Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@vasile-munteanuVM
Vasile Munteanu
@vasile-munteanu
Poezie

prâslea cel voinic – eroul / care își râde de frații lui

1 min lectură·
Mediu
și îi băteau și fugeau de fiecare dată
exista în ei o chemare pentru locuri străine
sau poate alt dor nemărturisit
uneori urcau muntele
târâș îl urcau
două sălbăticiuni fără gheare și cuib
cu iarba-ntre dinți urcau până când creasta
punea stăpânire pe tot
dar nu pe tălpile lor
alteori căutau semnul de oameni
zvârleau cu pietre după trenuri pe care niciodată nu le prindeau
nu-i vorbă știau să citească dar pe ele
scria câmpulung – bucurești și retur
nu înțelegeau și pace de ce te-ai mai întoarce
din locuri unde niciodată nu ai fost
și căutau copii de vârsta lor care se jucau singuri
și râdeau de ei
până când îi făceau să plângă și să fugă strigând: - maaamăăă!
le plăcea o cât le plăcea să audă
oamenii vii strigând o jumătate de măr
se luau în brațe și deveneau una
el și ponosita lui haină de școală
054.648
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
150
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “prâslea cel voinic – eroul / care își râde de frații lui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/1785958/praslea-cel-voinic-eroul-care-isi-rade-de-fratii-lui

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu✓
desi titlul m-a indus in eroare, versurile de mai jos le vad ca facute pt doi iubiti, un el si o ea,care vor sa cucereasca ceva, poate pe ei insisi, poate iubirea lor. extrapolarea mea sper sa nu deruteze.
uneori urcau muntele
târâș îl urcau
două sălbăticiuni fără gheare și cuib
cu iarba-ntre dinți urcau până când creasta
punea stăpânire pe tot
dar nu pe tălpile lor

mcm
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu✓
s. \"haină\", da, este de genul feminin.

nu, titlul nu ar fi trebuit să te inducă în eroare.


mulțumesc.
0
@alina-florica-stasiucASAlina Florica Stasiuc✓
Citind versurile tale ,nu pot avea nici macar un ochi critic,pentru ca amandoi ochii mei nu le pot citi decat cu ochi de copil.Imi e dor nu numai de copilaria mea citindu-le ci si de copiii mei cand erau mai mici si mai neastamparati decat sunt acum.

și căutau copii de vârsta lor care se jucau singuri
și râdeau de ei
până când îi făceau să plângă și să fugă strigând: - maaamăăă!

Mi-a facut deosebita placere sa te citesc
Alina
0
@irina-nechit-0020579INIrina Nechit✓
Bucata aceasta mi-a părut de o libertate sălbatică:
zvârleau cu pietre după trenuri pe care niciodată nu le prindeau
nu-i vorbă știau să citească dar pe ele
scria câmpulung – bucurești și retur

nu înțelegeau și pace de ce te-ai mai întoarce
din locuri unde niciodată nu ai fost
E riscant spus \"cu iarba între dinți\", dar e ceva atât de realist, încât merge. Eu dacă ies undeva la aer, mereu țin ceva iarbă între dinți, deși știu că e un clișeu poetic îngrozitor.
Cât despre naturalețea scriiturii și natura prezentă în \"Prâslea\", e ceva care dă fiori și înseamnă calitate.
Cu stimă, tama
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu✓
mulțumesc, Alina, pentru prezență și pentru lectură; probabil că mai ales \"amintirea\" ne definește ca oameni.

mulțumesc și ție Tama; nu neg, a ține iarbă între dinți e un clișeu; totuși, dacă revezi strofa precedentă, unde se spune că muntele era urcat \"târâș\", aș spune (dacă-mi permiți), că, de fapt, aici, e vorba despre a ține dinții între iarbă; ce să facem, în natură \"vertebratul\" din noi nu este în orice împrejurare biped; și, da, cel mai adesea, \"zmeii\" (sau demoni; sau cum vrei să le spui) sunt ai sufletului nostru; încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.
0