Trandafir Nataniel Cornelius

Plictis, vorbărie continuă, ritm monoton. Rememorarea orașului. Clădiri, parcuri, străzi depănându-se încet. Accentuarea definiției tristeții. Oameni depănându-se într-un furnicar existențial. Cer

Mașina mergea cu viteză, umbrele se scurseseră pe trotuar, oamenii le înlocuiseră cu umbrele, pe una ploua cu animale portocalii, ar fi vrut sa intre puțin în vorbă cu ea, acolo era cald și nu

Iubito, după ce am reflectat îndelung, săturându-mă să mai fiu oglindă, m-am decis: la noapte vin să te fur pe un cal alb, l-am împrumutat de la un vecin care e pasionat de șah, are și aripi,

Uneori sunt atât de pierdut, încât nu ma găsesc nici pe Google.

(H.M.)“Ceasul înserării. Cer indigo de pe care au dispărut norii lânoși, copacii sfrijiți întinși la infinit, ramurile lor negre gesticulând ca un somnambul. Copaci sumbri, spectrali, o tăcere

Ultima dată când a trecut pe lângă mine, a lăsat în urmă o nuanță palidă. Apoi pentru o bună bucată de vreme nu l-am mai văzut, am auzit doar că pare din ce în ce mai trist, și că a devenit atât

A se lua glonțul de dimineață pe stomacul gol de vise ca un ultim acord A se servi cu o cafea rece precum tăcerea care a rămas A nu se alege o destinație, dar a se pleca din

Un câine latră, un copil plânge, o voce de bărbat, amestec predispunând la liniște, o ușă deschizându-se, ecou de pași, un zăvor, o plecare fără cauză, fără destinație, o sirenă de tren

Oamenii se plimbau liniștiți pe sub lumina florilor din sera de beton, motorul orașului mergea la relanti, pregătindu-se să întâmpine noaptea, rulând încet atât cât să alimenteze apusul.

Am coborât în subteran. Metroul semăna cu un templu în care oamenii își luaseră drept caznă mimica icoanelor, imitându-le, zăceau toți nemișcați. O întreagă panoplie de sfinți, îngeri, Dumnezei,

Mă simt din ce în ce mai străin în camera asta. Mă apasă respirația sacadat-obsedantă a pereților și sudoarea lor rece. Mă irită jocul ei de-a spațiul, câteodată lărgindu-se până ce fiecare perete

O experiență stranie. Un bătrân cărunt mi-a vorbit de Dumnezeu. Am rămas cu imaginea lui stăruindu-mi în minte, figura sa blajină pe fundalul unui cer senin, punctat doar de câțiva nori albi,

De ce nu crezi că atunci când îți zic: \"Nu pot fi sincer!\", îți spun adevărul?

Iubito, după ce am reflectat îndelung, săturându-mă să mai fiu oglindă, m-am decis: la noapte vin să te fur pe un cal alb, l-am împrumutat de la un vecin care e pasionat de șah, are și aripi,

Într-o noapte, însoțit fiind de bunul meu companion patruped, admiram cerul aprins, pregătindu-mă pentru a trăi o stare de răzvrătire a spiritului, când m-a întrebat: \"Auzi, libertatea

Când m-am nascut Dumnezeu mi-a dat un plic și mi-a spus: \"Aici sunt umbra și îngerul tău!\"

Ne aliniem zilele împușcându-le una câte două, câte trei. Ne regăsim apoi mângâind nostalgic urmele de gloanțe, în timp ce spălăm zidul de sângele asfințitului. În ultima

Mahalua stătea în pragul serii, etalându-și peisajul, al cărui grotesc era de o frumusețe melancolică, din care nu lipseau gunoaiele, abundența de mirosuri grele, strigătele copiilor, femeilor și

Am observat că dacă vrei să îți pui o icoană pe perete trebuie să bați un cui.

Se auzeau ciocănituri în lemn sfânt de icoană, Iisus îmi bătea obrazul.

Azi m-am uitat pe geamul de la baia lui Dumnezeu. Ce crezi că am văzut? ...Un abțipild cu Maggi

Hala de carne emana un efect halucinogen, totul alcătuindu-se într-un halou în care se distingea doar ea, prinsă într-un joc erotic, și eu, urmărindu-ne miscările senzuale, făceam dragoste,

I Adam a fost izgonit din Rai, pentru că a îndrăznit să muște cu dinții din sensul vorbei. II Eva a fost izgonită din Rai, pentru că a îndrăznit să asculte cum sensul vorbei era tăiat cu

La nașterea cuvântului Dumnezeu a sângerat și din rana sa au ieșit îngerii să-L vadă, iar cerul a început să plângă cu lacrimi de zăpadă. Ascunse într-o lacrimă, o mie de chipuri de îngeri