Vasile Mihai

Prietene, povestea e veche și încolțește ivoriu acum doar peste umberele muzeului de ceara. Dar dă-mi mâna, dă-mi mâna și vino, fii binevenit în lumea palidă a copilăriei ascunse printre flori de

Versul mă arde, dansează incandescent pe retina de dincolo de înțelesuri a unei convulsii încătușate într-o cremene. O aripă de jad alunecă, surâzând, peste bătaia de joc a unui cuvânt ce

V inovat de V is cu premeditare pâna voi învăța să împletesc iluzia cu ziua de azi sunt condamnat la depărtare și-mi ispășesc pedeapsa căutându-ți contururile în fiecare mișcare a

Îmi urlă pustiul a vers nenăscut, ecoul se sparge în țăndări de spumă, pescăruși de vocale dansează rotund desenând cu incendii iluzii de zori. Și ninge cu alge spre cerul captiv sub tălpile

Bătaia de aripi aplaudă primăvăratic la scenă deschisă amăgirea boabei de vis. Știi…viața ta-i doar zbatere de aripă, o iluzie-două... Jocul tresare și se întoarce în matcă, omul palid și

destinul meu nu este războiul insinua rima pălind ascunsă sub avalanșa de imagini rătăcit într-un secol ce nu-ți aparține te închină apusului tău ca-ntr-un joc de-a tine însuți avea dreptate omul

mi se pare că trăiesc o săptămână nesfârșită zilele se amestecă de-a valma și numele lor nu mai au nici o semnificație dacă aș avea timp m-aș apuca să le număr să le botez unu și doi și trei și

vara ramâne un sentiment inventat de un mag obosit ca pretext pentru zâmbetul stelelor amestecând în pocalul albastru nebun câteva lacrimi fericite petale de șoapte tulpina unui pas

te privesc prin transparența înșelătoare a fiecărei adieri tăcute ai gesturi ritualice împletire discretă de grădină japoneză și de sclipire medievală a Tamisei visul unei nopți de vară în trei

și ninge-ncet cu zâmbet de bunic și sete mi-e de blonde Cosânzene din moartea nepăsării mă ridic și-mi caut basmul vechi pe sub troiene prin gânduri adormite-am rătăcit parfumul de gutuie

am jucat o miuță cu dracii azi noapte inima-mi țopăia pe maidan minge de gumă tremurătoare lăcrimând abur de culoarea aurorei boreale lovită din toate direcțiile de copite

- ...Mă asculți? Trebuie să faci asta! Mă fixează cu o privire de gheață. - Nu mă face să cred că degeaba ți-am dat de mâncare atâția ani! pufnește disprețuitor, în timp ce o venă i se zbate la

mă târăsc în afara pielii mele de ieri și mă îmbrac în șoapte de sărbătoare eliberând cu un gest chircit în mine din mine șabloanele orgoliului să se ducă tot mai departe de capra vecinului și de

Seară de vară cu pas de fecioară pe aripi de tei venită-ntr-o doară - un glas adormit îngână o doină fugară. În verde duet urmând-o încet, dansează arcuș jucăuș și poet - se-ascunde în

de-o viață sau două parcă nu mai e la fel ca ieri luminile sting începuturile iar carii rod în florile de tei poteci de ploi ce nu s-au întâmplat încă oare poți picta nisipul scurs de când

se dezvelesc în văzul lumii apele fără-ntrebări nerușinându-și printre nori agapele ca întâmplări și ziduri și ferestre printre degete ni se tot scurg uitând s-oprească ora sau să pregete