Jurnal
Îngerul clandestin
gânduri spre un copil trist și bolnav...
1 min lectură·
Mediu
crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aș fi vrut să mă învețe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb și trist și
părea că e tare bolnav
și nu avea aripi așa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...
de drag îl port cu mine
și-i vorbesc deși între
identitatea lui și a mea
e mult spațiu
aș fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr
deși părea interesat și
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut și ne-am fi
jucat de-o viață printre lucruri uitate
mă privea întrebător
trecea prin mine hipnotic...
în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald
mă bucur că era doar un vis...
mi s-a umplut gura
de cuvinte și lacrimi
dar am tăcut...
aș fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea și dacă
îngerul acela va muri...
***
adică
întrebări întrebătoare despre
lucrurile care n-au nici un nume
sau despre o viață sfărâmată
între degete ca o spaimă...
063.676
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 192
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “Îngerul clandestin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/jurnal/1828628/ingerul-clandestinComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
carmen,
mă bucur să te aud pășind șoptit prin textele mele.
părerea ta contează mult.
văd c-ai mișcat puțin unghiul și ai privit dincolo ...dealul copilăriei.
e dureros de dulce, cum spune poetul, atunci când aruncăm o privire prin ceea ce am fost cândva...
textul de față se vrea o firimitură de zâmbet cadou pentru un copil întristat
când e vorba de un suflet sensibil nici nu știu cum să umblu prin cuvinte. mă doare rău de tot fiecare zicere, fiecare suspin, fiecare zîmbet care știu că nu-i acolo unde trebuie.
mulțumesc, carmen
stimă multă,
același,
teodor dume,

Imi place ingerul tau, chiar daca l-ai incadrat la personale.
\'\'aici mă așteaptă copilul cu ochii uscați
găsesc fântâna din care altădată
izvorau visele și cântecele de joacă
în adâncimea ei mă strig pe nume
și ecoul îmi răspunde a pustiu
cât de mult căutam drumul spre casă
fără să știu\'\'.
R.G.
Cu multa stima,
Radun.

radune,
frumos ai tors cuvintele cu care te-ai întors la fântâna copilăriei.
frumos ai rostuit aducerea aminte. copilăria, ea copilăria există în fiecare din noi.
mulțumesc mult de trecere și semn

Redai foarte frumos \"lucrurile care n-au nici un nume\", dar care \"trec\" prin noi schimbând culorile zilei.
0
ramona,
mulțumesc mult pentru trecere și semnul lăsat.
te mai aștept
cu prietenie,
teodor dume,
mulțumesc mult pentru trecere și semnul lăsat.
te mai aștept
cu prietenie,
teodor dume,
0

remarc strofa:deși părea interesat și/fericit la culme de parcă/ne-am fi cunoscut și ne-am fi/jucat de-o viață printre lucruri uitate/mă privea întrebător.
privirea intrebatoare, copilareasca as zice, ma duce cu gandul la o introspectie, de ce nu, ingerul-copilaria de pe deal. alta viziune.
mcm