piophila mega stigmata

"piophila mega stigmata", "zigzaguind brownian", poate fi un coșmar sau un deliciu. depinde. Se pare că "unii" aparent fără calități dau gustul cel mai bun, ori le plac numai unei categorii de indivizi. ideea e că până nu încerci nu ai cum să ghicești cât de apetisant poate fi unul din ăsta care “zigzaguiește”. O fi mai ceva să mergi doar în linie dreaptă?
Inteligentă corelare între “casu marzu” și "ingredientele" lui și “burduf de lătrător” cu tot ce presupune el. și celelalte legate bine de acestea...

să spunem că, în spațiu (cazul nostru, în poezie), un element liber are 6 posibilități elementare de mișcare (3 de translație și 3 de rotație: x, y, z, qx, qy, qz); la fel și în cazul "gustului"; de unde presupun că tocmai de aceea nu se discută despre; mai ales când manevrezi cuvintele cu ajutorul unei cuple (mecano-lingvistice), al cărei rol, după cum se știe, este acela de a anula acestor elemente tocmai această libertate de mișcare.

uite cum reușim (fără mare efort) să extragem o definiție a poetului șurub-piuliță (exemplu de... cuplă).


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

deși nu-mi place, trebuie să recunosc că este un text inteligent; și, paradoxal, inteligența emoțională (dacă nu cumva e o denumire mult prea bombastică) face o voce să fie voce, ceea ce, de altminteri, s-a tot spus. apoi, păstrand proporțiile, bineînețeles, este aproape inevitabil să nu pomenesc de Pușkin, respectiv de faptul că niciodată nu mi-au plăcut poeziile sale, însă chiar și așa, mereu am admirat „inteligența poetică” din textele sale. revenind la acest text, cam aceeași senzație o am: nu pot rezona cu nimic, sunt structuri (de ex., „toboganul pielii”) peste care mi-e greu să trec, numai că, atunci când inteligența (și nu mă refer neapărat la cea emoțională) înlocuiește emoția (tocmai, iată), lucrurile se schimbă, iar textul se citește din cu totul alte motive. în definitiv, poezia nu este doar pentru emoție, așa cum nici emoția nu este doar pentru frică etc. și totuși, îmi amintesc că am citit câteva texte de ale dvs. f puternice (de pildă, acela scris de Anul Nou, „ce repezi ani”, fain, de altfel).

domnule Jigolea, și eu recunosc: la scurt timp după ce l-am scris (textul), nu mi-a mai plăcut; am fost puternic tentat să-l șterg; paradoxal, ceea ce m-a determinat să nu procedez astfel a fost tocmai "sinceritatea" (știu că sună la fel de bombastic) din momentul scrierii și, de ce să nu recunosc (din nou), (dacă-mi permiteți) să-i spun astfel: rafinarea ideii, care a reușit (cu ajutorul inteligenței invocate de dv) să depășească stadiul de "dințoșenie".

că poezia nu poate fi exclusiv emotivă sau exclusiv inteligentă vă dau dreptate (sau poate să fie și astfel, dar este sau ipocrită sau de o calitate îndoielnică); eu (mai mult ca sigur că nu sunt singurul), așa cum am mai spus, uneori, scriu pornind dinspre idee, dar, pe măsură ce textul se conturează, scrierea este influențată de "stare"; sau invers, dinspre stare, dar urmăresc a spune ceva anume și atunci frâul rațiunii acționează în consecință.

prin urmare, nu mă pot decât bucura că ați găsit, totuși, și texte pe gustul dv; pentru că ele nu sunt niciodată la fel; cum nici starea mea nu este aceeași în fiecare zi (nici măcar în decursul aceleiași zile).



mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.