Teodor Dume, vitralii pe un interior scorojit

Dragii mei colegi, În 04 aprilie este ziua mea de naștere,(voi împlini 60 de ani. Cartea "Vitralii pe un interior scorojit" abia ieșită de sub tipar, este darul meu cel mai de preț pentru voi toți, cei care mi-ați fost alături încă din primele zile în care am devenit membru pe poezie.ro (noi.-2007) Această carte este dedicată altor doi "berbeci" dr. Gheorghe Grigurcu, (născut pe 16 aprilie) cu cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, și Ionuț Caragea, (născut în 12 aprilie) * Cartea "Vitralii pe un interior scorojit", 128 pagini - Coperta și tehnoredactare: Mioara Băluță - Editura PIM (acreditată CNCSIS - 66/2010 - Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a Romaniei DUME, TEODOR Vitralii pe un interior scorojit: (aforisme, citate, gânduri-sentimente) Teodor Dume, - Iași: PIM, 2016 ISBN 978-606-13-3006-5 821.135.1-84 - cuvânt înainte: Ionuț Caragea - repere (referințe) critice selective din comentariile pe textele autorului apărute pe poezie.ro și publicate în carte: Sorin Cerin (filozof, autor de aforisme, eseist, poet și romancier) Călin Sămărghitan Adrian Suciu Nicolae Popa Nache Mamier Angela Cristina Ștefan Ottilia Ardeleanu * *Cuvânt înainte Cunoscut mai ales pentru frumusețea sfâșietoare a poemelor sale autobiografice și profund spirituale, Teodor Dume, aflat la etapa sedimentării ideatice și filozofice, încearcă și reușește cu minuțiozitate să persifleze vaguitatea și să-și cristalizeze gândurile în volumul „Vitralii pe un interior scorojit”. Nimic riscant, nimic superfluu; evoluția scrierii sale este firească și pune în valoare înțelepciunea maturității creatoare. De altfel, Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciați scriitori de aforisme ai momentului, o dovadă în acest sens fiind includerea sa în Antologia aforismului românesc contemporan, o lucrare de referință realizată de Asociația Culturală Citatepedia. Pot afirma că, împodobindu-mi casa sufletului cu bijuteriile sale lirice, nu am aflat toate răspunsurile la întrebările cele mai complexe ale vieții, dar am fost provocat să caut mai departe drumul care duce către fericire, adevăr și absolut. (Ionuț Caragea) *O inspirată reflexitate Fără nici o îndoială, aforismele lui Teodor Dume, sunt un rezultat al împletirii reflexivității ideatice coroborate cu o notă poetică care primește la rândul ei o diversitate de colorituri, nuanțând o substanță certă și originală a unei realități a afirmațiilor definitorii, care confirmă o balanță a intensităților unor trăiri, mai mult sau mai puțin ,însărcinate cu un nou născut care se numește Speranță, cum ar fi atunci: „când iubești în interior se produce o mișcare, o diversitate de lucruri și atunci lumea e perfectă” sau „fără începuturi rostul cuvântului se pierde la marginea lumii unde infinitul e o rază sub care se ascunde Dumnezeu”. Divinitatea e rostuită la Teodor Dume în ipostaza salvatoare care dă sens existenței, prin iubirea și ura ce devine o osie care învârte roata întregului eșafodaj al lumii prin care ne ducem zilele: „iubirea este singura modalitate de a privi în oameni iar ura tăișul suferinței”. Luate în ansamblu, aforismele lui Teodor Dume, par a fi mai degrabă versetele unei biblii existențiale, asezonată cu un realism tulburător de o inspirată reflexivitate în armonie relațională cu efectele și cauzele lor. *Sorin Cerin, (filosof, autor de aforisme, eseist, poet și romancier) *Citindu-l pe Teodor Dume mi-am reamintit de atingerea evanescentă a poeziei. Intim și melancolic, resemnat și robust, sensibil și lucid. O suită de expresii foarte izbutite și de o mare sugestivitate fac deliciul cititorului dezvăluind un univers liric ce se smulge simplului subiectivism și universalizează trăirea poetică a autorului. (*Călin Sămărghițan, scriitor) *”dacă eu sunt poarta spre cer și Dumnezeu este calea atunci copilul meu va fi consistența trupului sau șoapta morții trupului meu?” (poarta spre cer, de Teodor Dume) …foarte bun, un fel de concentrat liric, scris la tensiune înaltă și lipsit de concesii. Chiar dacă felul ăsta de scriitură e greu de digerat (mă refer la "încifrarea" versurilor și la efortul de analiză cerut de fiecare dintre enunțurile lirice în parte) cred că, în cazul unor texte de o asemenea calitate, lectura merită efortul. (*Adrian Suciu, scriitor) * poezia lui Teodor Dume devine la fel de clară precum Ideea de Dumnezeu: "în a șaptea zi când Dumnezeu deschide albumul cu fotografii privește și lasă un semn totul pare să fie perfect" (*Nicolae Popa, scriitor, Republica Moldova) * Poetul Teodor Dume deschide ochii mari, face un inventar insolit a minunilor lumii, creează o "corolă de minuni" proprie, utilizând tehnici apropiate de poezia asiatică sunt mici poeme - rugi - șoapte line înspre cosmos unde se află hieroglifele eternitații care îl așteapta, în șirul străbunilor deveniți praf stelar. Magia poeziei calmează angoase, cheamă clapele melancoliei, pentru ca treptele să fie cât mai line, când va veni clipa, în fond "mioritică" de contopire cu cerul. Acest exercițiu cere o concentrare, o meditație si o disciplină de creație apreciabile. (*Nache Mamier Angela, scriitor, Franța) *când simplitatea expresiei, naturalețea transmiterii fac sinusoide existențiale, este poezie. mulțumesc, Teodor Dume! (*Cristina Ștefan, Lira21) * Poezia dumiană este una a stărilor. Starea de singurătate, starea de așteptare, starea de visare, starea metafizică, starea de meditație, starea de nedeterminare, de nedumerire, de aflare pe o margine sau alta a sinelui, a lucrurilor apropiate ori îndepărtate. Citind de la un capăt la celălalt, rămâi cu impresia că poetul Teodor Dume este în continuă stare de meditație. El își pune întrebări despre viață, fie din postura de copil, fie din cea a tatălui său, fie chiar din postura de tată la rândul său. De fapt, grupajele sale poetice din versuri scurte care se dezlănțuie pe verticală, ca un plânset, uneori sintr-un singur cuvânt, sunt idei emise în baza unor inepuizabile meditații asupra rostului vieții, asupra propriului rost. * (Ottilia Ardeleanu) *** nici chiar moartea nu doare mai tare decât dorința de a iubi sau a fi iubit dar să nu uităm că și iubirea e o moarte lentă pe care Dumnezeu o acceptă ca jertfă pentru oameni * nimic nu poate fi perfect într-o lume mereu în mișcare * sexul îi apropie pe oameni dar nu le schimbă atitudinea * iubirea este singura cale prin care inima îți vorbește despre celălalt * cine se hrănește cu iubirea celuilalt devine o singură ființă * dureros e să iubești pe cineva și să nu ai niciodată curajul de a-i spune * trecutul este o rană care sângerează ori de câte ori privim în noi * timpul dintre iubire și om se măsoară în fericirea celuilalt. * în fața iubirii îngenunchezi umil, însă poți deveni sclavul ei dacă nu știi momentul în care să te ridici * durerea este singura parte a vieții care te învață cum să învingi moartea * dați-mi un motiv care să mă facă fidel doar unei singure iubiri * noaptea este singurul loc în care îți poți depozita grijile * acceptă-ți durerea ca parte din tine și te vei bucura pe deplin de ceea ce ești * înăuntrul meu e strâmt, nimeni nu intră, nimeni nu iese e o lume numai a mea cu reguli stricte numai că nu-mi dau seama cine a trecut ultima oară prin mine * poate sunt vinovat în ideea că n-am știut să aprind o lumânare pentru tata dar exista riscul să nu pot să-l mai strig * câteodată mi-e frig și sunt trist și atât de singur încât mă aud când îl strig pe Dumnezeu * oare de ce se moare fără ca timpul să-ți îngăduie să te cunoști pe tine însuți * oamenii au multă dragoste însă nu și puterea de a o dărui * rogu-vă, călcați încet asemeni umbrei mă retrag în mine pentru a mi se ierta ceea ce am fost o taină... pe voi toți, cu mult drag! teodor dume,