Un câine latră, un copil plânge, o voce de bărbat, amestec predispunând la liniște, o ușă deschizându-se, ecou de pași, un zăvor, o plecare fără cauză, fără destinație, o sirenă de tren
Hala de carne emana un efect halucinogen, totul alcătuindu-se într-un halou în care se distingea doar ea, prinsă într-un joc erotic, și eu, urmărindu-ne miscările senzuale, făceam dragoste,
În drum spre trăirea unei senzații de sinucidere m-am întalnit cu batrânul Asperus. Îi constatasem de mult Personalitatea Vidă, aflată în așteptare, realizând și cât de mult îi semănam.
Mi-a
Scaunul
a fost inventat
din nevoia omului
de a sta
de vorbă.
Masa
a fost inventată
din nevoia omului
de a-și sprijini coatele
când stă
de vorbă.
Vorba
a fost inventată
pentru că,
Mahalua stătea în pragul serii, etalându-și peisajul, al cărui grotesc era de o frumusețe melancolică, din care nu lipseau gunoaiele, abundența de mirosuri grele, strigătele copiilor, femeilor și
Ne aliniem zilele
împușcându-le
una câte două,
câte trei.
Ne regăsim apoi
mângâind nostalgic
urmele de gloanțe,
în timp ce spălăm
zidul de sângele
asfințitului.
În ultima
Am coborât în subteran. Metroul semăna cu un templu în care oamenii își luaseră drept caznă mimica icoanelor, imitându-le, zăceau toți nemișcați. O întreagă panoplie de sfinți, îngeri, Dumnezei,
Oamenii se plimbau
liniștiți
pe sub lumina florilor
din sera de beton,
motorul orașului
mergea la relanti,
pregătindu-se
să întâmpine noaptea,
rulând încet
atât cât să alimenteze
apusul.
Pe-o alee solitară,
trecea toamna, o domnișoară,
cu fandos de mare artistă,
răspândind parfum de seară,
melancolică și tristă,
strângând lacrimi în batistă
și aruncând cu frunze-n poală.
Eu
A se lua glonțul de dimineață pe stomacul gol de vise
ca un ultim acord
A se servi cu o cafea rece precum tăcerea
care a rămas
A nu se alege o destinație, dar a se pleca
din
Iubito, după ce am reflectat îndelung,
săturându-mă să mai fiu oglindă,
m-am decis:
la noapte vin să te fur pe un cal alb,
l-am împrumutat de la un vecin
care e pasionat de șah,
are și aripi,
(H.M.)“Ceasul înserării. Cer indigo de pe care au dispărut norii lânoși, copacii sfrijiți întinși la infinit, ramurile lor negre gesticulând ca un somnambul. Copaci sumbri, spectrali, o tăcere
Mașina mergea cu viteză, umbrele se scurseseră pe trotuar, oamenii le înlocuiseră cu umbrele, pe una ploua cu animale portocalii, ar fi vrut sa intre puțin în vorbă cu ea, acolo era cald și nu
Într-o noapte,
însoțit fiind
de bunul meu companion
patruped,
admiram cerul aprins,
pregătindu-mă
pentru a trăi
o stare de răzvrătire
a spiritului,
când m-a întrebat:
\"Auzi, libertatea
Iubito, după ce am reflectat îndelung,
săturându-mă să mai fiu oglindă,
m-am decis:
la noapte vin să te fur pe un cal alb,
l-am împrumutat de la un vecin
care e pasionat de șah,
are și aripi,
Mă simt din ce în ce mai străin în camera asta. Mă apasă respirația sacadat-obsedantă a pereților și sudoarea lor rece. Mă irită jocul ei de-a spațiul, câteodată lărgindu-se până ce fiecare perete
La nașterea cuvântului
Dumnezeu a sângerat
și din rana sa au ieșit îngerii să-L vadă,
iar cerul a început să plângă
cu lacrimi de zăpadă.
Ascunse într-o lacrimă,
o mie de chipuri de îngeri
