fast forward

toate cuvintele au fost spuse toate
lumile au fost dispărute de câte cineva pentru altcineva
soarele îmi imită căderile îmi umple de bale galbene cerul tumefiat al gurii
respirăm fără convingere fără amploare
nu deranjăm pătura socială care ne amortizează înfrângerea
anestezia asta întotdeauna se duce
încep să mă simt știu
o să fiu un mușuroi din care noaptea o să-și scoată capul puii de cârtiță
o să mă înfășor cât mai adânc în tandrețea groasă a pietrelor
iar amintirea bărbatului a cărui nevastă n-am vrut să fiu
o să rămână un fir lucios de iarbă de pe care o să-și desfacă aripile o insectă mare și roșie
în zborul spre alte mâini cu inele

nu știu de ce-ți spun ție toate astea
poate pentru că tu știi că dragostea nu dă bis-uri
promisiunile mele o să-și sfărâme oasele deasupra oaselor unui alt bărbat neiubit

aud cum îți crește iarba din gură foșnet de larve și melci timpurii
deja e departe indecența apoasă a morții tale
ploaia urletul meu când începea să te îmbrace pământul
lacrimile prin care eliminam doza maximă de extraveral
azi toate astea trec prin mine trist și liniștit ca o nocturnă de chopin

noi ăștia vii suntem toți niște cerșetori egoiști
venim să bătătorim pământul și să înjunghiem flori
în niște locuri unde voi nici nu mai sunteți
să vă cerem iertare că ați murit înainte să ne plătim datoriile
pe când timpul mai trântește niște straturi cleioase de amintiri

pământul ăsta știi e o femeie neagră și rea
s-a tăvălit cu tot universul
când burta i se va sparge o să ne nască în lumi dispărute
la sfârșit peste nemișcarea ta eu o să tac iar
tresărind ca un animal pe moarte




(ploiești, 4 iunie 2008)