Jurnale

Plictis, vorbărie continuă, ritm monoton. Rememorarea orașului. Clădiri, parcuri, străzi depănându-se încet. Accentuarea definiției tristeții. Oameni depănându-se într-un furnicar existențial. Cer

Uneori sunt atât de pierdut, încât nu ma găsesc nici pe Google.

(H.M.)“Ceasul înserării. Cer indigo de pe care au dispărut norii lânoși, copacii sfrijiți întinși la infinit, ramurile lor negre gesticulând ca un somnambul. Copaci sumbri, spectrali, o tăcere

Mă simt din ce în ce mai străin în camera asta. Mă apasă respirația sacadat-obsedantă a pereților și sudoarea lor rece. Mă irită jocul ei de-a spațiul, câteodată lărgindu-se până ce fiecare perete

De ce nu crezi că atunci când îți zic: \"Nu pot fi sincer!\", îți spun adevărul?

Într-o noapte, însoțit fiind de bunul meu companion patruped, admiram cerul aprins, pregătindu-mă pentru a trăi o stare de răzvrătire a spiritului, când m-a întrebat: \"Auzi, libertatea

Când m-am nascut Dumnezeu mi-a dat un plic și mi-a spus: \"Aici sunt umbra și îngerul tău!\"

Am observat că dacă vrei să îți pui o icoană pe perete trebuie să bați un cui.

Azi m-am uitat pe geamul de la baia lui Dumnezeu. Ce crezi că am văzut? ...Un abțipild cu Maggi