Poezie
vă-n hipocrizie… bau!
(„La Nea Mitică” – școală, cârciumă și frică. 2)
2 min lectură·
Mediu
nu știu de vom petrece altă iarnă
cu ger în oase stins în alcool fiert
chiar serioja ne turna pe goarnă
sincerități siberiene-n țoiul ambivert
ne-am fi opus dar clămpăneau pe brânci
tot căutând prin întuneric țâței rimă
pe cheiul dâmboviței suferind de gânci
trei filozofi ce compilau o crimă
heeei câte jurăminte nu s-au scris
cu sângele întins cu pumnul peste foi
înălțătoare ca un paraclis
când nu ne transformam în sapornoi
ninsoarea ne găsea întotdeauna
la mese șubrezite de-un picior
înnobilând șnapanului mitică văgăuna
cu pedigriul demn de-un abator
mă tem că i-am rămas și azi datori
poate c-am provocat cu setea falimentul
că dă cu pietre după cetitori
justificând cu-aristot în mână accidentul
de grija lui platanii toți își plâng
în gârla insalubră frunza ruginie
ca la înmormântare umerii mi-i strâng
și-mi potrivesc mai bine basca pe chelie
de-amărăciune aș sări un gard
să vă mai caut prin botanica grădină
să întrerup același joc de biliard
cu bilele izbite fără de lumină
de s-ar chema la judecata de apoi
convivii să depună mărturie
păcatul nostru ar fi c-am devenit strigoi
că bântuim și iarna pe hârtie
cu ochii goi și limpezi ca trei votci
ce și-ar vărsa în sine conținutul
îngrețoșându-ne de-aceste zotci
în care efemerul și-a sculptat urâtul
mi-e dor de hărmălaia recitării
de-a surda întreruptă de bătăi în țevi
când aduceam la viață puii absentării
boncăluind la uși ca niște cerbi
am fost? nebuni! probabil că am fost…
sinceritatea e o boală trece –
ne mulțumim c-avem la zoo adăpost
și că păcate nu sunt multe: zece
de-aceea dacă noaptea-n vis
primiți la geam iar ritmul și vi-i sete
citiți din Omul Negru ca din paraclis –
și temeți-vă! nu sunt eu:
Uitarea trece prin perete
024.025
0
iarna aceasta a uitat sa mai plece.
poa' sa faca si-o mie de grade.
trei votci.
o sa scriu un raspuns can' oi avea un gram de dispozitie
"voci" = "votci"