Valeriu Cercel

Când omul a descoperit prostia, Mândria-n sinea lui s-a-nfiripat, Iar de atunci, cu toată bucuria, Cu deștu-arătător s-a indicat; Chiar mai târziu când a evoluat Și proștii arătau mai

Cățeluș cu păru’ creț, Fură rața din coteț, El se jură că nu fură, Dar să vezi ce-ntorsătură La ‘curte’ s-a petrecut Cu-acest caz, ca și-n trecut, Când legea se respecta, Ca și azi, așijderea

S-a plictisit mai ieri, prostia, De pe planeta cu pământ Și luând cu ea și fudulia Au dispărut așa, în vânt… Examene la facultate Nu se mai dau, nici la liceu, Iar tezele de doctorate, Se

Vecina-mi puse o-ntrebare, Cam curioasă cum e ea, Acum un ceas, referitoare La ce se-ntâmplă-n curtea mea ; Noi stăm afară din oraș Și-avem și câteva găini Și-un foarte tare, nărăvaș Cocoș,

Am luat tot pe furiș (Ǎsta fi\'nd și felul lui !) Un nărav numit…bacșiș, Dintr-un neam al nu știu cui, De-a ajuns tradițional În conceptul românesc, Că-mi părea chiar ireal Pentr-un fleac

Eram și eu copil odat’ În primul an de școală, Când profesoara a-ntrebat O chestie…banală : Câte picioare-are un pui ?!... Dar eu isteț, nevoie mare, Ridic mânuța și îi spui : Muulte picioare

După o grea și lungă operație, Ce soacră-mea-a avut-o la retine, Făcea și ea o mare comparație, Cam cum vedea, si-acum, că vede bine ; Bărbatu-meu, s-a bucurat nespus Că mă-sa a scăpat de

Această săptămână-i specială Și Taurul și Leul sînt pe cer, Fecioara a pășit în boreală Iar Racul s-a ascuns într-un ungher; La început, primești o veste bună : Auzi că soacra-ți pleacă la

S-a întâmplat un tragic accident, Banal și pot să zic, chiar foarte rar, Când soacra lu’ Ion (și el prezent), Mortal, a fost lovită de măgar ; Și-atâta jale pe bietul Ion Și plânsete pe coana

Doar s-au dat jos din avion Veniți cu-afaceri la Paris, Marin, Vasile și Ion, Să fac’o tură, au decis ; Căscând ei gura prin vitrine, Ajung în zona deocheată, Ce expunea doar manechine Cu

De două’ș-cinci de ani plecat, Trăind printre străini, departe, Venind în țară-am constatat Un lucru ce-l găsesc aparte ; Aici, în țara ce trăiesc, În Babilonul peste ape, Toți emigranți și

Îmi amintesc, anii de școală, Când profesoara ne spunea, Că toți eram, ca într-o oală, EGALI, adic’ așijderea, Dar exista chiar la intrare, Înconjurat de-o flamură, Panou-acela

A fost cândva un despot, care Poporul nu și l-a iubit, Însă poporu-acela mare, Cu mult umor, a viețuit, Căci el tiranul, tot dădea, În fiecare zi decrete Și legi teribile făcea, Poporul, să îl

Vreau să vin cu-o explicație, Ce e “Bursa de valori” (?!) Fiindcă nici o publicație, Poate de vreo două ori, Doar așa, a pomenit Doar în treacăt, puțintel, Că unul ce nu-i școlit Nu are habar

Dragii mei români fârtați, Două vorbe-mi ascultați : Chiar de voi le știți pe toate, Viața în străintate E mai rea decât otrava Sau ‘năuntru la Jilava, Căci oriunde m-aș afla Și