Vasile Munteanu

îmi plac ultimele două strofe, care transpun în manieră personală viziunea asupra unui eveniment, conjuncturi etc; de asemenea, finalul în coadă de pește (inclusiv dublul oximoron).

nu-mi place (deloc) prozaismul (chit că se vrea "modă poetică") impersonal al primelor strofe (plat, lipsit de relevanță, orice putând fi înlocuit cu orice; în plus, acea "frondă poetică" e lipsită de vitalitate, are mai mult aer de bravadă).

concluzie: întregul este dezechilibrat, dar nu lipsit de poezie; dezechilibrul (așa cred, nu pretind că am dreptate) este cauzat de faptul că nu te-ai rezumat asupra a ceva concret; e o aglomerare de imagini pe care textul, astfel construit, nu le poate cuprinde la nivelul sugestiei.

mulțumesc, Paul, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumiri pentru lectură și pentru semnul despre.

geniilor, originalilor et comp: scuze.


ceva timp în urmă, am luat decizia să nu mai răspund comentariilor (nu ar fi prima dată); consider neinteresant să expun motivele; în definitiv, e vorba de alegere; dar nu (și) de lașitate, domnule Asztalos, care ați ales a închide comentariile (nesuportându-mi impresiile de lectură); faptul că în urma acelor impresii aveți această intervenție (previzibilă), deși cândva (anul acesta, nu caut, că mi-e lene) declarați (deh, animat de noul dv spațiu virtual de etalare a originalității personale), că aș fi singurul pentru care mai merită să accesați acest site, e un aspect la care vă lasți să reflectați (părerea mea este că sper în zadar că veți ajunge la un rezultat).

în altă ordine a ideilor: pentru a nu poza (în mod repetat) în unul a cărui reacție în urma lecturii nu depășește mediocritatea ("wow!", când e pozitivă; "nashpa!" când e negativă), vă invit la următorul exercițiu (nu sunteți primul căruia îi propun acest exercițiu; în schimb, aș fi surprins dacă ați fi întâiul care acceptă provocarea): expuneți (fie chiar succint): i) despre ce este vb în text (semantic), ii) care este instrumentarul (stilistic), iii) se reușește sau nu (estetic) și de ce.

în caz contrar, vendeta dv mă determină să regret un singur lucru: că, dacă aș fi avut talentul dv (tocmai v-am citit și ultima postare, care, dacă tot a venit vb, e chiar mai proastă decât precedentele, ceea ce mi se părea imposibil) de a face din bancuri poezie și din gargară filozofie, poate m-aș fi numărat și eu printre "poeții originali".


în concluzie, nu înțeleg cine te oprește să te premiezi între tine.

Ottilia, nu e falsă modestie: în primul rând, nu m-am considerat niciodată și nici nu mă consider "erudit"; nu în ultimul rând, nu sunt "autor" de poezie; statutul meu este acela de... "postator de poezie"(?).

prin urmare, nu mă consider în măsură a spune cuiva ce și cum să scrie; pur și simplu, în afară de postator de poezie, sunt și cititor de poezie; pornind de la aceste premise consideră comentariul meu (comentariile mele în general) simple impresii de lectură; dacă la acestea adăugăm ceea ce am mai afirmat, că nu cred în poezia hei-rup_istă, o consider un act individual în exprimare, coelectiv abia în receptare, sper că ai să înțelegi și ai să ierți (din nou) că mă voi rezuma la aceste observații.

- (cred că) primul vers (am ales o comparație tematică) e ca un pârleaz prea înalt; te atrage pentru a te împiedica să treci; pe de o parte, din cauza acelei alăturări "pe po"; pe de altă parte, pentru că trădează frica ta ca nu cumva cititorul să nu înțeleagă că este vorba despre "izvorul" tău poetic; adică propune o formulă, după care întregul nu pare altceva decât enunțarea definiției; dar, cum nu e vorba despre o ars poetica, cred că abordarea aceasta nu este cea mai potrivită.

- un alt aspect: în 2012, îți trebuie sau curaj (susținut de ce crede fiecare de cuviință; dar întemeiat) sau inconștiență "a (mai) scrie despre cum se scrie"; cu atât mai mult cu cât textul nu este de natură propedeutică; deduc din acestea că, în realitate, nu de ce (nu) va înțelge cititorul îți este teamă, ci de ce și cum vei scrie; adică scrii ca și cum te-ai scuza permanent că scrii despre așa ceva.

- deși textul debutează "dinamic", recurge imediat la verbe specifice "staticii" (direct spus, se contrazice).

- nu în ultimul rând, îmi place că scriitura ta a prins consistență; descopăr o evoluție semnificativă față de primele texte; ai multe texte de această factură bune; însă te paște un risc: a cădea în manierism înainte de a satisface criteriile stilului; iar cauza acestui risc (eu așa cred) consistă tocmai în aprecierea pe care ai primit-o la astfel de texte și mai puțin la texte cu o altă tematică; prin urmare, mi-aș pune serios întrebarea în ce măsură un astfel de text este cu adevărat reușit și în ce măsură reușita lui se datorează receptivității sporite pe care o manifestăm cu toții în general vizavi de astfel de evocări; îți spun și de ce; unele tablouri sunt ratate întocmai cum un artist crede că mai este nevoie de un accent de culoare într-un anume loc; de exemplu aici: "zarzărul/ (...)/ îl făcuserăm microfon" (presupun că o fi fost puiet; dar imginea este una involuntar hiperbolică); sau "trecea pe jos ori/ pe glugile de coceni din căruță" (una e să stea cocoțat, alta să meargă pe căruță).



(din experință) știu că astfel de opinii produc mâhnire (mai ales dacă vin de la persoane de la care nu te-ai aștepta); evident că puteam să comentez exagerat pozitiv, subliniind strict figurile de stil reușite (de care textul nu duce lipsă); dar am mizat pe echilibru; dacă am supărat, îmi cer anticipat scuze.

despre care foarte sugestiv se spune: strălucește la soare, dar nu și în beznă.

nu pot spune că "poetic" textul m-a convins (poate sunt eu prea sictirit de trimiteri tematice, de la "berea de aur" până la "zmeura de aur"); dar cu siguranță ai materie primă (să spunem bronz dat la perie); în plus, (chiar dacă este clar că vorbești despre ipocrizie) cred că definirea unei arte prin intermediul unei alte arte nu ajută.


oricum, îmi place că nu ai renunțat "să sapi"; că pentru tine poezia trebuie să fie reală.

textul este liniar cap coadă poate fi atât o notă pozitivă, cât și una negativă.


dar neajunsurile majore ale acestui text sunt următoarele:

- se bazează exclusiv pe enumerare: fără aia și fără aia, dar cu ailaltă și cu ailaltă; și-o să facă sângele (?) una și alta; unde mai pui că aceste lipsuri și aceste posesii pot fi înlocuite cu orice (deci nu sunt definitorii; de exemplu, avantajul ar fi că, dacă în restul zilelor săptămânii în loc de țigări ar uita bricheta, s-ar lăsa de fumat; iar anatomia aia sâni-șold, dacă încerci să ți-o imaginezi prin prisma obiectului cărat, e de-a dreptul hidoasă (picasso, picasso, dar nici chiar așa); în plus, în loc de hegel putea să fie oricare alt autor (chiar biblia), în loc de saturn oricare altă planetă (sau o gaură neagră).

- dar cel mai mare neajuns este acela că preambulul și finalul seamănă izbitor cu refrenul melodiei "Caută-mă tu", al trupei Taxi.


avantajul major al textului (chiar astfel construit) este acela că mă determină a mă întreba: dacă cea mai scumpă femeie din lume valorează cele de mai sus ("mai întâi"), cam cât valorează obiectul aflării...

mie îmi pare că Alioșa al tău are ceva din frumusețea sumbră a lui Hamlet (evident, păstrând proporțiile); ceva din clipele acelea în care primejdia, paradoxal, îți aduce liniște; ca și cum n-ai trăi ce se întâmplă, ci ai citi o carte sau ai evada în amintire, în vis; iar muzica e mai vicleană decât șarpele, ea camuflează fatalul, mai insinuantă decât otrava picurată în ureche, paralizează instinctul de supraviețuire.

îmi mai place curajul de a scrie pornind de la "un deal" (chiar mi-am imgainat cum inspirația te-a ajuns din urmă pe vârful acelui deal, la umbra nu foarte generoasă a vreunui pom sălbatic).

aici, în mod particular, îmi place că biologicul (cu implicațiile sale psihologice - ca obiect, și erotice - ca subiect) oscilează estetic între geometrie și cardinalitate (în definitiv, tot un fel de); iar aceasta este posibil numai prin des_ființare: anulare nu doar a simțurilor, dar și a "numelui" - ești "ceva"; într-o diversitate de ceva-uri; un raport de identitate care, paradoxal, distinge categoric între diferite tipuri de entități reduse și ele la propria geometrie lipsită de particulare determinații.

aș mai putea vorbi despre eticul salvat de prorocire; despre regresul cronologic și despre alte câteva; dar (ca întotdeauna) mă voi mulțumi cu a evidenția ceea ce mi-a reținut mie atenția în mod deosebit.


un cititor,
Vasile Munteanu

"bre" George: n-am resimțit nici cel mai mic efort scriind cele de mai sus; cu atât mai puțin să arăt cu degetul (una la mână, am învățat de mic despre că e un gest urât; a doua la mână, după ce am exersat acest lucru - am o predispoziție pentru urât - cu fiecare deget, am înțeles exact de ce este urât: unele degete sunt... mai sugestive decât altele).

colocvialitatea ca standard?(!) IVS, IVA sau GN? bag-o și tu pe aia cu ISO...

spui: "cina de taină cu moartea e o alegorie nu ce ai priceput tu eronat."; ai uitat să definești alegoria; nu pentru că nu ar cunoaște oricine ce este aceea; ci pentru a ne perplexa modul tău particular de a înțelege acest aspect.

"ieșirea" pleonastică nu o mai corecta; măcar pentru simplul aspect că nu este singura; am evidențiat-o pe aceea pur și simplu pentru că ține de natura exprimării; pe cele de natură logică (numeroase) nu le-am evidențiat - am observat că este inutil (în ceea ce te privește).

că aș fi "critic amator", nu pot nega; mai mult, sinceritatea mă determină să recunosc faptul că nu sunt și nici nu aspir la statutul de critic; pur și simplu, așa cum am mai spus, e părerea unui "cititor de poezie"; dar asta nu mă împiedică să te întreb, așa, ca de la amator la amator: crezi despre tine că ai fi vreun "scriitor profesionist"?

nu spun că nu ar fi subiectivă comparația cu Brenciu; sau forțată; desigur, în defavoarea lui Brenciu.

cât despre "nemurire", aici suntem de acord: mi-am dat seama că este greu de descifrat; în caz contrar nu ai fi scris ce ai scris mai sus (text + comentariu).

Elis, recitind ce am scris, mi-am dat seama că "liniștea" aceea poate fi confundată foarte ușor cu "moartea"; motiv pentru care m-am gândit că poate era mai aproape de ceea ce am gândit dacă aș fi scris nu liniște, ci "liniștire" (așa, ca în postludiu; deși, așa cum gândesc eu, implicit ceea ce succede vieții poate fi interpretat astfel); poate că de accea nici nu am avut curaj să presupun dacă "zburătorul" tău are "negre plete" (este tipul lunar, nocturn) sau poate blond (solar, diurn).

a o primă lectură, i-am dat dreptate lui Leonard; fiindcă nu m-a luat somnul, nu i-am mai dat dreptate; cauza ar fi următoarea:

cred, totuși, în parșivitatea acestui text; hrănirea porcului cu dungi alternative presupune fierbere în aer liber; unde mai pui că vasul (cratiță sau tuci - în plan secundar se poate discuta despre materia "faber"-izării) implică "pirostrii", asociat de cele mai multe ori verbului "a pune" (pe: foc, cap șamd); un soi de succesiune (și de implicație) logică greu de intuit și mai greu de acceptat: hrănirea implică asocierea, asocierea implică trierea, trierea implică renunțarea, renunțarea implică domesticirea, care, în ultimă instanță, implică hrănirea (tipuri de); mai ales cu roșu interior; preferabil corecționalelor paralele (negru-galben) exterioare; cum ar veni (așa demodat cum citesc eu, unul care a fiert cândva mâncare porcilor): parcurgerea în pasul gândacului (românește ar fi succedat îndeaproape și de "târâișul șarpelui") a Marelui Canion și vărsarea în Pacific (univers ce implică la rându-i o imensitate de motive secundare - secundare acestui text, ele fiind nu mai puțin importante în esență; de la terestrul deșertificat la vitalul acavtic).

în concluzie: rămân cu impresia că, în realitate (indiferent de emisferă - geopolitică vreau să spun; e genul acela de text pe care, indiferent cum l-ai traduce, nu prea ai cum să nu-i găsești corespondență), acest text poate fi definit astfel: multum in parvo.


un cititor,
Vasile Munteanu

cel mai mult îmi place că visul tău (unul paradoxal, un vis frumos trăit cu intensitatea coșmarului) pare a se petrece într-o cameră obscură; totul "clipește"; respiră imagini; recapitulează vieți; aș spune că instantaneizează.

e ultimul atac înaintea marii liniști.

altfel spus, "colocvialul" tău (la care nu renunți, probabil îl consideri - eronat - "notă personală") seamănă cu exprimările semionomatopeice ale lui Horia Brenciu (mai ales din perioada cu mascota bingo).

în plus, textul debutează nefericit atât dpdv al construcției, cât și semantic: "te tre", "de di", "din do"; apoi, străzile nu te pot trezi (nu pot fi subiectul logic al construcției respective); iar visătorii ăia de unde din altă parte puteau fi alungați dacă nu din dormitoare, că doar nu dormeau pe stradă (doar dacă nu este o poezie despre homeleși, caz în care retractez)?

"cina de taină/ pe care o împarți cu moartea"; cum ar veni, (trecând peste incompatibilitatea de natură pur și simplu fiziologică) împarți o taină cu altă taină; ceea ce mă face să cred că ai scris aceasta doar pentru că așa ți-a trecut prin cap și, "oau", ți s-a părut că ar suna... tare.

aș fi crezut despre "ies afară" că este o scăpare; din păcate, formularea aceasta defectuoasă este reluată.

totuși, e posibil ca Sb acestui text să fie ușor naiv; pentru că, după cum tu ni-l prezinți, deși împarte (ce împarte?) "cina cea de taină cu moartea" (cu cine? oau!), despre sine crede că este nemuritor; serios întreb: care-i meniul la cina respectivă, sunt direct interesat.

la "te cîntă resemnate câteva neamuri", scuză-mă, am râs; ai dreptate, dacă neamurile respective ar cânta disperate sau exaltate, ar fi cu totul altceva.

șamd.

plus că, la o sumară observație, colocvialul tău, unul voit diversificat (adică, vezi doamne, acum n-ai mai folosit obsedant doar "bre", ca ăia la care din 3 cuvinte, unul este "înțelegi?"), conține de fapt cuvinte sau expresii care au aceeași semnificație: de toată coma, oau, oau mamă, atât de fain, mamă mamă.


vorba ta, "cam la atât se rezumă totul": Horia Brenciu; care și el crede despre sine că, având ureche muzicală, are și voce; și se încăpățânează să cânte (spre exaltarea lui și disperarea noastră; eh, dac-ar fi fost o "rudă resemnată", altfel ar fi stat lucrurile).


oricum, eu zic să nu mă bagi în seamă, am înțeles de la precedentul că îți este clar "ce-i poate capul acestui text".

eu nu am spus să scoți nimic; nici să modifici; nici măcar nu mi-am propus să fiu de ajutor (cum îmi reproșezi); e alegerea ta dacă ceea ce scriu îți folosește în vreun fel; așa cum am mai spus (un lucru știut de altfel): dpmeudv creația literară implică un efort individual, nu unul colectiv (că nu e sport de echipă, să pasăm cuvinte); nu am făcut decât să îți comunic o simplă impresie de lectură; presupun că acesta este motivul pentru care ai lăsat deschisă pagina de comentarii; regret că această impresie nu este una favorabilă; iar faptul că atribui acestei impresii de lectură nu știu ce intenții, deja nu mai este problema mea. despre "vină" nici atât nu poate fi vorba.


toate cele bune.

să comentezi succesiv texte care par identice (chiar sunt într-o oarecare măsură); de aceea voi reitera ceea ce am scris acum câteva minute (eventual nuanțând) la precedentul; ai un fel particular de a induce atmosfera; dar nu vorbim despre o atmosferă exterioară, ci de una interioară; gravă; alocuri lucidă, alteori delirantă; desigur, e clar pentru orcine că nu reia teme sau motive din precedenta; nici stilistica; ci "identică" este maniera în care (te) expui; de exemplu, în s1 (pentru că la textul prcedent pomeneam ceva și de gradație), brățara aceea care trece atât de firesc (și consecutiv) - mă refer la un firesc estetic - de la decorativ, la coercitiv, surprinzând pe cât de simplu pe atât de definitoriu esența dragostei.

apoi apare disoluția, singurătatea în doi și, în cele din urmă, singurătatea întreagă; elementele viului susținute de elementele nenăscutului; pe întuneric, în taină; asemenea vegetalului (creștere ce nu cunoaște păcătuirea). șamd.

un cititor,
Vasile Munteanu

nu mai contează [pentru nimeni], dar de ce ar trebui să-ți pese?

am descoperit aici un fel aparte de a expune sentimentul/ sentimentalul, aspect pentru care nu pot decât să te felicit; stăpânești imaginarul, lexicul la nivel asociativ (inclusiv ca finalitate semantică), criteriile gradării, compoziției șamd; ceea ce îmi spune că ai muncit pentru a ajunge până aici; motiv pentru care nu înțeleg de ce ai renunța la scris (fără supărare, această afirmație îmi sună mai mult a... cochetărie auctorială; sau poate a strategie de marketing).


ce cred că ai putea modifica: "pe pielea", "ca să mi te".



nu te-am citit până acum, dar cu siguranță o voi mai face (sper că nu în absență).