primăvară cu tresăriri de felină

Reusit poem, in opinia mea, si cu unele asezari foarte nimerite ale gandului in cuvant. Imi place stilul acesta concis, care cauta sa obtina cat mai mult in cat mai putin, si care nu se rezuma la de altfel meritorii artificii lingvistice. Exista o singura observatie, mai bine zis o sugestie pe care cred ca e nimerit sa o fac. Expresia "intelesul despre zadarnicia..", mi se pare a fi usor impropriu construita, caci intelesul nu este despre ceva, ci a ceva. Mi s-ar parea mai fericita formularea "intelesul zadarniciei...".
In rest numai de bine,
paul

mereu există cineva care primește darul cuvântului.
și dacă omul moare ori pare să nu mai fie viu, tabloul "pictat" de tine respiră!
comparația anotimpului înnoitor cu un motan e delicioasă: cu cât ai grijă de tot ceea ce presupune el, cu atât el se manifestă, asemenea felinei, mai dezmierdat, mai lingușitor, mai egoist, captându-ți întreaga atenție. aceasta induce regretul părăsirii tuturor lucrurilor îndrăgite, într-o zi, și dorința de a lăsa urmele cele mai frumoase ale trecerii, ca singură mângâiere, cea mai plăcută: "cum neștiute stele căzătoare ar mângâia între urechi motanul negru și bătrân".

cu bucuria recitirii,

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc, Paul, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.