Printre resturi. singurul loc de care moartea nu știe

un poem deosebit.
\"uneori sap în mine și
rămân acolo până noaptea târziu\", o introducere cît se poate de plastică, o promisiune pentru calitate.
Apoi:
\"o să aștept în singurul loc
de care moartea nu știe\", concluzionare firească a ascunderii în sine. Și iată, acolo a locuit o femeie, de aici golul pe care sufletul îl receptează ca ascunziș. Un text ce ar putea fi trecut la filozofice.
LIM.

mulțumesc ,LIM,
pentru sinceritatea comentariului tău. ești un cititor deosebit.
da, în mare parte toate textele mele au tentă filozofică.

cu sinceritate,
teodor dume,

poem al căutării de sine...inspirat...uimitor finalul... în el se află și plin și pierdere...taina nașterii...și continuitate și separare...

ioana,
mă bucur mult de interpretarea ta.
da, ai un ochi care știe face o incizie în cuvânt cu precizie milimetrică.

finalul, care vine ca o concluzie, asta s-a vrut. ai recepționat ca atare și mă bucur mult

cu sinceritate,
teodor dume,

un text cald si cuminte, pe intelesul tutror dar \"scris adanc\",
uluitor de adevarat, un deja-vu imi pare, scris cu dragoste pentru \"că în locul acela a locuit o femeie...\"
eu femeia , visez
multumiri pt. visare

mulțumesc, diana.
ești un oaspete drag

același,
teodor dume,

cu siguranta un poem deosibit.mi-a placut foarte mult.

\"știu totuși

că în locul acela a locuit o femeie...
\"