Pedala de accelerație
Mașina mergea cu viteză, umbrele se scurseseră pe trotuar, oamenii le înlocuiseră cu umbrele, pe una ploua cu animale portocalii, ar fi vrut sa intre puțin în vorbă cu ea, acolo era cald și nu
Premiera
Ultima dată când a trecut pe lângă mine, a lăsat în urmă o nuanță palidă. Apoi pentru o bună bucată de vreme nu l-am mai văzut, am auzit doar că pare din ce în ce mai trist, și că a devenit atât
Apartamentul nr. 3
Un câine latră, un copil plânge, o voce de bărbat, amestec predispunând la liniște, o ușă deschizându-se, ecou de pași, un zăvor, o plecare fără cauză, fără destinație, o sirenă de tren
Cu avant in gard
Am coborât în subteran. Metroul semăna cu un templu în care oamenii își luaseră drept caznă mimica icoanelor, imitându-le, zăceau toți nemișcați. O întreagă panoplie de sfinți, îngeri, Dumnezei,
Batranul
O experiență stranie. Un bătrân cărunt mi-a vorbit de Dumnezeu. Am rămas cu imaginea lui stăruindu-mi în minte, figura sa blajină pe fundalul unui cer senin, punctat doar de câțiva nori albi,
Peisaj cu personaj
Mahalua stătea în pragul serii, etalându-și peisajul, al cărui grotesc era de o frumusețe melancolică, din care nu lipseau gunoaiele, abundența de mirosuri grele, strigătele copiilor, femeilor și
Vanzator la taraba cu cioburi (fragment 2)
Hala de carne emana un efect halucinogen, totul alcătuindu-se într-un halou în care se distingea doar ea, prinsă într-un joc erotic, și eu, urmărindu-ne miscările senzuale, făceam dragoste,
Vanzator la taraba cu cioburi (fragment 1)
În drum spre trăirea unei senzații de sinucidere m-am întalnit cu batrânul Asperus. Îi constatasem de mult Personalitatea Vidă, aflată în așteptare, realizând și cât de mult îi semănam. Mi-a
