niciodată cont nici de rațiunea pură, nici de puterea de judecare și cu atât mai puțin de metafizica moravurilor; asta e viața, uneori, chiar și în spatele unei bomboane se poate ascunde un viol (fie el fizic, psihic sau cultural).

Dana, pentru că ești un autor pe care îl prețuiesc (și pentru că, probabil, mai sunt și alții care ar putea interpreta astfel), am să fac următoarea precizare: am spus: \"suflete/minți care se mai lasă păcălite\"; NU am spus \"minți înguste și ușor de păcălit\"; cu alte cuvinte, vă lăsați păcăliți (deci une exercițiu voit), așa, de dragul conjuncturii, de dragul jocului, de dragul copiilor; dar, uite, eu consider că, în primul rând, ar trebui să-i învățăm pe copii ce este ipocrizia; dacă alții au alte păreri, nu este treaba mea; cum nu este treaba nimănui că eu am altă părere.