Discutie fictiva intre Nichita Stanescu si Henry Miller

(H.M.)“Ceasul înserării. Cer indigo de pe care au dispărut norii lânoși, copacii sfrijiți întinși la infinit, ramurile lor negre gesticulând ca un somnambul. Copaci sumbri, spectrali, o tăcere supremă, obloane trase, magazine închise. Ici și colo câte o lumină roșie care marchează o întâlnire amoroasă.” Nichita Stănescu: “Aici, in această zonă cosmică / sub pleoapa albastră, / toți se mănâncă pe toți. / Neîntrerupt, toți se mănâncă pe toți.” Henry Miller: “Este suficient să repeți asta de cinci ori pe zi ca să ajungi anarhist.” N.S.: “Nu scot limba la tine/ ca să nu crezi că vreau să te gust./ Iți vorbesc numai./ E un fel de a scoate limba pe jumătate. H.M.: “Cum poți să fi prieten cu un ins ca ăsta? El vrea să fie prietenul durerii lui. Nu știu ce-l roade. E îngrijorat din cauza omenirii. Eu nu dau un căcat pe omenire. Nu putem face lumea mai bună, nici eu, nici el… Și nimeni altcineva…” N.S.: … Chiar astăzi “Leoaica tânără, iubirea / mi-a sărit în față. Mă pândise-n încordare / mai demult. / Colții albi mi i-a înfipt în față, / m-a mușcat, leoaica, azi, de față.” H.M.: “Sunt oameni care nu pot rezista dorinței de a ajunge într-o cușca cu animale sălbatice și de a fi mutilați. Intră în cușcă fără revolver sau bici. Frica îi face neînfricați. Ușa se încuie și el e acolo fără bici sau revolver. Curajul lui e așa de mare că nici nu-i miroase murdăria din colț. Spectatorii aplaudă, dar el nu aude. Stând acolo singur și fără ajutor, cu ușa încuiată, își dă seama că leii nu înțeleg ce vorbește el. Nici un leu n-a auzit vreodată de” sentiment. “Nici măcar nu pot să-l înșface cu dinții.” N.S.: “Deși animale, se purtau ca niște arme.” H.M.: ??? N.S.: “Cum adică se purtau ca niște arme? / Uite cum: și-a pus labele străvezii pe partea stângă / și pe partea dreaptă a pieptului meu, / cu limba străvezie mi-a lins fața nădușită, / cu limba străvezie mi-a lins sternul. / Depune propria mea mamă mărturie de aceasta: / din dragoste și lingându-mă, leul mi-a rupt cămașa / și coasta.” H.M.: “- Dă-ne carne! răcnesc ei în vreme ce el stă acolo împietrit, cu ideile parcă înțepenite. O singură lovitură dată cu laba de vreun leu și toată cosmogonia lui se sfarmă în bucațele.” N.S.: “Ce-au lăsat animalele după ce-au mâncat, / ce-au lăsat ele din terminația lor, - / asta ești… și nici măcar asta” H.M.: “Leii sunt și ei dezamăgiți. Se așteptau la sânge, oase, cartilaje, tendoane. Mestecă ei, mestecă întruna, dar vorbele nu se digeră.” N.S.: “Nu pot să mănânc decât forme, / scoarțe, învelișuri și atât.” H.M.: “Mănâncă la restaurant din considerație pentru mine.” (N.S.)”După aceea am mers împreuna undeva și am băut ceva. Am stat tăcuți de efort, nu fizic, ci moral, câteva ore. O înfrângere a mugetului prin cântec.”