Poezie
zîmbete
2 min lectură·
Mediu
mai întîi a plouat cu trandafiri
apoi cu pene
norii s-au preschimbat în chipuri
și a plouat cu zîmbete
maria mă strîngea de mînă pînă la sînge
piedestalul tot mai înalt ne crea obsesii
temeri și alte neajunsuri psihologice
nu le catalogam doar constatam că toate cărțile pe care le citiserăm
lunile trecute în cameră
se adevereau aici
bătea un vînticel apoi un vînt apoi un adevărat uragan
piedestalul se înălța peste nori
pămîntul e cu adevărat rotund i-am zis
și o picătură de sînge căzu
maria mă strîngea atît de tare de palmă încît pătrunse puțin
cu inelarul în linia vieții
mi-am amintit că soarta poata fi schimbată
de cel mai mărunt gest
de la 300 de km pămîntul pare un fruct zemos
trebuie să te ferești de toate mizeriile lăsate de oameni
de sateliți de diferite forme și dimensiuni
piedestalul se clătina
mîna mariei pătrunse prin brațul meu pînă la umăr
m-a prins și de cealaltă mînă
dorea să ne apropiem frunțile
nu mi-a zis asta dar am înțeles într-o limbă ascunsă prin glanda pienală
cred-pentru că citiserăm împreună în cameră despre
nu e bine i-am zis în același fel
cînd cea de a doua mînă îmi atinse umărul
nu avem libertate de acțiune și sîntem sus
nici măcar piedestal nu mai avem
maria zîmbi și mă mușcă de gît
o picătură de sînge se învîrtea împrejur tot mai mare
precum un satelit
023.191
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu-Ioan Muresan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 235
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu-Ioan Muresan. “zîmbete.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/14009360/zimbeteComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
cred că sînt puțin cam egoist :)
0

frumoasă imagine per ansamblu, cu senzații tari, de film cu efecte speciale.
un lucru vreau să atenționez: nu "citisem", citiserăm.
Ottilia Ardeleanu