quasimodo 69

e deosebita poezia ta, dar scuza-ma, in legatura cu titlul, de ce 69, e o pozitie preferata fata de poezie? atunci as deduce ca sunteti intr-o comnuniune deplina:) scuza-mi, inca o data indrazneala sau cretinismul...

m-am amuzat; nu, nu este nevoie să îți ceri scuze; aș putea spune, fără nici o legătură cu textul, că, atunci când ești lovit din orice direcție, e semn că te afli în locul potrivit...:); mulțumesc pentru revenire.

daca ochii pictati peste pleoape (din zapezile laptelui praf) ii asociasem spontan hlizitului voluptuos si exorcizant pe teava pustii (vorba unui cantec), acest i\'m not the one (vorba continuarii cantecului) cocosat, aparent neputincios, suflet asexuat plasat si nu captiv intr-un peisaj still, cu porumbel prevestind estetizarea, vede. chiar si cu pleoape pe care apasa sanul din crucea din spate.
fara simturi simte. cunoaste metaforic.
relatia sa cu dialogul de orice fel si iesirea frumos, prin treiul care are si inceput, si mijloc, si sfarsit, la aceeasi lumina in care ii latra umbra aduce a raspuns. (si ma mai gandesc la o alta alungare a sufletului cu trup dintr-o alta minune, unde vitraliile erau copacul, porumbelul era sarpe si tacerea ciudata era afirmarea putintei altei cunoasteri...)

timpul ma preseaza acum si nu pot spune multe lucruri, dar vreau sa stii ca m-a impresionat foarte mult poezia ta! e superba, iar felul in care curg versurile e de nedescris! Felicitari!

Felicitări.Ideea și scrierea ei,un lucru minunat.

personal as fi lasat pana la \"notre dame\", vad pana acolo o constanta a imaginilor si o puritate exemplara. mai apoi am senzatia ca imaginile sunt crestate, este,, daca vrei, textul acesta al tau ca ecranul unui (..cer scuze pt nestiinta..) aparat care inregistreaza ritmul batailor inimii...poate asta era si ideea. ultimul vers l-as lasa de asemenea, desi parca simt o oarecare tendinta spre cliseizare, este de o forta debordanta si conclusiva. si parca se leaga de inceputul poeziei, sau e doar reprezentarea diastolei consecutive inceputului textului?

,

m-a frapat in mod deosebit de placut\"ce poate vedea o inimă din care literele curg dezavuate
................
și nici mâini
și nici buze nu am
doar limba care bate \"
Se spune ca pana la Dumnezeu te mananca Sfintii,
pai cum sa nu te alunge Sfintii Poeziei cand faci poeme deja condamnate dinainte de a fi scrise sa fie traite si iubite??? :)

\"trei porți
trei coloane
mireasa în arhitectură dantelată
și umbra
care
latră
latră
latră\"

Cred ca de aici iti vine poezia. Cand te deschizi dintre umbre si strigi.

vasile,
multe stele merita poezia aceasta atatea cat numarul sfintilor de pe vitraliile unei catedrale ...
simte-te alungat \"intre\" sfinti
cu drag

Mădălina: \"început, mijloc și sfârșit\"...; \"aproape liniștii\": naștere, nuntă și moarte; mulțumesc.

Florin: \"citirea/vegherea\" ta - imprevizibilă, deci providențială :); mulțumesc.

Raluca: mulțumesc pentru entuziasm :) și pentru apreciere.

Bogdan: mulțumesc, din nou.

Dan: poate puține \"amănunte tehnice\" (mă refer la catedrală, desigur) ar aduce mai multe lămuriri; mulțumesc pentru prezența neașteptată.

Eugenia: dreptate ai - sfinții sunt închipuiți de oameni, numai oamenii sunt creați de dumnezeu; mulțumesc.

Ramona: orice șoaptă e un strigăt al conștiinței; mulțumesc.

Amirpur: eu iubesc să fiu \"alungat\" între oameni :); mulțumesc.

am tendinta sa cred ca poemul tau este mai repede un 96 decat un 69. si nici macar nu glumesc. acolo duce discursul. poate ma insel.

\"ghearele\" se rocesc mai bine pe vitralii. imi place.

rareori se întâmplă să te înșeli; inițial, astfel am fost și eu tentat să îi răspund Ofeliei...; să zicem, însă, că \"69\" este o capcană pentru \"nimfomanii ideatici\" :); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul neașteptat.

+ + +

Suntem niște alungați de-acasă. Odată cu Adam am plecat și noi , am căzut.
A ne înțelege condiția e un pas pe care rareori îl facem. Ce bine că vedem și auzim Poezia când vine și ne zice că suntem strâmbi, cocoșați.
Povara voluptăților vinovate , ca un sân de femeie o purtăm în spate. Nu știm ce să facem (“nici mâini… nu am”) pentru a scăpa , nu avem buze curate spre mărturisire și rugăciune, doar cuvintele limbii de clopot ale aparent intangibilei și întunecatei catedrale.
La măiastră nuntă pregătită nouă (“trei porți/ trei coloane/ mireasa în arhitectură dantelată”) doar umbra discretă a conștiinței noastre, cumplit ne latră , ne mustră , ne luptă.
Doar cele aproape insesizabile, Poezia , umbra, liniștea sunt cele care sesizează realitățile ultime. Doar ele sunt în acord.
Blândețea neașteptată (tocirea ghearelor) a porumbelului, miraculoasa , ciudata liniște a prezenței lui !
Și în final cristalizarea unei stări : “alungat dintre sfinți”.
“Răzbim noi cumva la lumină !”(Iona - M.Sorescu)

+ + +


Ei, hai , nu vă supărați oameni buni ! Mă joc și eu de-a scrisu-plânsu-râsu ! ;-)

drept ca un cocoșat, mi-e Poezia lege și păcat...; nimeni supărat, joaca ta a fost seriosă ca un copil nevinovat; mulțumesc.