lumânări stinse

\"nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept\" - aici este tragedia!
Pe fiecare îl mai așteaptă doar un drum!

Ottilia Ardeleanu

da, ottilia,
toți vom trece pe acel drum mai devreme sau mai târziu...

mulțumesc pentrumodulîn care știi să pătrunzi în taina cuvântului.

același,
teodor dume,

M-am regăsit în această strofă:
oamenii au uitat să mai salute
ba chiar și mersul pe jos
copiii habar nu au să joace șotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala
ca un semnal de alarmă tras asupra înstrăinării, lipsei de comunicare, însingurării.

O aplecare deosebit de sensibilă asupra condiției umane trecătoare, asupra drumului care la un moment dat se încheie în această lume.

Deosebite versurile:
sufăr
am prea multe morți în mine

da, avem prea multe morți în noi, prea multe lipsuri, prea multe tristeți

și totuși mătușa

era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
și îmi spunea să plec

oamenii simt când le vine timpul plecării, atunci devin mai empatici cu lucrurile înconjurătoare, cu natura, cu frumosul, văzut cu alți ochi, ai muribundului care se bucură acum de fiecare clipă rămasă...

mi-a luat doi oameni care m-au hrănit. doi oameni datorită cărora exist. o bunică și pe tatăl meu. cancer și inconștiență. el mai avea viață... mai avea..
moartea nu e o iarnă, cum iarna nu înseamnă moarte; oameni mor în fiecare zi, alții se nasc fără să știe ce e viața.
suferim sau ne bucurăm pentru cei pe care îi iubim, înainte să se nască și dincolo de moarte; acesta este egoismul umanității și privilegiul ei.

nu sunt superstițios.
pentru versurile acestea, am lăsat semnul:

\"tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine\"

\"mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine\"

cu respect,

mihaela,
semnul tău bucură.
mulțumesc pentru citire și sinceritate, care, vai, e un element rar

cu sinceritate,
teodor dume,

cristi,
sunt onorat de trecerea ta.
și îndeosebi de faptul c-ai rezonat la cele câteva rânduri.
te mai aștept

cu prietenie,
teodor dume,

Frumos punctat, Teodor. Fiecare din noi este o lumânare. Diferența între ele, doar întâmplările și felul în care le-ntâmpinăm. A plecat bunicul, a plecat și celălalt bunic, o mătușa și încă una, și, exact ca tine mă gândesc:
„nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine”

“nu nu îmi fac griji
îmi” las sufletul “între palme și aștept”

Doruleț

revin Teodor. Aș renunța la șotron. nu sună bine deloc. Apoi pe final te-ai cam pierdut puțin. Aș scoate acel vers, ultim. prea explicit, nu îi văd rostul.

după \"aștept\" nu ar mai trebui nimic:)

numai bine, Em

evident, doruleț,
pleacă bunicii, mătușa, ai noștri toți și în cele din urmă
noi.
fiecare vom pleca...

mulțumesc mult pentru felul în care știi să intri în cuvânt și să punctezi esența.
te mai aștept.

cu prietenie,
teodor dume,