poemul de aur

nu vom ști ce compoziție interioară, ce amestecuri, ce combinații, ce proporții, câtă trudă, câte vise, câte gânduri etc fac să strălucească acel numai-ce-se-vede, acele margini de diamant.
un vers cum: "greul pe umerii actorilor care încearcă să recite sclipirea" mi se pare excepțional. să reciți "sclipirea" - acel ceva care este de o splendoare nemaiîntâlnită, o izbucnire a naturii umane, a ideii, spontanul din diversitate, este aproape imposibil.
depinde mult de "actor", (de) cum transpune literele și de acea "complicitate".
e poate singurul care îl înțelege pe poet!

minunat!

serios la ceea ce este inspirația. Nesusținută de cuvinte bine chivernisite poate eșua. Și diamantele poetului se pot pierde într-o simplă expirație. De aici ideea prezenței actorului, acela care poate schimba recepția pentru buna digerare.
Mulțumesc de trecere și cuvinte.

despre care foarte sugestiv se spune: strălucește la soare, dar nu și în beznă.

nu pot spune că "poetic" textul m-a convins (poate sunt eu prea sictirit de trimiteri tematice, de la "berea de aur" până la "zmeura de aur"); dar cu siguranță ai materie primă (să spunem bronz dat la perie); în plus, (chiar dacă este clar că vorbești despre ipocrizie) cred că definirea unei arte prin intermediul unei alte arte nu ajută.


oricum, îmi place că nu ai renunțat "să sapi"; că pentru tine poezia trebuie să fie reală.

așa este, mă bucur că ai simțit intenția, (chiar dacă e destul de evidentă pentru mine), și, așa este, poetic are de suferit. Dar îl doream cît mai explicit, cît mai direct, poate ușor subtil... A ieșit ceea ce se vede aici. Mulțumesc de trecere și părerea lăsată.