pe buze îmi tremură o poftă acută de sânge
o simt pulsându-mi în dorințe
ca o nimfomanie stranie
port agățată de mine o ancoră de plumb
care se cramponează cu ghearele și colții
de fiecare
Prietene, povestea e veche și încolțește ivoriu acum doar peste umberele muzeului de ceara. Dar dă-mi mâna, dă-mi mâna și vino, fii binevenit în lumea palidă a copilăriei ascunse printre flori de
Mi-am luat casă la țară
Pentru vară,
Bântuit de arivism,
Cu intenții serioase
De foloase
Trase din agroturism.
Am și două Margarete
Stând cochete
Lângă poartă, pe-nserat,
Ca să vadă tot
Versul mă arde,
dansează incandescent
pe retina de dincolo de înțelesuri
a unei convulsii
încătușate
într-o cremene.
O aripă de jad
alunecă, surâzând,
peste bătaia de joc
a unui cuvânt
ce
V
inovat de
V
is cu premeditare
pâna voi învăța să împletesc iluzia
cu ziua de azi sunt condamnat la depărtare
și-mi ispășesc pedeapsa căutându-ți contururile
în fiecare mișcare a
Valsează-n gând coralii pe-ntuneric,
orfană e privirea de amnare,
malign apare-n ochi un bocet sferic
și-auzul răzvrătit se-aruncă-n mare,
un vis linșat de aripi poartă lanțuri
și urlă
Îmi urlă pustiul a vers nenăscut,
ecoul se sparge în țăndări de spumă,
pescăruși de vocale dansează rotund
desenând cu incendii
iluzii de zori.
Și ninge cu alge spre cerul captiv
sub tălpile
Bătaia de aripi
aplaudă primăvăratic
la scenă deschisă
amăgirea boabei de vis.
Știi…viața ta-i doar zbatere de aripă,
o iluzie-două...
Jocul tresare și se întoarce în matcă,
omul palid și
destinul meu nu este războiul
insinua rima
pălind ascunsă sub avalanșa de imagini
rătăcit într-un secol ce nu-ți aparține
te închină apusului tău
ca-ntr-un joc de-a tine însuți
avea dreptate
omul
hașurată în umbre violente scena devine albă până la lacrimi
îngropate în realități scrâșnite a blestem printre dinți
respirații îmbâcsite cu aripi negre și trezia acută a urmelor de lup
printre
mi se pare că trăiesc o săptămână nesfârșită
zilele se amestecă de-a valma și numele lor
nu mai au nici o semnificație
dacă aș avea timp m-aș apuca să le număr
să le botez unu și doi și trei și
vara ramâne un sentiment
inventat de un mag obosit
ca pretext pentru zâmbetul stelelor
amestecând în pocalul albastru
nebun
câteva lacrimi fericite
petale de șoapte
tulpina unui pas
te privesc prin transparența înșelătoare
a fiecărei adieri tăcute
ai gesturi ritualice
împletire discretă de grădină japoneză
și de sclipire medievală a Tamisei
visul unei nopți de vară
în trei
cu scrâșnet de roti și semnale sonore sarcastice
trec în fiecare noapte prin mine
trenurile personale ale omenirii
uneori la macaz sar scântei violete
luminându-mi pentru o clipă
noaptea atroce
și ninge-ncet cu zâmbet
de bunic și sete mi-e de blonde
Cosânzene din moartea nepăsării
mă ridic și-mi caut basmul vechi
pe sub troiene
prin gânduri adormite-am
rătăcit parfumul de gutuie
Trandafirul sălbatic în câmpul deschis -
în spate o lume, în față un vis,
hotar îndoielnic atât de firav
un soare de ceață pe cerul bolnav,
pulsează fățarnic fierbințile vieți
ecoul vibrează
am jucat o miuță cu dracii azi noapte
inima-mi țopăia pe maidan
minge de gumă tremurătoare
lăcrimând abur de culoarea aurorei
boreale
lovită din toate direcțiile de copite
- ...Mă asculți? Trebuie să faci asta!
Mă fixează cu o privire de gheață.
- Nu mă face să cred că degeaba ți-am dat de mâncare atâția ani! pufnește disprețuitor, în timp ce o venă i se zbate la
există o dimineață în care te trezești că vezi lumea altfel decât o știai
de parcă din albastru irisul ți s-ar fi colorat peste noapte
în verde
sau negru
dinăuntru către în afară roiesc gânduri
mă târăsc în afara pielii mele de ieri și mă îmbrac în șoapte de sărbătoare
eliberând cu un gest chircit în mine din mine șabloanele orgoliului să se ducă
tot mai departe de capra vecinului și de
Lătrând zadarnic străzile pustii,
Azi poate că rămân captiv, un câine.
E prea târziu să cumpăr înc-o zi
Și gândurile mele-s prea bătrâne.
Pe visul meu nu dau de mult vreun sfanț
Mai
Seară de vară
cu pas de fecioară
pe aripi de tei
venită-ntr-o doară -
un glas adormit
îngână o doină
fugară.
În verde duet
urmând-o încet,
dansează arcuș
jucăuș și poet -
se-ascunde în
de-o viață sau două parcă nu mai e la fel ca ieri
luminile sting începuturile iar carii rod
în florile de tei poteci de ploi ce nu s-au întâmplat încă
oare poți picta nisipul scurs
de când
se dezvelesc în văzul lumii apele
fără-ntrebări
nerușinându-și printre nori agapele
ca întâmplări
și ziduri și ferestre printre degete
ni se tot scurg
uitând s-oprească ora sau să pregete