Vasile Munteanu

am parcurs textul până la capăt dintr-un singur motiv: speram ca finalul să îl salveze; n-a fost să fie; (dpmeudv) trăsătura fundamentală a acestui text este cabotinismul; trucuri stilistice ieftine, comune (multe preluate așa cum au fost întâlnite), asezonate cu franțuzisme a la "Emannuelle"; am încercat să empatizez, să descopăr o urmă de fior sau măcar de nostalgie; recunosc că nu am reușit; probabil că această calitate este prin excelență feminină.

textul are un avantaj: e scris bine (în sensul de "corect"); dar... fără prejudicii psihologice; pe de o parte, în urma lecturării, starea mea este la fel de neutră ca înainte; pe de altă parte, textul nu mă convinge că măcar autorul ar fi avut o "stare poetică" în momentul scrierii; s1 și s3 conferă textului o oarecare doză de lirism; din păcate, ea este drastic diluată de tonul voit flegamtic, afectat, de apelativul acela total neinspirat în context și, mai ales, de platitudinea "revelațiilor". mai exact, restul strofelor și al versurilor intermediare sunt fix ca subtitlul, gratuit explicative, seci, anoste dpdv stilistic, sterile atât la nivel ideatic, cât și la nivel de limbaj.

am o slăbiciune pentru astfel de texte, oricine m-ar acuza, nu pot contrazice pe nimeni; dar, dincolo de slăbiciunea aceasta (posibil mai umană decât ar fi permis), nimeni nu poate nega frumusețea (în cea mai estetică accepțiune a conceptului) acestei scriituri, maniera (substantiv folosit deloc întâmplător) deopotrivă fermă și sensibilă prin care monografia generează psihologicul (și invers), rotunjimea și complementaritatea planurilor; dacă nu aș avea de mai multă vreme oroare de clasificări, aș numi această manieră "neorustică" (motiv în plus pentru a manifesta slăbiciune pentru astfel de texte); (cu scuzele de rigoare) mi-aș permite să-ți recomand a scrie mai des astfel; speculațiile metafizice (părerea mea) ridicându-ți încă probleme.

mulțumesc, Diana, pentru gândul bun; mulțumesc și ție, Lavinia, pentru empatizare; de asemenea, vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

e sigur balenă, Alex; dar nu despre Iona este vorba aici; dacă vrei, o balenă care mai degrabă pe Iov l-a înghițit; dar cu mormanul de gunoi cu tot; iar burțile acelea sunt de fapt niște cercuri (să zicem ca ale lui Noica: cu cât împingi câmpul cunoaterii mai departe, cu atât mai departe pe acela al necunoașterii - granița dintre ele nu scade, sporește); de aceea lumina naturală (afară din balenă) este un ideal (de neatins); ceea ce vedem este ceea ce vede balena.

desigur, m-am jucat și eu exclusiv pe marginea acestei idei.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

doamnă Petrov, mulțumesc pentru lectură și semnul despre; și pentru cuvintele probabil prea mari (care, după cum vedeți, unora le tulbură somnul).

domnule Firică, de acord cu dv, se pare că sunteți obișnuit cu orice; o singură observație mi-aș permite vizavi de un fin cunoscător de limbi ca dv: se scrie "fack iu"; pentru că, altminteri, corect este "fuck you!"; deși, la urma urmei nu ar fi o eroare atât de semnificativă, pentru că, dacă pute, se percepe olfactiv, nu se gustă (de unde reiese că nici nu se discută); apropo, secolul XXX e un site porno?

Alina: prefer Vasile; "Ion" este (numai) o descompunere a lui Kogaion; este și un frate; și un roman; printre altele; dar sigur nu sunt "eu"; mulțumesc (mult) pentru generozitatea cuvintelor; oricine s-ar simți măgulit de astfel de aprecieri; mai ales venite din partea unei astfel de persoane(inteligentă, educată, sinceră, dezinteresată, aprigă, sensibilă, directă, capricioasă din convingere, convingătoare prin argument (nu dintr-un capriciu :) ) - iar acestea sunt numai câteva (atâtea cât permite mediul virtual a fi deduse); regret că numai atât pot spune: mulțumesc.

mulțumesc și ție, Ottilia, pentru semnul de lectură și pentru cuvinte; nu este "lecție de poezie"; este cel mult poezie; din fericire, se pare că te numeri printre aceia care își fac lecțiile singuri; și ți le faci bine.

stării ce răzbate din întregul text și a s2, în mare parte o reușită monografie, textul păcătuiește prin banal, abundă de expresii comune; cred că ați fi reușit un text mult mai bun dacă ați fi încercat să construiți într-o notă personală, transferând cuvintelor propria dv personalitate, recurând la anumite nuanțe de limbaj; nu vreau să fiu înțeles greșit, nu spun că este un text rău; însă corectitudinea modului în care este scris (o răsturnare de planuri, o evocare a jocurilor, locurilor și a omenilor) nu îi conferă valoare literară; pentru că este scris așa cum ar scrie oricine ar dori să amiteasacă despre ce se juca în copilărie.

în aceeași notă sunt și trimiterile la "filozofie": directe, facile (valurile vieții?!).


în concluzie, cred că păcătuiți prin grabă; aveți ingredientele necesare, rețeta nu vă este străină, însă nu acordați fiecărei etape răgazul necesar.

domnule Jigolea, și eu recunosc: la scurt timp după ce l-am scris (textul), nu mi-a mai plăcut; am fost puternic tentat să-l șterg; paradoxal, ceea ce m-a determinat să nu procedez astfel a fost tocmai "sinceritatea" (știu că sună la fel de bombastic) din momentul scrierii și, de ce să nu recunosc (din nou), (dacă-mi permiteți) să-i spun astfel: rafinarea ideii, care a reușit (cu ajutorul inteligenței invocate de dv) să depășească stadiul de "dințoșenie".

că poezia nu poate fi exclusiv emotivă sau exclusiv inteligentă vă dau dreptate (sau poate să fie și astfel, dar este sau ipocrită sau de o calitate îndoielnică); eu (mai mult ca sigur că nu sunt singurul), așa cum am mai spus, uneori, scriu pornind dinspre idee, dar, pe măsură ce textul se conturează, scrierea este influențată de "stare"; sau invers, dinspre stare, dar urmăresc a spune ceva anume și atunci frâul rațiunii acționează în consecință.

prin urmare, nu mă pot decât bucura că ați găsit, totuși, și texte pe gustul dv; pentru că ele nu sunt niciodată la fel; cum nici starea mea nu este aceeași în fiecare zi (nici măcar în decursul aceleiași zile).



mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

să spunem că, în spațiu (cazul nostru, în poezie), un element liber are 6 posibilități elementare de mișcare (3 de translație și 3 de rotație: x, y, z, qx, qy, qz); la fel și în cazul "gustului"; de unde presupun că tocmai de aceea nu se discută despre; mai ales când manevrezi cuvintele cu ajutorul unei cuple (mecano-lingvistice), al cărei rol, după cum se știe, este acela de a anula acestor elemente tocmai această libertate de mișcare.

uite cum reușim (fără mare efort) să extragem o definiție a poetului șurub-piuliță (exemplu de... cuplă).


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

de regulă, se măsoară în "durata unui om": 100 de ani; la capătul acestei durate, deși e Negru, doar Omul răzbate; despre amintirile sale nu poate depune mărturie decât... specia nouă; hai să mai plantăm niște pomi (cu fructe distilabile, desigur), poate reușim să mai salvăm ceva (raționând pascalian, dacă nu reușim, oricum nu contează).

așa că 1000 de grade zic și eu; dar la umbră (într-o vale...).


(te) aștept.

"punere la în_doi_ală a existentului dictată de intuiție"

de-o parte și de cealaltă; interior vs exterior; simțire vs expunere; trăire vs cuvânt; liric vs rațional (plus alte câteva).

în plus, textul are o muzicalitate aparte, ca o melodie intraductibilă; o masculină demnitate parcă a unui bocet refuzat (celorlalți), conferind textului o particulară aură de solitudine; motiv(e) pentru care influența asupra sensului este una discreționară, ai zice nesocotind structura internă a materiei; astfel se face că, aici, "doi" nu este o simplă cifră, ci dobândește valențele unui raport poetic, o punere la în_doi_ală dictată a existentului dictată de intuiție.

un cititor,
Vasile Munteanu

desigur, sensul propriu este unul singur; sugestia pe care o conține (una dintre) poate fi următoarea: diferența dintre exprimat/exprimabil și inexprimat/inexprimabil; iar "vechiul", de exemplu, potențează vinul; condiția este să fie ferit de aer (mai exact, de "aere"); și cred că.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

ce mă împiedică să cred că nu apa curge "peste" mine (ca peste o piatră), ci eu curg "prin" apă (ca prin esența lucrurilor; aspect care, ai dreptate, conferă apei mai degrabă o viziune thalesiană; sincer să fiu nu am scris aceste ultime texte raportându-mă la tipul acesta de ontologie; pur și simplu mă obsedează apa - vezi "refrigerium")?

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

indiferent de direcția din care venim, este specific inteligenței contemporane: când dorește să pară "mai cultă" (lucru foarte... la îndemână atunci când ne permitem să ne dăm cu părerea din poziția de SB despre "starea poezie contemporane"), vorbim despre "principiile termodinamicii"; cum acestea, aparent accesibile, în realitate, sunt puțin "cam rafinate"; abordăm ceva mai lax (a se citi obscur); cum ar fi conceptul de "quantum leap"; nu e cazul să ținem aici lecții de mecanică (cuantică - cacofonie acceptată), dar e la îndemâna oricărei minți (mâna fiind, după cum se știe, o prelungire a minții) că moartea Julietei poate fi interpretată oricum, dar maniera aceasta de jemanfișism pretins spiritual ["balconul trezirilor spirituale" - (D-)zeule, ce barbarism! cred că abia acum am deslușit de ce unii numesc țâțele "balcoane..."] poate provoca leșinul (prin râs); sau leșinătura (prin asociere).


pe scurt: pula-n pizdă pe scări în mall; premiu pulitzer nobel sau oscar, mecanica cuantică și... țaca-paca; textul de mai sus este un bun exemplu de... logoree contemporană; talmeș-balmeș despre ce-o fi; zacuscă cu pretenții biografiste; filozofardă până la penibil literar, metaliricoidă până la dezgust (de orice natură a ridicolului - cu alte cuvinte, considerat în accepțiunea sa estetică).


sinteză (respectând instrumentarul autoarei): text ca o dezvirginare în colțul mesei; viril, dar... imobil (desigur, mă refer la "balconul trezirilor spirituale").

sau despre oralitatea... privirii; sau despre mediana... genunchilor la pitecantropus erectus; dacă în câteva ocazii, nu multe, LIM a dovedit că reușește să dea știrismului o expresivitate specifică lirismului, din păcate, aici, pare că din elemente stilistice calitative compune un întreg lipsit de astfel de valențe; e atât de paradoxal, încât te miri de ce nu reușește.

n-are rost să recurgem (precum versatul Marțian) la filozofia pozițiilor sexuale, să analizăm dacă erau doi misionari hotărâți a converti niscaiva greieri sau activul scosese capra pasivă la păscut printre brazde cu ochi (între noi fie vorba, cine nu deosebește un genunchi de femeie de unul de bărbat cu greu deosebește un misionar de-o capră); ce mi se pare la fel de ciudat este că al treilea "făcea o dragoste" de-o mânca din ochi (mai jos de ochi fiind pământul, după cum descrie autorul, într-o cosmogonie a impotenței fără cusur); de asemenea, că soarele răsare printre cei doi e o imagine ok, de un optimism antropologic cert; altceva mă intrigă: de ce are îngropatul creștetul (pe care cei doi s-au așezat) astfel (pardon... "moale")?

dacă textul ar fi fostul unul de mai mare întindere, exemplele respective nu ar fi fost atât de stridente.

e cel mai bun. ce ne spune el, titlul: fie că i) formele acestea de justificare afectivă au la bază un dezechilibru psihic și/sau intelectual (nu putem nega, dragostea este capabilă de așa ceva); fie că ii) autorul identifică o scindare a propriei personalități (prin transfer afectiv); personal, optez pentru varianta ii), pentru că textul asta pare să propună, o clasificare de tipul "eu și restul lumii"; atât numai că, la nivelul conținutului, apar următoarele implicații: pe de o parte, dacă autoarea propune strict o scindare, exemplele sunt construite forțat spre defectuos [a: cel mai suav (nu este incorect, dar aș evita să îl folosesc atribuindu-i grad de comparație); b) incandescent ca întreg vs "cel mai roșu" ca parte; "dinăuntru" vs "din mine" (plus că "dinafară" nu se poate iubi...)]; pe de altă parte, dacă autoarea propune un dezechilibru psihic, acestea își pierd caracterul afirmativ; prin urmare, concluzia este similară aceleia la care ajunge califul Omar în fața Bibliotecii din Alexandria: oricare dintre premise ar fi adevărată (cărțile dinăuntru sau conțin ce este scris în Coran, deci sunt inutile, sau ce nu este scris în Coran, deci sunt primejdioase și blasfemice), le dau foc!

remarc aceeași limpezime, franchețe a scrierii, curaj (în sens pozitiv) al asocierilor; precum și același senzorial viu, puternic, dinamic; în special în prima jumătate; din păcate, reducționismul definițiilor (mai ales acela din penultima strofă) dau o notă de exagerare sau de superficial; nu impietează asupra întregului, dar contrastează (nefavorabil).