Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

acolo unde când ajungi e iarnă

1 min lectură·
Mediu
în fiecare zi mă îmbăiez
gata să plec într-o călătorie în ultima clipă amânată
luna pare-o talpă suspendată
a unei sărituri într-un picior
nemaivăzute degete
la numărare
au mereu o unghie în plus și încă mai cresc
spre disperarea mungiilor
care în loc să vândă-și dau foc
chiar și așa! chiar și așa
din tainice borte
șoarecii se strâng și devorează bucățile carbonizate
ultimele care dispar după ziduri fiind cozile
totuși ronțăitul li se aude până în zori
când muțenia fricii istovită adoarme
învelită-n al soarelui sânge
sau poate numai liliacul pe garduri
își picură ceara
moleșind deopotrivă păsări de noapte și de zi
lăsând peste morminte dâre
din care nici de-acum încolo nu va răsări vreun vis
e tot ce contează
clipa în care pământul se umple
de larmă de furnici și de albine
iar mierea miroase încă a ger
023.292
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “acolo unde când ajungi e iarnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/14004694/acolo-unde-cand-ajungi-e-iarna

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alexandru-ghetieAGAlexandru Gheție
mie îmi pare un pasaj de trecere acesta, iar ieșirea s-ar afla acolo, unde "muțenia fricii istovită adoarme"... din păcate nu e nimic altceva acolo în afara unei alte ierni. o iarnă după alta, într-un fel un gest asemănător cu cel al lui iona lui sorescu când taie burți ca să dea de... altele. nu știu de ce m-am dus cu gândul acolo :)
îmi place aici atmosfera, modul în care se sugerează, imaginile care conturează ideea de frică, până la urmă forma pe care o ia, într-un fel, tot acest traseu - un fel de cimitir nemărginit.
ar mai fi multe, of course...
un unghi de a privi
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu

e sigur balenă, Alex; dar nu despre Iona este vorba aici; dacă vrei, o balenă care mai degrabă pe Iov l-a înghițit; dar cu mormanul de gunoi cu tot; iar burțile acelea sunt de fapt niște cercuri (să zicem ca ale lui Noica: cu cât împingi câmpul cunoaterii mai departe, cu atât mai departe pe acela al necunoașterii - granița dintre ele nu scade, sporește); de aceea lumina naturală (afară din balenă) este un ideal (de neatins); ceea ce vedem este ceea ce vede balena.

desigur, m-am jucat și eu exclusiv pe marginea acestei idei.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.
0