tată, de ce m-am născut?

Teodor Dume,
tocmai am citit încă una dintre piesele tale bine lustruite, unde dozajul parcimonios al metaforei e filtrat prin reflexivitatea caracteristică poeziei care intră fin pe domeniul filozofic (sau al întrebărilor fără răspuns...). E uimitor cât de simplu ne poate năuci un copil cu întrebarea la care ne chinuim de 2000 de ani oferim un răspuns!
Genul acesta de poezie îmi evocă stilul poemelor vorbite, acele ”talking-poems” de care americanii sunt realmente subjugați pentru simplitatea și forța cu care se răsucește cuțitul în rană.
Și mai sunt convins că la aceeași întrebare se pot răspunde cu zeci de alte variante care trezeesc în noi melancolia neliniștită a lui ”ce o fi dincolo”, pentru că asta face și poezia: ia concretul și-i îndulcește muchiile tăioase.
Cu stimă,
liviu ofileanu

o poezie frumoasa care prin intrebari fine naste tot intrebari, nicidecum raspunsuri... Dar apar si mai multe intrebari toate aceste nedumeririle noastre :). Limbajul simplu, sincer, imaginile reusite creioneaza starea aceea de mister, de mirare. Mi-a placut textul, tocmai prin aceasta coborare a sa pe panta marilor intrebari. Fie ele si vandute :)...

alex

Borhes spunea ca avem doua morti, una dinainte de a ne naste si una dupa ce ni se termina viata, acestea sunt mortile publice caci adevarata moarte, personala, este aceea pe care o traim zilnic.
poemul acesta este un mic tratat de ontologie in care intrebarile de baza sunt cele la care nu se poate raspunde simplu, caci diferenta dintre noi si un punct este tocmai intrebarea aceea a carui raspuns, cuprinde toate tainele lumii laolalta.

Remarc odihna dinainte de început, când toți suntem egali și pregătiți pentru ziua de probă, adică ziua punerii în ființă, prin Cuvânt. În ziua de probă se nasc întrebările. Raportat la preființă și la ultimul punct mi se pare clară sugestia nașterii întrbării: oare vei trece proba? Revenirea la punctul inițial se face prin această importantă vreme a probei. Mă las sugestionat citind printre rânduri șiconcluzionez că nu oricine poate trece proba. \"Mi-e frică de ziua aceea/ca de o zbatere\". Mă uimește această ultimă formă a poemului, cizelată măiestru, față de textul inițial. Și ar mai fi multe de spus. Frumos. Doar opinii. Cu stimă, Ioan Barb.

îmi place aici, e curgerea poemului. Suprapusă profunzimii și stării transmise dă un poem deosebit, de recitit cu mare plăcere.
LIM.

trecerea ta pe aici îmi aduce bucurie și speranță. ba chiar te așteptam. îmi place modul responsabil în care ai elaborat acest comm, drept pentru care îți mulțumesc. mă bucur enorm să știu că mă citești. ești un oaspete drag. te mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,

alex,
da, suntem la vârsta răspunsurilor, numai că aceste răspunsuri sunt interpretative și tocmai de aceea nu-l vom găsi pe cel corect.

nuța,
așa este. întrebarea mea conține toate tainele lumii. de fapt e o taină a existenței și rostului nostru aici. mulțumesc mult pentru prezența ta în pagina mea și pentru felul în care știi să intri în cuvânt

cu multă sinceritate,
teodor dume,

salutare teodor
de mult n-am mai poposit prin textele tale si cu semn
in primul rand inainte ca sa citesc poemul vreau sa zic ca titlul mi se pare artificial oricat de semnificativ ar fi pentru tine si poate chiar familiar dar uite ca uneori e necesar sa ne indepartam de lucrurile familiare ca sa iasa ceva poetic in loc de patetic sau nu vreau sa zic dar o spun ceva absurd
am simtit in text mai aplecarea spre filosofic dar
stii ce-i lipseste textului
anume acea clipa dintr-o lume reala
dar nu-i rau
este un poem specific scriiturii tale
poate ca mi-ar fi placut mai mult imprevizibil spre final
mai citim

multumesc mult pentru aplecare asupra textului meu.
sa ne citim sanatosi

cu prietenie,
teodor dume,

chiar ca e o trecere rara, dar bucura mult.
multumesc pentru prezenta ta aici. te mai astept

acelasi,
teodor dume,