Vanzator la taraba cu cioburi (fragment 2)

Hala de carne emana un efect halucinogen, totul alcătuindu-se într-un halou în care se distingea doar ea, prinsă într-un joc erotic, și eu, urmărindu-ne miscările senzuale, făceam dragoste, privind bucățile de carne de lângă noi, iar deasupra un topor ce cădea, în continuu, nevrând să ne oprim, priveam cu nepăsare dezmembrarea noastră, spre marea bucurie a cumpărătorilor de dragoste, îngrămădindu-se să ne cumpere bucățică cu bucățică, mândrindu-se dacă ne cumpărau și punându-ne pe masa de Crăciun, eram nelipsiți de la aceste mese, dar nu ne mâncau, le era scârbă, noi făceam dragoste, ne aruncau la câini, nici ei nu ne mâncau, se întrebau doar cum de nu ne este rușine să facem dragoste așa goi în stradă, ne marcau ca pe un teritoriu, făceam politică, ne depășeam granițele, concediasem pe rând toți grănicerii și vameșii lăsând să treacă de la unul la altul: imagini, senzații, gânduri, amintiri, nu ne săturam, nefiindu-ne foame, ne transpuneam unul în altul, cum auzeam datorită fluxului de informații, material și spiritual, tot ce era în plus ne revenea, în ultima vreme era cam aglomerat la noi, rețineam forma oricărui picior trecând prin existența noastră de lut, ne modelam după necesități și trebuințe, vroiam să fumez, dar eram gol și s-ar fi văzut, o bătrână se închina la noi, i-am strigat că nu suntem biserici, iar ei au venit și au aprins lumânări, au angajat un preot, el a ținut slujbe, lumea venea, noi făceam dragoste, apoi au adus un carusel și vată pe baț, au pus muzică, au aprins lumini, oamenii au spus ce-i cu bâlciul ăsta, au plecat indignați și s-au întors cu copiii, un copil ne-a întrebat ce facem, n-am știut ce să-i răspundem, i-am spus că facem dragoste, ne-a spus că el are o floare, l-am bănuit de panteism, apoi el a plecat, ei ne-au înconjurat cu o pânză și au vândut bilete, lumea iar a venit, apoi au adus animale, știau să facă giumbușlucuri, pe noi ne-au dat afară, noi nu știam să facem decât dragoste, pierdusem noțiunea timpului într-unul din buzunarele hainei, uitasem în care, eram goi devenind transparenți, ei se vedeau prin noi, își făceau semne cu mâna, parcă ne urau drum bun, eram două umbre ce nu ne aparțineam, nu mai țineam minte unde citisem asta, urma să plecăm într-un voiaj, lumea începuse să se descompună, oamenii se îngrămădeau să o cumpere bucățică cu bucățică, rămăsese doar un halou luminos în care se distingea doar ea.